Politici financiare internaționale

1. Metoda integrarii. RIRM (7)

Metoda integrării presupune determinarea VAN și RIR pentru diferența capitalului investit între două

proiecte și interpretarea în sensul rentabilității a noilor indicatori.

În realitate, se poate afirma că, niciunul dintre criteriile VAN și RIR nu conține soluția absolută. Astfel,

dacă avem două proiecte și conform criteriului VAN, VAN1 > VAN2, iar criteriului RIR, RIR2 > RIR1, pentru

rezolvarea dilemei, se determină VAN și RIR pentru diferența de efort investițional și diferența de cash flow-uri,

stabilindu-se dacă este oportun de a investi această diferență. Dacă rezultatele sunt favorabile, se optează pentru

proiectul cu efortul investițional cel mai mare.

Se poate face o analiză intre criteriile VAN și RIR, dar este de precizat faptul că, la fel de bine se poate

face și o analiză între criteriile VAN și RIR.

Rezultatele contradictorii, în cazul proiectelor care se exclud reciproc, apar datorită diferențelor de cash

flow-uri fie ca mărime, fie ca perioadă în care acestea sunt generate.

Regulile de decizie în cadrul metodelor VAN și RIR pornesc de la ipoteze diferite privind rata de

reinvestire. Criteriul VAN presupune, că cash flow-urile generate în cadrul unui proiect pot fi reinvestite la

nivelul costului capitalului, în timp ce criteriul RIR presupune că firma va reinvesti acele cash flow-uri la o rată

egală cu RIR.

În cazul proiectelor independente, atât criteriul VAN, cât și criteriul RIR duc la aceeași decizie de

acceptare sau de respingere.

Ideea evaluării proiectelor pe baza ratei interne de rentabilitate modificate (RIRM, a pornit de la

ipoteza nerealista de reinvestire constată în aceeași firmă și la aceeași rată internă de rentabilitate a cash flowurilor

viitoare. S-a propus, utilizarea unei RIRM, care are ca punct de pornire reinvestirea cash flow-urilor la o

rată de rentabilitate specifică firmei și nu proiectului de investiții analizat. Aceasta s-a dovedit a fi un indicator

mult mai bun de apreciere a rentabilității relative și un procedeu mult mai suplu pentru stabilirea bugetelor de

investiții.

r = rata de rentabilitate specifică firmei la care pot fi reinvestite cash flow-urile viitoare.

RIRM prezintă un avantaj incontestabil comparativ cu RIR.

Două proiecte de aceeași mărime prin folosirea criteriului RIRM și VAN se va ajunge la aceeași

concluzie (de acceptare sau de respingere a proiectului), lucru care în cazul utilizării criteriului RIR și criteriului

VAN nu se întâmplă întotdeauna. Dacă proiectele sunt, de mărimi diferite, pot să apară și de această dată

rezultate contradictorii.

Concluzia ar fi aceea că, deși criteriul RIRM s-a dovedit a fi mai eficient decât criteriul RIR, totuși,

criteriul VAN rămâne “liderul”, și prin simplul fapt că oferă un indiciu mult mai corect despre contribuția

fiecărui proiect la sporirea valorii firmei.

2

2. Determinarea costului capitalului propriu: modelul dividendelor actualizate (16)

Costul capitalului propriu este egal cu rata de rentabilitate cerută de acţionarii firmei, sau altfel

spus este aceea rată de rentabilitate pe care trebuie să o realizeze o firmă astfel încât să menţină

valoarea afacerii.Dacă rata rentabilităţii este mai mică decât costul de oportunitate atunci valoarea

afacerii scade, iar dacă rata rentabilităţii este superioară costului de oportunitate atunci valoarea

afacerii creşte.

Dimensiunea costului capitalului propriu depinde de o multitudine de factori,dintre care

menţionăm:

- mărimea profitului viitor şi hotărărea adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor cu privire

la proporţia distribuirii profitului net al exerciţiului pentru dividende, adică dividendele așteptate;

- câștigul de capital;

- preţul sau cursul curent de piaţă al acţiunii;

- rata rentabilităţii fără risc;

- riscuri asumate de investitor;

Cu alte cuvinte,costul capitalului propriu este determinat de elementele previzibile dar cu un

grad probabilistic ridicat de realizare,faţă de costul capitalului împrumutat care se calculează cu

exactitate,mai ales,rata dobânzii este fixă.

Costul capitalurilor proprii privește totalitatea capitalurilor proprii indiferent de originea

acestora,adică externă sau internă.

Pentru determinarea costului capitalului propriu sunt folosite,în principal,două modele:

- modelul dividendelor actualizate;

- modelul de evaluare a activelor financiare.

Modelul dividendelor actualizate este modelul tradiţional de evaluare a costului capitalului

propriu ce se bazează pe actualizarea dividendelor fără a ţine, însă, seama de risc într-o manieră

explicită.

Conform modelului general de actualizare, prețul sau cursul actual al acțiunii (P0) este egal cu

valoarea actualizată a cash flow-urilor viitoare pe care aceasta le genereaza:dividende şi preț (curs) de

revânzare.