Rezolvări economie instituțională

1’. Prezentaţi câteva elemente care configurează paradigma instituţionalistă.

În planul paradigmei, NEI reprezintă mai ales o replică la adresa şcolii neoclasice. De acest lucru ne dăm seama punând în două planuri fondul de idei şi modul de judecată neoclasice şi cele ale NEI pe de altă parte. Din punct de vedere al „miezului tare”, NEI acceptă şi cultivă aceleaşi valori, însă de aici NEI se desprinde de şcoala neoclasică. Urmează ceea ce numim „învelişul protector”, adică relativism în valori, principiul de judecată „a la marche”, relativitatea factorilor de producţie, preocuparea pentru echilibru.

Preocupările NEI includ: instituţii şi schimbare instituţională; traiectorii ale dezvoltării; instituţii şi drepturi de proprietate; aranjamente instituţionale şi structuri de guvenanţă; mediul instituţional şi evoluţia prin selecţie; costul de tranzacţie; forme de organizare a firmei; specificitatea firmei; oportunism; contracte incomplete; stabilitate şi echilibru instituţional.

Din punct de vedere al paradigmei, este de reţinut:

1. med. instit. de analiză. Oferind replică şcolii clasice şi neoclasice, NEI explică prin instituţii modul în care se obţine bogăţia şi se distribuie, cum poate creşte bogăţia cu reguli bune sau cum se ajunge la sărăcie în lipsa regulilor. Se pun în evidenţă articulaţiile dintre instituţii şi performanţă. Se explică apoi dependenţa de cale în urmărirea unei rute de creştere şi ce rol joacă aici ideologiile. Se argumentează originea lumii civilizate şi a st. de dr.

2. timpul şi spaţiul. Deşi nu sunt pionieri în domeniu, economiştii NEI se îndepărtează de analizelel clişeu ale p. ec. ale neoclasicilor. Pentru ei economia este un film, totul e-n mişcare. Astfel evoluţionismul reprezintă o componentă dominantă a teoriei NEI.

3. raţionalitate limitată. Cea mai dură replică pe care NEI a administrat-o economiei neoclasice. Raţionalitatea totală a fost tratată de vechii instituţionalişti, ce au susţinut ipoteza raţionalităţii limitate a oamenilor:

 capacitate cognitivă limitată;

 informaţie incompletă.

Asumarea ipotezei raţionalităţii limitate a dus la judecăţi subsecvente, din care reţinem: de la maximizare la satisfacere; raţionalitate procedurală; raţionalitate limitată; aproximarea comportamentului real; individualismul

4. Replica NEI reprezintă şi un sistem noţional propriu.

1.’’Ce semnificatie are oportunismul in conceptia NEI?

In lumea NEI, totul este o succesiune de circumstante, unde judecatile de tip ex ante palesc ca importanta. Contribuie la aceasta si rationalitatea limitata a agentilor economici, care urmaresc sa-si atinga obiectivele si sa-si urmareasca interesele personale. Agentului economic „i se da voie” sa-si „ modeleze” comportamentul in actiunea sa de satisfacere a interesului personal in functie de imprejurari, in functie de succesiunea de circumstante.

Conotatiile morale ale oportunismului nu l-au „jenat”, se pare, prea mult pe Williamson, preocupat de stabilirea traiectoriei agentului economic in cadrele guvernantei corporative. El afirma ca:”Prin oportunism eu inteleg urmarirea eu inteleg urmarirea interesului personal cu inselatorie”. In timp ce Williamson inchide ochii la „minciuni, furt sau trisare” ca pe un rabat pe care se indupleca sa-l admita spre a nu aduce atingeri libertatii de miscare a agentului economic, ceilalti institutionalisti par a fi incomodati de fundatura la care rationalitatea limitata, via oportunism, conduce analiza. E greu de gasit argumente pentru a releva cum e compatibila poza unui trisor cu o economie care se vrea una a regulilor si institutiilor civilizate. Pretul platit pentru trecerea de la individul perfect rational la cel „real”, imperfect si cu rationalitate limitata, pare a fi prea mare.

1.’’’ Care este relatia intre individualism si institutie in conceptia NEI?

Confruntati cu problema primatului individului sau societatii, mentorii recunoscuti ai scolii austriece au rezolvat problema precizand ca numai individul rationeaza, nu si societatea.

Coase, North si Williamson sun adepti ai individualismului metodologic, in sensul ca nu scot individul din schema; il pastreaza dar nu ii ofera primul loc. Vioara intai este institutia. Confruntat si el cu „dilema prioritatii ou-gaina”, Coase a dat cunoscutul si emblematicul raspuns:”La inceput a fost piata”. La inceput a fost moneda, a spus inaintea lui Menger. Doua institutii-cheie, usor de observat, dupa care „spectacolul” individualist poate incepe. Coase si Menger se ghideaza dupa regula unui „individualism institutionalizat”, care se deosebeste de cel „liberal” prin circularitatea la care angajeaza actiunea umana:

 Indivizii produc regulile. Peste tot in NEI se admite ca institutile sunt o constructie umana.

