Subiecte rezolvate control bancar - parțial

Cap 1

1. Explicati caracterul obiectiv al functiei de control a finantelor si interactiunea sa cu controlul financiar

Teoria si practica financiară admit că finantele îndeplinesc două functii care le definesc continutul, si anume: functia de repartitie si functia de control. În sinteză, functia de control a finantelor constă în folosirea raporturilor financiare ca mijloc de exercitare a unui control în formă bănească asupra ansamblului de procese ale reproductiei sociale. Ea vizează procesele si fenomenele cu continut financiar, caracteristice formării si repartizării de fonduri financiare constituite la nivelul diferitelor structuri organizatorice din economie, din care rezultă si se mobilizează, sau către care sunt dirijate spre utilizare resursele financiare.

Acest suport obiectiv al controlului prin finante este la rândul său asigurat de exprimarea valorică (prin bani) a proceselor economice si de corelatiile dintre procesele materiale si cele valorice, inclusiv cele financiare. Manifestarea functiei de control a finantelor se întrepătrunde astfel cu îndeplinirea functiilor caracteristice ale banilor. Controlul posibil care se exercită prin finante are deci la bază exprimarea valorică a proceselor materiale ale reproductiei, dar aceasta nu presupune suprapunerea acestei functii cu functiile banilor. Functiile banilor se manifestă în raport cu pozitia de echivalent general ce revine acestora, iar faptul că produsul national îmbracă si o formă bănească, stă la originea formei valorice de realizare a proceselor financiare. Rezultă că prin finante se exprimă într-un mod mai sintetic, derularea proceselor de ansamblu ale reproductiei. Totodată, faptul că prin procesele financiare se reflectă ansamblul reproductiei sociale, asigură premisele necesare exercitării controlului de pe pozitia finantelor, inclusiv ca o fază a procesului decizional si de conducere.

În abordarea acestei functii s-au exprimat si opinii după care controlul ar trebui considerat numai ca o functie a activitătii persoanelor puse în situatia de a-l exercita. Principalul argument adus în sprijinul acestei aprecieri constă în aceea că oamenii posedă însusirea de a efectua activitatea concretă de control, însusire pe care categoriile economice, inclusiv finantele, nu le pot avea. O asemenea abordare ignoră tocmai suportul obiectiv al controlului financiar, cu elementele subiective privitoare la organizarea activităţii de control sau desemnarea anumitor persoane pentru efectuarea acestuia. Or, este evident că exercitarea atributiunilor de control financiar de către o persoană sau alta devine posibilă numai acolo si în măsura în care acestea actionează în baza anumitor procese financiare aflate la rândul lor în raporturi de conditionare reciprocă cu alte procese economice. Rezultă cu claritate că controlul financiar nu se poate exercita acolo unde nu se manifestă relatii, procese si raporturi financiare. Concretizarea efectivă a functiei de control a finantelor presupune exercitarea controlului financiar atât asupra proceselor si fenomenelor de natură financiară caracteristice constituirii si repartizării fondurilor bănesti la nivelul diferitelor structuri organizatorice, cât si asupra altor procese ale reproductiei sociale din care rezultă si se mobilizează sau către care sunt dirijate spre utilizare resursele financiare.

Acest aspect pune în evidentă faptul că functia de control a finantelor (inclusiv controlul financiar) se manifestă pe o sferă mai largă decât sfera activitătilor financiare. Această extensie dată controlului financiar se justifică tot în mod obiectiv, asigurând finalitatea sa. Constatările ce rezultă din exercitarea controlului financiar evidentiază nu numai caracterul legal sau ilegal, corectitudinea sau incorectitudinea unor operaţiuni financiare, cât mai ales cauzele evoluţiei negative în plan financiar. Aceste cauze îsi au adesea rădăcinile în derularea celorlalte procese ale reproducţiei sociale. În acest sens, controlul prin finanţe are finalitate în măsura în care stabileste cauzele reale ale unei situaţii financiare date si pe această bază, posibilitatea de intervenţie în derularea acestor procese.

Fiind concretizarea practică a funcţiei de control a finanţelor, controlul financiar nu se individualizează ca o stiinţă cu un domeniu de cercetare de sine stătător, si de aceea apreciem că arsenalul metodologic utilizat vizează mai multe discipline financiare si economice, fiind de fapt o însumare a unor asemenea tehnici si procedee. De aceea exercitarea efectivă a controlului financiar include procese economice si adesea, procese sociale care nu sunt toate de esenţă financiară, dar asupra cărora se poate exercita o anumită influenţă prin finanţe.

2. Enuntati si explicate principiile asezate la baza controlului fin

Realizarea nemijlocită în practică a activităţii de control financiar se bazează pe o serie de principii si funcţii de maximă generalitate care, indiferent de modificările obiective pe care le suportă această activitate în condiţii politice, economice, sociale existente la un moment dat, să permită utilizarea cu eficienţă a resurselor publice si private.

- Principiul integrării controlului financiar în structura organizatorică si de conducere a economiei naţionale presupune exercitarea sa de la verigile de bază până la nivelul de ansamblu al economiei naţionale, acţionând în sistem piramidal.

- Principiul autonomiei, competenţei si autorităţii controlului trebuie să răspundă la mai multe cerinţe, dintre care:

- organizarea controlului să fie astfel făcută încât să dea posibilitatea ca cine conduce să si controleze. Această cerinţă presupune ca fiecare structură organizatorică să poată dispune de propriile organe pentru urmărirea obiectivelor stabilite, în mod permanent si sistematic, cu scopul de a obţine informaţii asupra propriilor rezultate si corectarea eventualelor deficienţe;

- autonomia controlului îsi găseste expresia în organizarea propriu-zisă a acestuia, în interdependenţă absolută de structurile verificate. Pentru a desfăsura o muncă cu adevărat eficientă, organele de control trebuie să fie independente faţă de unitatea sau activitatea controlată, astfel încât să poată acţiona nestingherit în virtutea sarcinilor si atribuţiilor pe care le au.

- competenţa profesională este asigurată prin nivelul de pregătire, volumul de cunostinţe sau perceperea organului de control, la care se adaugă unele calităţi personale dobândite prin experienţă, reprezentate prin capacitatea de analiză si sinteză, putere de selecţie, spirit de orientare, forţa de a pătrunde în intimitatea unor probleme complexe si de a sesiza aspectele lor esenţiale, receptivitate faţă de nou etc.

- competenţa juridică sau legală desemnează sfera de atribuţii recunoscute de lege si dreptul organelor de control de a acţiona în cadrul acestora. Competenţa juridică este strâns legată de autoritatea controlului, reprezentând dreptul legitim, puterea organelor de control de a dispune măsuri obligatorii în sarcina celor vinovaţi.

- Principiul controlului extern presupune existenţa unor organisme de control independente, în afara structurii organizatorice pe verticală a ministerelor, administraţiei publice locale, altor organisme economice si sociale, indiferent de forma de proprietate. Principiul controlului extern cere ca în cadrul organizării sistemului de control să se delimiteze strict sfera de activitate si competenţele acordate fiecărui organ de control. Principiul asigură coordonarea, orientarea ca unitate de concepţie, acţiune si metodă de exercitare a controlului.

- Principiul specializării controlului impune gruparea si specializarea organelor de control pe formele specifice, cât si pe domenii particulare în care îsi exercită activitatea (industrie, comerţ etc.). Aceasta oferă posibilitatea folosirii raţionale a aparatului de control, precum si cresterea eficienţei acestuia.