Moneda - funcții, rol, obiective

1.2. FUNCŢIILE MONEDEI

În literatura de specialitate se prezintă mai multe funcţii ale monedei, astfel:

- instrument unic de schimb;- etalon al valorii;- instrument de rezervă a valorii;

- instrument de plată;

- mijloc de transfer al valorilor;

- bază a creditului.

Manualul „Monedă, credit, bănci“

elaborat de catedra de monedă din ASE în coordonarea

Prof.univ.dr. Cezar Basno, subliniază că cele mai importante funcţii ale monedei sunt:

- moneda - instrument unic al tranzacţiilor;

- moneda - etalon al valorii;

- moneda - rezervă a valorii.

De altfel, moneda are mult mai multe funcţii decât cele enumerate mai sus, dat fiind rolul

copleşitor al ei în economia de piaţă. Funcţiile acestea s-au consolidat de-a lungul vremii, pentru că moneda a urmat pas cu pas dezvoltarea economică. Necesitatea monedei a apărut şi s-a impus din

nevoia schimbului produselor şi serviciilor.Moneda, instrument unic de schimb

Această funcţie a monedei a apărut ca urmare a necesităţii creării unui instrument care să

mijlocească schimbul economic. Acest instrument de schimb serveşte în acelaşi timp ca măsură a valorii bunurilor schimbate.Marele economist Victor Slăvescu susţinea că „moneda este tot atât de necesară

schimbului de bunuri şi servicii economice, pe cât este de necesar graiul pentru înţelegerea

oamenilor între ei“.Mijlocirea schimbului este cea mai importantă funcţie a monedei, pentru că şi economia de piaţă se bazează în cel mai înalt grad pe schimb. Economia de schimb este o economie a banului. Moneda poate îndeplini funcţia de schimb, pentru că este singura marfă general acceptată. Fiecare din participanţii la schimb ştie că o poate ceda pentru a obţine un alt bun de care are nevoie. Moneda nu numai că mijloceşte schimbul, dar îl şi simplifică. Prin prezenţa monedei nu mai este nevoie de prezenţa simultană a două produse. Cu ajutorul monedei, schimbul se descompune în două acte: vânzare şi cumpărare, despărţite în timp şi spaţiu. Prin monedă, schimbul are mult mai multă libertate de acţiune şi de mişcare.Progresul omenirii se datorează în bună parte intervenţiei monedei în schimbul produselor şi serviciilor. Funcţia de instrument unic de schimb a monedei dă posibilitatea disocierii fluxurilor reale (specifice trocului), în fluxuri reale şi monetare (vânzare), iar apoi în fluxuri monetare şi fluxuri reale (cumpărare). Abordând funcţia de mijloc unic de schimb a monedei, nu putem face abstracţie de rolul finanţator al acesteia. Participanţii la piaţă au nevoie în prealabil de încasări în monedă pentru a avea capacitatea de a cumpăra produsele şi serviciile de care au nevoie (inclusiv produse de investiţii).Funcţia de etalon a valorii bunurilor schimbateDesigur că mijlocind schimbul, moneda serveşte la măsurarea valorii acestor bunuri ce se schimbă.Valoarea bunurilor schimbate este exprimată în bani, în monedă. Deci, în mod firesc instrumentul de măsurare a valorii mărfurilor este moneda, pentru că ea este un numitor comun între bunuri eterogene.

Această funcţie a devenit tot mai necesară o dată cu dezvoltarea economică şi implicit

diversificarea şi multiplicarea bunurilor.

Moneda este invariabilă, numai puterea ei de cumpărare creşte sau scade pentru asigurarea

unei echivalenţe pe piaţă. Dacă o monedă se depreciază, dăunează celor ce o posedă şi foloseşte celor ce o datorează. Dacă puterea de cumpărare a monedei creşte, ea foloseşte celor ce o posedă şi dăunează celor ce o datorează.

Variaţia puterii de cumpărare a monedei este în contradicţie cu funcţia acesteia de etalon al

valorii şi cea de schimb de bunuri.Dacă moneda ca măsură a valorii nu este fixă, stabilă, apare dezordinea în economie, cumpărătorii fiind mereu păcăliţi, dezavantajaţi.

În calitate de măsură a valorii mărfurilor ce se schimbă, moneda este şi instrument de plată.

Autoritatea statului trebuie să creeze o monedă legală, unanim acceptată de toţi „actorii“ de

pe piaţă. Prin mijlocirea acestei monede sunt lichidate toate obligaţiile între aceşti actori.

naţională unică trebuie să constituie singurul mijloc legal de plată. Statul şi autorităţile, agenţii economici şi persoanele fizice sunt datoare să o accepte la plată.

