Transformările Geoeconomice în Sectorul Primar și Secundar al Economiei Mondiale

Tema: Transformările geoeconomice în sectorul primar şi secundar al economiei mondiale

§ 1. Structura şi formele de organizare a industriei mondiale

Industria ca ramură este acel compartiment al economiei care se ocupă cu transformarea materiei prime în produse manufacturate, prin valorificarea resurselor minerale şi energie. Gradul de industrializare reprezintă caracteristica economică importantă a unui teritoriu, exprimat prin anumiţi indicatori:

Indicatori cantitativi:

- volumul producţiei industriale anuale în valori absolute şi relative;

- ponderea industriei în formarea produsului intern brut (PIB);

- numărul şi ponderea angajatelor în industrie din totalul angajaţilor în economie.

Indicatori calitativi:

- competivitatea produselor industriale;

- ponderea ramurilor de vârf şi de înaltă tehnologie, avantajul competitiv al produselor industriale.

În structura economiei mondiale industria ocupă un loc important. Acesta este determinat de faptul că:

1. de nivelul dezvoltării ramurilor industriale depinde productivitatea muncii în toate ramurile economiei mondiale şi naţionale;

2. dezvoltarea industriei ca ramură determină progresul tehnico-ştiinţific al societăţii;

3. de nivelul dezvoltării industriei depinde gradul de aprovizionare al populaţiei cu mărfuri şi bunuri materiale;

4. industria determină nivelul de mecanizare şi automatizare a tuturor ramurilor;

5. în industrie este ocupată circa 20% din populaţia activă.

6. industria participă la formarea produsului intern brut cu 34 – 35%. Costul produsului industrial depăşeşte costul produsului agricol de 7-8 ori;

7. ritmurile dezvoltării industriei determină ritmurile de dezvoltare a tuturor activităţilor economice;

8. producerea industrială determină volumul şi asortimentul de producere în societate.

Sfîrşitul secolului XX şi începutul secolului al XXI-lea este marcat prin transformări esenţiale în economia mondială. Aceste transformări sînt în mare măsură determinate de trecerea de la forma principală de producere în etapa industrială numită fordism, la forma postindustrială – postfordism. Aceste transformări se reflectă în economia reală prin stabilirea sau creşterea produsului industrial şi micşorarea esenţială a populaţiei ocupate în sectorul secundar. Ca urmare apare o nouă noţiune – dezindustrializarea statelor dezvoltate. Ca urmare creşte esenţial numărul angajaţilor în sectorul terţiar.

Postfordizmul ca formă contemporană de organizare a economiei se caracterizează prin următoarele elemente:

- adaptarea producţiei la cererea consumatorului, adică prioritate are factorul economic;

- intensificarea fenomenului de „externalizare”transferul activităţii la filialele din exteriorul ţării;

- trecerea de la întreprinderi mari la forme mici şi mijlocii de organizare, care uşor se adaptează la cererea pieţii;

- trecerea la noi principii de organizare a producţiei în baza automatizării, robotizării, îndeplinirea cererii exact la timp, lichidarea hotarelor între funcţiile de conducere, de producere şi de distribuire.

Aceste transformări de bază sînt rezultatul următoarelor consecinţe:

1. În rezultatul automatizării şi robotizării producţiei industriale se micşorează numărul ocupaţilor în această ramură;

2. Multe tipuri de ocupaţie din sectorul secundar migrează în sectorul terţiar;

3. Creşterea bunăstrăii populaţiei din statele dezvoltate, a determinat individualizarea consumului şi corespunzător creşterea consumului de calitate înaltă. Acest lucru poate fi realizat de firme mici, maximum apropiate de consumator.