 Odata produse, institutiile „monitorizeaza” activitatea umana. In raport cu regula, institutionalizata, efortul uman poate fi apreciat sau sanctionat.

 Cand cei care au insuflat regulile dispar pe cale naturala. „produsul” lor institutional ramane, total sau in parte. Ramane spre a asigura ghidarea celor nou-veniti in mediu si care vor inova si vor oferi prin schimbare institutionala, propriul lor produs.

E greu de spus daca, prins in acest joc incorsetat de institutii, comportamentul agentului economic mai este unul individualist.

1.Instituţii: definiţie, clasificare, caracteristici

Nu există o singură definiţie, unanim acceptată, a termenului de instituţie. Acesta a fost receptat şi folosit într-o multitudine de accepţiuni concretizate prin definiţii diverse.

O primă accepţie aparţine limbajului cotidian, nespecializat, unde instituţia se confundă cu organizaţia.

O a doua accepţie este legată de Douglas North, care vede în instituţii reguli manifestate sub forma constrângerilor iniţiate de oameni (şi modificate tot de către oameni) menite a face posibilă interacţiunea umană. Plecând de la această definiţie, putem face o primă clasificare a instituţiilor în:

• constrângeri neoficiale, omniprezente:coduri de conduit, norme de comportament, convenţii, tradiţii, obiceiuri etc. Pentru ec acestea au o forţă de influenţă mai mare decât a celor oficiale. Ele apar ca:

1. extensii, elaborări sau modificări ale regulilor oficiale (puterea avută de un preşedinte care nu este explicabilă în baza regulilor oficiale)

2. norme de comportament sancţionabile d.p.d.v. social (duelul este perceput ca o regulă de a rezolva disputele, refuzul duelului echivalează cu o scădere a eficienţei în spaţiul public)

3. standard de conduit autoimpuse (renunţarea la bogăţie în favoarea unei alte valori din funcţia de utilitate).

• constrângeri oficiale: sunt formate din reguli politice (şi juridice), economice (drepturi de proprietate) şi contractele. Legile oficiale şi, în special, drepturile de proprietate sunt acelea care guvernează economia şi societăţile modern.

La nivel macroeconomic, ponderea mai mare o deţin constrângerile neoficiale.

O adoua clasificare împarte instituţiile în:

• instituţii organice, neproiectate, care iau naştere în mod spontan ca rezultat al acţiunii umane;

• instituţii pragmatice, proiectate, create şi implementate prin voinţa autorizată a unor actori ai vieţii economico-sociale (guvern, parlament).

Prin natura lor, instituţiile organice sunt optimal, adică au apărut spre a satisface un interes general. Cele pragmatic pot fi sau nu eficace, în funcţie de eficacitatea celor care le proiectează şi de reprezentativitatea ţintei, a grupului social vizat.

O a treia poziţie este onorată în principal de Aoki şi Menard, care văd în instituţii credinţe împărtăşite de actori economici, sociali, politici pentru a face jocul economic posibil şi a-l dota cu o mare capacitate de autoîntreţinere.

Cinci esenţiale trăsături ale instituţiilor sunt puse în evidenţă printr-o asemenea încercare de conceptualizare: endogenitatea, caracterul de informaţie condensată, constanţa faţă de modificările continue ale mediului, universalitatea şi multiplicitatea.

Definiţia dată de Menard, scoate în evidenţă şi sintetizează principalele trăsături ale unei instituţii:

 stabile şi durabile (vz. sub.2)

 abstracte şi impersonale (vz. sub.3)

 au caracter normativ (vz. sub.4)

Dacă privim sistemul de legi în planul a ceea ce numim democraţie, nici o definiţie nu cutează să reţină că regula exprimă voinţa tuturor membrilor colectivităţii respective, cid oar a majorităţii. Altfel spus, prin regulă se impune voinţa majorităţii asupra celorlalţi, pentru care regula înseamnă interdicţie, coerciţie. Din acest punct de vedere relevantă este clasificarea:

• reguli instrumentare: de tipul celor după care nu se poate pescui un anumit peşte, într-un anummit râu, cu un anumit tip de cârlig; nerespectarea lor este sancţionată printr-un eşec.

• norme sociale, atât formale, cât şi informale, care atunci când nu sunt urmate au consecinţă pedeapsa

• simple obiceiuri comportamentale sau norme de pură procedură, care nu sunt sancţionate