Subiecte examen și rezolvări

Pentru ca relaţiile băneşti să fie în acelaşi timp şi relaţii financiare, ele trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii:

1. să exprime un transfer de valoare şi nu o transformare a formelor valorii. Astfel, relaţiile băneşti ce decurg din acte de vânzare-cumpărare a unor bunuri nu reprezintă relaţii financiare, întrucât exprimă o schimbare a formelor valorii - din forma marfă în forma bani sau invers - şi nu o cedare definitivă şi fără contraprestaţie directă.

2.Transferul de valoare să aibă drept scop satisfacerea unor nevoi de ordin general, cum ar fi apărarea ţării, apărarea ordinii de drept în stat, nevoi cu caracter social cultural (educaţie, sănătate, cultură, etc.);

} raporturile băneşti generate de donaţie sau succesiune, spre exemplu, care se fac în interesul unor persoane particulare, deşi exprimă un transfer de valoare, nu exprimă relaţii financiare;

3. Transferul de valoare la şi de la fondurile publice ce se constituie în economie, să se facă, în principiu, cu titlu nerambursabil. Spunem în principiu, pentru că sunt cazuri când au loc asemenea transferuri, dar presupun rambursabilitate (cazul împrumuturilor contractate de stat pe piaţa internă şi chiar unele transferuri de sume către agenţii economice sau populaţie);

Funcţiile finanţelor publice

1. Funcţia de repartiţie

Cunoaşte două faze distincte, însă organic legate între ele: constituirea fondurilor şi distribuirea acestora. La constituirea fondurilor financiare participă întreaga masă de contribuabili, în rândul cărora se regăsesc: regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat; societăţi comerciale cu capital privat sau mixt; organizaţiile cooperatiste şi asociaţiile cu caracter lucrativ; instituţiile publice şi unităţile subordonate acestora; populaţia; persoanele fizice şi juridice rezidente în străinătate. O parte din veniturile acestora se prelevă la dispoziţia statului sau a altor entităţi de drept public sub forma: impozitelor, taxelor, contribuțiilor, penalităților, amenzilor etc.

Cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie constă în distribuirea fondurilor mobilizate anterior şi generează relaţii financiare între stat, pe de o parte, şi beneficiarii acestor fonduri, persoane fizice şi juridice, pe de altă parte. Concret, are loc stabilirea cheltuielilor publice pe destinaţii: acţiuni social-culturale (învăţământ, sănătate, cultură); protecţie şi asigurări sociale; acţiuni cu caracter economic; apărare publică, etc. acest proces de distribuire este un act de decizie politică, întrucât de regulă, cererea de resurse financiare, ca expresie a nevoii sociale (care are, în principiu, un caracter nelimitat), depăşeşte cu mult oferta de resurse financiare posibil de mobilizat, care are o determinare obiectivă, funcţie de nivelul de dezvoltare al economiei.

2.Funcţia de control

Statul este interesat să supravegheze şi să controleze următoarele:

ü modalităţile de mobilizare a resurselor financiare necesare satisfacerii nevoilor generale ale societăţii;

ü destinaţia pe care o capătă resursele, cu luarea în seamă a priorităţilor stabilite de organele competente;

ü utilizarea resurselor financiare în condiţii de maximă eficienţă economică, socială, sau de altă natură;

ü armonizarea intereselor imediate ale societăţii cu cele de perspectivă, referitor la dimensionarea resurselor mobilizate la dispoziţia statului şi la destinaţia pe care ele o capătă.

ü Controlul exercitat de stat are o sferă largă de manifestare, cuprinzând toate domeniile vieţii sociale, care ţin de sectorul public, respectiv activitatea economică, cultural-educativă, de protecţie şi asigurări sociale, de menţinere a ordinii publice, de apărare a ţării.

În fiecare din aceste domenii, controlul vizează cel puţin trei aspecte, şi anume:

- sarcinile specifice ce revin fiecărui domeniu şi modul de realizare a lor;

- efortul financiar din partea statului pe care îl implică desfăşurarea activităţii respective;

- efectele utile ce se obţin şi care pot fi cuantificate şi evaluate în bani.

} Atribuţii de control în domeniul finanţelor publice au numeroase organe, începând cu Parlamentul, care exercită un control politic cu ocazia aprobării proiectului de buget şi a contului de încheiere a execuţiei bugetare.

Controlul financiar propriu-zis se exercită de către:

} organele Ministerului de Finanţe, Trezoreriei, băncilor şi ale altor instituţii financiare care participă la execuţia de casă a bugetului;

} organele specializate de control din ministere, departamente, întreprinderi de stat şi instituţii publice, care exercită controlul financiar propriu;

} direcţiile judeţene ale finanţelor publice şi administraţiile financiare, Garda Financiară, precum şi Curtea de Conturi, ca organ specializat de control financiar cu atribuţii de control în sectorul public.

Principiile care stau la baza efectuării cheltuielilor bugetare:

1. orice cheltuială bugetară, pentru a putea fi efectuată, trebuie să răspundă cerinţei constituţionale de a fi aprobată de Parlament; acesta reglementează, prin Legea finanţelor publice, principiile generale de organizare a finanţelor publice, inclusiv regimul cheltuielilor publice, iar prin legea anuală a bugetului de stat, nivelul diferitelor categorii de cheltuieli publice în fiecare an financiar.

2. aprobarea cheltuirii resurselor bugetare nu are un caracter global, ci este strict individualizată pe destinaţii şi beneficiari; schimbarea destinaţiei este admisă numai în anumite condiţii şi în limita competenţelor prevăzute de lege;

3. alocarea resurselor pentru efectuarea cheltuielilor bugetare nu se face în mod automat, în virtutea faptului că există anumite prevederi în buget, ci treptat, pe măsura justificării sumelor acordate anterior, în condiţiile realizării sarcinilor specifice şi eventual, corelat cu îndeplinirea planului de venituri proprii;

4. sumele acordate de la buget pentru efectuarea cheltuielilor publice au caracter nerambursabil, dar autorizarea bugetară este limitată în timp; necheltuirea fondurilor alocate pentru o anumită destinaţie până la finele exerciţiului financiar determină retragerea fondurilor respective;

5. utilizarea fondurilor bugetare este supusă controlului financiar preventiv şi ulterior, în legătură cu necesitatea, oportunitatea, legalitatea şi realitatea cheltuielilor bugetare, aşa încât să se asigure un regim sever de economii şi o eficienţă sporită în utilizarea banului public;

6. finanţarea unei instituţii publice se realizează de la un singur buget, în funcţie de gradul de subordonare: bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat.