Istoria monetară

Economia de schimb in conditiile contemporane este de neconceput fara existenta banilor. Acestia fac parte din viata omului de zi cu zi, reprezentand poate cel mai interesant instrument economic asupra caruia omul s-a aplecat pentru a-l intelege, pentru a-i descoperi natura, rolul si functiile lui.

Indiferent de raspunsurile care se dau la intrebarea ce sunt banii, putem totusi retine ca acestia „reprezinta un instrument social, o forma particulara imediat mobilizatoare a avutiei sociale, o intruchipare transmisibila si omnivalenta a puterii de cumparare, care confera detinatorului dreptul asupra unei parti din produsul social al tarii emitente”. Ei au aparut in procesul treceriide la economia naturala la economia de schimb.

Initial , schimbul s-a manifestat sub forma schimbului direct de produse, cunoscut sub denumirea de troc, respectiv un bun se schimba pe alt bun sau pe alte bunuri. Trocul este o forma a schimburilor pentru societatile neevoluate, in care specializarea producatorilor este in situatie incipienta. Diviziunea sociala a muncii si adancirea acesteia, gradul de dezvoltare a tehnicii si tehnologiei a determinat specializarea producatorilor si extinderea schimburilor de marfuri.

Dificultatile in determinarea valorii si a divizarii in elemente, adaugate la procesul obiectiv de evolutie a productiei de marfuri au creat conditiile pentru ca unele marfuri cu valoare intriseca sa medieze schimbul de marfuri, respectiv sa devina echivalent general pentru toate celelalte marfuri.

Astfel, schimbul direct a inceput sa dispara. Cu timpul, rolul de echivalent general a fost luat de metale, incepand cu arama si terminand cu aurul.

Deci, ca prima etapa apar banii-marfa, care in final se fixeaza pe metale pretioase. Banii de metal au avut la inceput forma de lingouri, inele, bratari. Ulterior ei au luat forma de moneda, care continea o anumita cantitate de aur sau argint, emisa de autoritatea statului pe baza de monopol, cu o anumita denumire. In procesul circulatiei monedele de aur cunosc un proces de uzura. Se ajunge astfel ca valoarea nominala a monedei sa nu mai corespunda cu continutul ei in aur, iar monedele de aur cu acelasi nume sa aiba valori diferite. Apare astfel posibilitatea ca in rolul de moneda, banii de metal pretios sa poata fi inlocuiti prin bani din alt metal, prin simboluri, deci prin bani fara valoare intriseca. Forma monetara a banilor devine independenta si in locul aurului pot functiona ca moneda obiecte relativ lipsite de valoare cum ar fi hartia. In felul acesta se ajunge la forma bani de hartie.

Banii de hartie sunt de asemenea, semne ale valorii emisi de catre stat, fara drept de convertibilitate, avand un curs fortat. Ei inlocuiesc banii cu valoare deplina in procesul circulatiei. Daca cantitatea de bani de hartie emisa ar corespunde cantitatii de aur necesara circulatiei marfii, atunci fiecare cantitate baneasca ar reprezenta o anumita cantitate de aur. In realitate, lucrurile nu stau asa, epoca aurului a apus si din 1976 nici o moneda nu mai este convertibila in aur.

Alaturi de bancnote si bani de hartie, circula si moneda divizionara confectionata din metale nepretioase, avand acelasi rol de semn al valorii. Moneda reala, denumita si moneda principala este reprezentata de piesele de metal pretios cu valoare proprie deplina sau inferioara valorii nominale. Moneda are greutate si aliajul (titlul) stabilit de legea monetara a tarii respective. Dupa primul razboi mondial, baterea monedei de aur a incetat; aceasta ramanand ca instrument de tezaurizare. In schimb moneda de argint a circulat pana mai tarziu. Azi circula numai monede divizionare, din metale ieftine.

Astazi termenul de moneda a fost extins pentru denumirea oricarui semn banesc. Insa termenii de bani si moneda nu sunt sinonimi, desi in vorbirea curenta nu se mai face distinctie intre ei.

Banii de hartie si moneda divizionara poarta denumirea de numerar. Alaturi de ei, functioneaza cu o pondere din ce in ce mai mare banii scripturali sau banii de cont, care reprezinta depunerile la vedere si soldurile creditoare ale conturilor curente la banci (cu exceptia bancilor de emisiune), depunerile la vedere si soldurile creditoare ale conturilor de la banca de emisiune(cu exceptia activelor altor banci la banca de emisiune).

Astazi cea mai mare parte din masa banilor in circulatie consta din bani din cont.. Notiunea de bani astazi nu mai semnifica numai monedele si banii de hartie.

ICONOGRAFIA BANULUI

Este foarte important, crucial chiar, faptul ca de la însemnele si imaginile celor mai „tari“ elemente semnificative pentru stat, natiune, putere politica si stabilitate - repertoriu dominat de regi sau totemuri, presedinti si evenimente mai mult sau mai putin armate, revolutionare - pe teritoriul statelor europene s-a ajuns la înaltimea de spirit de a se oferi domeniului culturii spatiul acesta atât de public al banilor. Am numit rafinament sau „înaltime de spirit“ gestul acesta fiindca, pe de o parte, el e o consecinta imediata a democratiei, reflectând acceptul guvernantilor de a fi tranzienti si de a nu-si impune cu orice pret perpetuarea. Pe de alta parte, sa renunti la a subsuma idei ca acelea de stat, patrie, natiune, putere, demnitate, de tema guvernarii (imperialism, regalism, prezidentialism), sa renunti la a reprezenta o natiune, un stat si o economie doar prin efigii de autoritate, toate acestea constituie proba de mentalitate superioara, de maturitate nu doar politica, ci chiar spirituala. Reprezentarea elementelor de stat si natiune prin personalitati si mosteniri culturale si artistice reflecta, asadar, nu democratia în sine (democratie existând si pe alte continente), ci maturizarea acesteia, subtilizarea, spiritualizarea sa.

Daca banii si statul erau, odinioara, ai despotului de pe moneda (recte bancnota), iar atunci se putea spune, precum Hristos, ca banul e al cui si-a pus semnatura sau si-a stantat chipul pe el, cu nici un chip nu se mai poate spune asta despre banii care reproduc portrete si simboluri culturale, artistice. Banii nu pot fi, în constiinta ori chiar în inconstientul public, ai unor savanti stientisti ca Gauss, Freud, Curie (sugerez, astfel, bancnote „nationale“, de pâna în 2001, din Germania, Austria sau Franta) si cu atât mai putin ai unor artisti ca Bach, Mozart, Debussy, Enescu, Grigorescu ori Eminescu. Spre deosebire de politicienii si razboinicii din trecut, personaje care au determinat crucial viata si economiile oamenilor, artisti ca acestia n-au avut nimic de-a face cu banii. Cu toate acestea, iata-i, asumati de stat (adica de cel care emite banii si deci e posesorul lor), pusi sa reprezinte un stat, o natie si o economie. Asumându-i astfel, pe de o parte statul devine mai uman, dar pe de alta executa o actiune duala. În sens „altruist“ si întru folosul comunitar promoveaza cultura, adica îi face obligatoriu mai cunoscuti pe respectivii artisti. Totodata, în sens „egoist“, vizând interesul propriu, statul se si justifica, se îndreptateste si se promoveaza pe sine pe un alt plan, superior, modern, recomandându-se astfel ca patron moral si posesor de Valoare.