Subiecte Rezolvate Politologie

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Aceasta fituica rezuma Subiecte Rezolvate Politologie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 21 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Economie

Extras din document

1.Modelul structuro-functional al lui Talcott Parsons

Conceptul de sistem social al acţiunii se constituie ca premisă metodologică pentru Talcott Parsons deoarece „interacţiunea actorilor individuali se desfăşoară în anumite condiţii care fac posibilă considerarea ei (a acţiunii – n.n.) ca sistem în sensul ştiinţific al termenului...”8 Conceperea acţiunii ca sistem presupune, în viziunea lui Parsons, respectarea a cel puţin trei tipuri de condiţii: 1) Condiţii de structură, adică modalităţile de organizare a acţiunii în funcţie de anumite modele normative ce permit relativa stabilitate a sistemului. Modelele care constituie „variabilele structurale” ale sistemului acţiunii sociale sunt următoarele: universalism-particularism; performanţă-calitate; neutralitate afectivă-afectivitate; specificitate-difuziune; orientarea către sine sau orientarea către colectivitate. Condiţiile de structură nu pot asigura, însă, stabilitatea sistemului dacă nu răspund unor funcţii specifice prin care trebuie să satisfacă o serie de nevoi interne şi externe. 2) Condiţii de „realizare a funcţiilor” sistemului, adică activităţile instrumentale de satisfacere a celor patru „imperative funcţionale”: adaptarea, atingerea scopurilor, integrarea, menţinerea latentă a modelului cultural. 3) Procesualitatea prin diferenţiere şi integrare reprezintă a treia condiţie a existenţei sistemului acţiunii sociale. Primele două condiţii – „variabilele structurale” şi „imperativele funcţionale” – alcătuiesc împreună paradigma structural-funcţională a sistemului acţiunii. Celei de-a treia condiţii a existenţei sistemului acţiunii – procesualitatea – Parsons îi acordă o mai mică importanţă, necuprinzând-o în paradigma structural-funcţională, ci doar în perspectiva „evoluţionalismului funcţionalist.” Talcott Parsons defineşte acţiunea socială, în manieră weberiană, ca o conduită umană, individuală sau colectivă, motivată şi orientată prin semnificaţiile pe care „actorul” le descoperă în mediul social. Deci, acţiunea socială este compusă din următoarele elemente definitorii: 1) subiectul sau „actorul”; 2) situaţia, obiectele fizice şi sociale cu care subiectul intră în diferite raporturi;

3) simbolurile prin intermediul cărora subiectul intră în raporturi cu diferitele elemente ale situaţiei, atribuindu-le semnificaţii; 4) regulile, normele şi valorile care ghidează acţiunea şi raporturile „actorului” cu lumea. În acelaşi timp, însă, acţiunea se situează în următoarele patru planuri: 1) biologic: nevoile organismului; 2) psihic: exerciţiul personalităţii; 3) social: interacţiunile „actorilor” individuali şi colectivi; 4) cultural: ideologiile, cunoştinţele, valorile şi simbolurile utilizate. Conceperea acţiunii ca sistem este premisa metodologică pentru abordarea societăţii din perspectiva analizei sistemului. Aceasta înseamnă că schema logică a acţiunii poate fi extinsă la structura întregii societăţi. Teoria parsonsiană a sistemului social şi a integrării sociale este, de altfel, o consecinţă a acestei extensii. În acest context, elementele sistemului social sunt: „actorul” ca unitate socială, adică subiectul individual sau colectiv al acţiunii, „actul social” realizat de un „actor” orientat spre ceilalţi „actori”, „status-rolul” ca subsistem organizat al „actorului” sau „actorilor” ce ocupă statusuri şi acţionează unii faţă de alţii în termenii unor „orientări reciproce date”. Răspunzând necesităţii de echilibru şi integrare, aceste elemente interacţionează formând un întreg organizat. Sistemul social este definit de Talcott Parsons în felul următor: „un sistem social constă dintr-o pluralitate de actori individuali incluşi într-un proces de interacţiune ce se derulează într-o situaţie afectată de proprietăţi fizice; aceşti actori sunt motivaţi în termenii unei tendinţe de «optimizare a gratificaţiei»; relaţia lor cu situaţiile este definită şi mediatizată printr-un sistem de simboluri împărtăşite şi structurate cultural”.9 Sistemul cultural este alături de personalitate şi de cultură, unul din aspectele structurării acţiunii sociale. Definiţia lui Parsons nu este exceptată de confuzia între sistem şi totalitate concretă. Sociologul american postulează necesitatea echilibrului funcţional sau integrativ. Sistemul social răspunde acestui postulat prin subsistemele sale specializate. Fiecare subsistem răspunde, de fapt, câte unuia din „imperativele funcţionale” ale sistemului acţiunii sociale. Astfel, adaptarea societăţii la condiţiile exterioare din care aceasta îşi trage materia şi energia de care are nevoie este realizată cu ajutorul banilor prin subsistemul economic. Îndeplinirea scopurilor colective pe care şi le propun membrii societăţii este funcţia subsistemului politic centrat pe putere. Integrarea indivizilor în societatea care le coordonează acţiunile impunându-le norme şi făcându-i solidari, corespunde proceselor de educaţie şi socializare efectuate prin subsistemul juridico-normativ. Menţinerea ideilor şi cultivarea valorilor ce legitimează aceste norme sunt opera subsistemului cultural ce presupune angajamente generalizate. Cele patru subsisteme sunt independente. De altfel, originalitatea unuia dintre ultimele modele propuse de Parsons (1967) a fost aceea de a considera interacţiunile subsistemelor ca formând ele însele un sistem. Talcott Parsons a aplicat modelul sistemic structural-funcţionalist în analiza diferitelor fenomene ale societăţii americane: raporturile dintre sexe şi dintre vârste, inegalităţile sociale, raporturile dintre medic şi bolnav, formele agresivităţii, distribuţia puterii. Modelul lui Parsons a pus analiza sistemelor în serviciul teoriei funcţionaliste. Preocuparea lui Parsons este aflarea ordinii prin construirea echilibrului. Urmărirea constantă a acestui obiectiv îi imprimă lui Parsons o anumită problematică ce îl conduce spre relativizarea şi chiar trecerea neobservate a tensiunilor, conflictelor, antagonismelor din societate, dintre diferitele sisteme şi subsisteme sociale. Se poate conchide că sistemismul parsonsian este prima matrice sistemică coerentă aplicată câmpului social.

2.Teoria generala a sistemului social in conceptia lui Henri Janne

Sociologul belgian Henri Janne – autorul monumentalei lucrări Le système social. Essai de théorie générale, apărute la Institutul de Sociologie al Universităţii Libere din Bruxelles în anul 1968 – a dat, din perspectiva sistemismului sociologic european, una din primele replici modelului structuro-funcţionalist al lui Talcott Parsons.

Fisiere in arhiva (1):

  • Subiecte Rezolvate Politologie.doc