Macroeconomie

Sistemul conturilor naţionale are la bază teoria factorilor de producţie în concordanţă cu care participanţii la diferitele activităţi economice sunt recompensaţi în raport cu serviciile aduse; forţa de muncă - cu salariul; pământul - cu renta şi capitalul - cu profitul.

Sistemul producţiei materiale se întemeiază pe teoria muncii productive potrivit căreia munca prestată în sfera producţiei materiale, inclusiv în sectorul serviciilor de producţie creează bunuri economice şi, deci, şi venituri.

Elementele esenţiale ale S.C.N. sunt următoarele:

a)subiecţii (agenţii) economici;

b)operaţiunile

c)conturile.

Subiecţii (agenţii) economici sunt grupaţi în 4 categorii:

a)unităţi producătoare de mărfuri (bunuri material-

obiectuale şi servicii);

b)producătorii de servicii guvernamentale (instituţii ale

administraţiei de stat, comunale, învăţământ etc);

c)producătorii de servicii casnice;

d)instituţii cu caracter nelucrativ, care prestează servicii

gospodăriilor.

Operaţiunile trebuie să fie înţelese ca fiind toate actele economice şi financiare efectuate de subiecţi. Ele se concretizează în fluxurile materiale (producţie, consum, formarea capitalului) şi fluxurile financiare (venituri, cheltuieli, finanţarea capitalului).

Conturile stabilite în funcţie de natura economică a operaţiunilor efectuate, înregistrează şi evidenţiază distinct fluxurile materiale şi cele financiare şi delimitează bunurile economice - cu caracter mărfar şi nemarfar.

Produsulul global brut - P.G.B.-exprimă valoarea totală a bunurilor şi serviciilor obţinute într-o anumită perioadă de timp, de regulă un an..

Mărimea P.G.B. se poate determina după următoarele metode:

a)Metoda de producţie care constă în însumarea valorii consumului intermediar şi a valorii producţiei finale;

b)Metoda utilizării finale care constă în însumarea valorii consumului intermediar cu valoarea consumului total. Consumul final cuprinde: consumul privat (personal), consumul final guvernamental (consumul public); formarea brută a capitalului (formarea capitalului fix şi creşterea stocurilor); exportul de bunuri şi servicii (diferenţa dintre valoarea exportului şi cea a importului);

c)Metoda costurilor sau a valorii adăugate constă din însumarea elementelor care exprimă compensarea producătorilor (salariu, rentă, profit, dobândă, excedent de exploatare) şi a alocaţiilor pentru consumul de capital fix (amortizarea) şi a impozitelor indirecte.