Extras din notiță

1. Preistoria economiei mondiale

Prima si cea mai importantă premisă a economiei mondiale o constituie dominatia proprietãtii private. Dreptul la proprietate privată stă la baza libertătii omului si a liberei întreprinderi. Istoria acestui tip de proprietate se pierde în negura vremurilor.

Copilăriei societătii omenesti i-a corespuns însă proprietatea comună. A fost ea, oare, expresia unei vointe divine? Erau, oare, oamenii initiali înclinati prin natura lor către acest tip de proprietate? Nimic din toate acestea! Explicatia trebuie căutată în vicisitudinile epocii, în excesiva raritate a factorilor de productie: numărul oamenilor era foarte restrâns, iar cunostintele si tehnica – foarte rudimentare. În aceste conditii, sansa de supravietuire a unei comunităti umane, a familiei primitive, depindea, mai ales, de bratele de muncă disponibile – factor de productie rar; lupta, extrem de dură, pentru existentă i-a obligat pe oamenii primitivi să-si organizeze munca în comun si, ca o consecintă, să accepte proprietatea comună si repartitia egalitară. Proprietatea comună a fost, asadar, caracteristică economiei de penurie.

Zorii proprietătii private

Nu se poate sti cu exactitate când a început să se formeze proprietatea privată; cert este însă că aparitia ei nu s-a produs în acelasi timp peste tot. După unele opinii, proprietatea privată ar fi apărut, mai întâi, la triburile semitice si ariene, aflate într-un stadiu mai avansat de dezvoltare, decât celelalte triburi. De aici, se poate trage concluzia dezvoltarea inegală îsi are obârsia în cele mai vechi timpuri.

Fapt este însă că, în epoca patriarhatului si familiei monogame, proprietatea privată exista deja. Vechiul Testament (Geneza) mentionează un fapt semnificativ în acest sens: „Avram era foarte bogat în vite, în argint si în aur” (s.n.)3. El ar fi trăit într-o perioadă cuprinsă între

secolele 21-15 î.e.n. În acest interval foarte îndepărtat, se presupune că a avut loc triumful proprietătii private asupra celei comune.

Trecerea de la matriarhat la patriarhat corespunde unei perioade în care omul începe să obtină succese în lupta cu fortele vitrege ale naturii. Productivitatea muncii, treptat, se măreste, gratie unor perfectionări tehnice, dar îndeosebi diviziunii muncii, specializării.

Rolul diviziunii muncii

Prima mare diviziune a muncii – separarea triburilor de păstori demasa celorlalte triburi – are ca efect principal aparitia plusprodusului. Este un moment de referintă în evolutia umanitătii. Plusprodusul va constituibaza materială a dezvoltării proprietătii private, motivatia ei.

Primii proprietari particulari din istorie au fost capii familiilor patriarhale, iar primul obiectiv semnificativ al proprietătii private l-au constituit vitele; ne putem da seama cât de adânci sunt rădăcinile proprietătii private în istoria omenirii, cât de veche este traditia sa. Este locul, aici, să mai subliniem si continuitatea sa istorică. Odată apărută, proprietatea privată a cunoscut o continuă dezvoltare si perfectionare în strânsă legătură cu progresul factorilor de productie. Dacă proprietatea comună corespunde economiei de penurie si contribuie la mentinerea ei, proprietatea privată începe să se formeze atunci când omul devine capabil să producă mai mult decât strictul necesar, adică, un surplus; de-a lungul istoriei, ea se va dovedi cadrul cel mai adecvat al unei economii de prosperitate.

Aparitia productiei pentru schimb

Pasul următor l-a reprezentat autonomia producătorului direct. El a avut la bază tocmai proprietatea privată si existenta plusprodusului.

Separarea mestesugarilor de agricultori – a doua mare diviziune a muncii –, va însemna un nou salt pe planul productivitătii muncii. Din acest moment ia nastere productia destinată schimbului. În pragul trecerii la epoca antică are loc a treia mare diviziune a muncii. Apar negustorii – oameni care se ocupă cu mijlocirea schimbului.

O dată cu ei se trece la baterea banilor de metal, ceea ce are darul de a facilita considerabil schimbul, de a spori viteza operatiunilor comerciale. Negustorii au fost, de fapt, primii capitalisti. O dată cu ei începe să se afirme si spiritul de întreprinzător. Avutia va creste în proportii din ce în ce mai mari, cunoscând forme tot mai variate în întrebuintări din ce în ce mai largi. Proprietatea privată va crea cadrul pentru dezvoltarea activitătii economice, pentru trecerea de la economia de penurie la cea de abundentă.

Schimbul la mare distantă

Primele manifestări de comert exterior apar încă în antichitate. Fenicienii au fost primii oameni de afaceri la mari distante. Orasele lor (Tyr, Sidon, Cartagina) au rămas în istorie datorită rolului jucat în desfăsurarea comertului în bazinul mediteranean. Fenicienii au fondat târguri în Cipru, Malta, Sicilia, Sardinia, Peninsula Iberică, prin intermediul cărora vindeau atât produse primare (cereale, lemn pretios) cât si produse manufacturate (obiecte din bronz, bijuterii, stofe, mirodenii si.... peste sărat). Un alt oras antic – Palmira, situat în Asia Mică, a jucat mult timp un rol de antrepozit comercial pe drumul ce lega Tyr-ul de Babilon. În Asia, Insula Ceylon se transformase într-o vastă piată angro unde, la date fixe, se strângeau negustorii din diferite părti ale uriasului continent, în asteptarea unei mari flote pe care romanii o trimiteau pentru a cumpăra