Funcţia monedei de rezervă a valoriiMoneda este un rezervor de valoare pentru că permite înmagazinarea valorii într-o marfă

compactă, acceptată unanim şi care poate fi păstrată în mod nedefinit, fără pierderi.

Oamenii păstrează bani din mai multe motive (prudenţă, prevedere, vanitate). Condiţia este ca moneda să poată fi păstrată vreme îndelungată, să-şi menţină valoarea şi să poată fi schimbatăoricând contra altor bunuri.

Moneda nu este niciodată marfă de ocazie. Ea este totdeauna egală cu ea însăşi şi nu pierde

nimic dacă este înmagazinată.Pentru monedă nu există riscul deteriorării fizice şi este totdeauna uşor schimbabilă.Moneda favorizează economisirea într-o formă foarte uşoară şi mobilă. Într-o mare perioadă

de timp, moneda simbolizează bogăţia însăşi. Această funcţie a monedei prezintă actualmente o importanţă mai redusă în economiile moderne.

Acum banii sunt folosiţi pentru depozite, procurarea de acţiuni şi obligaţiuni. Moneda nu

numai că se păstrează, dar se şi înmulţeşte prin dobânzi, dividende etc.

Desigur că funcţia monedei de rezervă a valorii nu poate să dispară. De exemplu, între două

tranzacţii, orice firmă are o rezervă de valoare, fiind un instrument de tezaurizare. Orice persoană fizică păstrează monedă pentru procurarea curentă de bunuri de consum.

Pentru agenţii economici moneda este un activ ca oricare altul (depozite, acţiuni, obligaţiuni,

bunuri imobiliare). Moneda face parte din activele lichide (poate fi schimbată în orice moment). Rezerva de valoare înseamnă de fapt, puterea de cumpărare (evident, alături de alte active cu un mare grad de lichiditate). Puterea de cumpărare mai înseamnă şi capacitatea de schimb a agenţilor economici şi persoanelor fizice. Faţă de alte active lichide, moneda prezintă avantajul că poate fi schimbată imediat, fără cost de transformare şi cu un risc minim.Moneda ca instrument de platăMoneda este un instrument legal al fiecărui stat de efectuare a plăţilor. Plăţile în moneda naţională sunt obligatorii pe teritoriul unei ţări (evident că doar pe piaţa internă şi cu unele excepţii). Plăţile într-o anumită monedă sunt unanim acceptate.Cu excepţia unor pieţe monetare internaţionale (de exemplu, zona EURO), pe teritoriul fiecărei ţări există o singură monedă cu un curs legal şi a cărei valoare este stabilită prin lege sau prin calcule complexe. Toţi „actorii“ pieţei monetare sunt obligaţi să primească moneda naţională ca plată. Evident că unele plăţi sunt legate de convertibilitatea monedei naţionale. De exemplu, cu leul românesc încă nu se fac plăţi internaţionale, întrucât are o convertibilitate limitată. Statul este

obligat să asigure toate condiţiile pentru ca moneda naţională să poată fi un mijloc de plată deplin.Moneda ca mijloc de transfer al valorilor

Această funcţie poate fi îndeplinită, întrucât moneda poate cuprinde o valoare mare într-un

volum mic. De asemenea, moneda are o valoare mai constantă, mai stabilă şi care poate fi

schimbată pe alte valori. Prin această funcţie, moneda permite transferul de valori dintr-un loc în altul. De asemenea, când schimburile de mărfuri sunt inegale, se poate face compensarea valorilor rămase neachitate.Moneda, bază a creditului

Creditul este de multe ori emisiune monetară. O dată ce a fost aprobat creditul, se deschide

un cont clientului solicitant, iar acesta face din acest cont, plăţi diverse Banii din cont sunt bani reali, monedă scripturală. De asemenea, moneda serveşte pentru

efectuarea unor plăţi amânate. Moneda mijloceşte deci, creditul. Achitarea unor bunuri se poate face ulterior, conform contractelor încheiate între parteneri.

În al treilea rând, moneda stă la baza emisiunii şi circulaţiei titlurilor de credit (obligaţiuni,

cambii, bilete la ordin). Toate acestea au o valoare nominală, una de piaţă etc., dar exprimate în monedă. În aceste tranzacţii este indicat ca moneda să aibă o valoare cât mai constantă, bazată pe o putere de cumpărare relativ ridicată