Epistemologie

Epistemologia economică este o disciplină de studiu nouă, fără trecut şi fără istorie; utilizarea sintagmei şi a concepţiilor pe care le exprimă sunt relativ recente, din secolul al XIX-lea, dar cu intensitate în secolul al XX-lea.

Epistemologia provine din cuvintele greceşti episteme care înseamnă cunoaştere, ştiinţă şi logos, care înseamnă studiu.

Epistemologia se deosebeşte de Gnoseologie (teoria clasică a cunoaşterii, din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea), aceasta din urmă se preocupa doar de lărgirea vechilor doctrine ale cunoaşterii umane în contact cu ştiinţele moderne.

Diversitatea ştiinţelor, accentuarea acestei diversităţi, interdisciplinaritatea şi pulverizarea ştiinţelor tradiţionale într-o multitudine de ştiinţe de sine-stătătoare au pus sub semnul întrebării multe dintre obişnuiţele cercetătorilor faţă de domeniul lor de cercetare şi i-au condus la dilema – dacă nu cumva ştiinţele, deşi diferite, au ceva comun sau dacă nu, atunci ele converg într-un punct comun, care nu este nimic altceva decât epistemologia?!

Epistemologia a devenit pentru unii, parte a operei ştiinţifice, un fel de ştiinţa despre ştiinţă, iar pentru alţii o ramură a filosofiei, parte a gnoseologiei

Epistemologia economică studiază natura şi limitele cunoaşterii economice ştiinţifice, concentrându-se asupra structurii logice a teoriei şi a validităţii explicaţiei economice.

Criterii ale cercetării EPISTEMOLOGICE

1.Tradiţia intelectuală, promovată de autori care reclamă o moştenire teoretică comună, pusă în evidenţă:

fie de faptul că între autori există o înrudire intelectuală extrem de restrânsă, care nu permite divergenţe semnificative;

fie de contacte regulate între ei;

fie de colaborarea pentru a scrie o operă comună;

EXEMPLE

Tradiţia intelectuală liberală se revendică, încă din secolul al XVII-lea, de la Thomas Hobbes şi John Locke, de la filosofii ordinii Providenţiale şi de la filosofii morali ai secolului al XVIII-lea, David Hume şi Adam Smith;

Monetarismul se recunoaşte în tradiţia gândirii liberale şi monetariste de la Chicago, care a constituit punctul de referinţă al elaborării lui.

Tradiţia intelectuală socialistă se revendică de la antici, de la comunismul medieval, de la filosofii Revoluţiei franceze

2. Tradiţia epistemologică, adică un ansamblu de autori economişti având cărţi, studii, articole al căror obiectiv este de a reda explicit demersul cunoaşterii modelului economic discutat, recurgând la:

formularea unor întrebări epistemologice, în cadrul propriilor lucrări;

enunţarea unui discurs în cadrul discursului economic discutat pentru a-l susţine

EXEMPLE - Laureaţi sau nu ai Premiului Nobel pentru Economie se revendică de la un filon epistemologic:

Piero Sraffa se recunoaşte în tradiţia ricardiană (David Ricardo)

Arthur Laffer şi George Gilder, care sunt autorii asociaţi teoriei economiei ofertei, revendică drept izvor teoretic legea debuşeelor a lui Jean Baptiste Say.

George Lucas-jr., autorul cel mai semnificativ al teoriei anticipărilor raţionale, se revendică de la Adam Smith

3.Revendicarea de la acelaşi program de cercetare, a mai multor autori, program de cercetare pe care-l ei îl susţin şi pe care îl apără de adversari.

EXEMPLE

Adepţii “austrianismului” se revendică de la Programul de cercetare schiţat de către Carl Menger în opera sa „Principiile economiei” apărută în 1871 avea să constituie nucleul dur al analizei economice în stil austriac. Adepţii acestui program de cercetare, pe care îl recunosc, şi în cadrul căruia îşi dezvolta propriile teorii.

Adepţii intervenţionismului din secolul al XX-lea se revendică de Programul de cercetare al lui John Maynard Keynes din cartea sa „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor”, apărută în 1936

În concluzie: Chestiunile epistemologice fac parte din practica zilnică a economiştilor, care în afara muncii de analiză teoretică, înţeleg să aibă şi o atitudine critică, dar şi una de răspândire a ideilor economice. Prin urmare, între teoretician şi epistemolog, adică, între cei care sunt conectaţi la “ştiinţa proaspătă” şi cei care studiază munca teoreticienilor căutând să formuleze regulile bunei practici, nu există nici o deosebire.