Comportamente Organizatorice

Conceptul de comportament organizaţional din perspectiva explicaţiilor teoretice ale lui Taylor şi Fayol.

Taylor şi Fayol au formulat o serie de principii care au impulsionat preocupările pentru ceea ce Taylor a numit "management ştiinţific" al întreprinderii. În opinia sa, supoziţia cea mai importantă cu privire la motivarea oamenilor în muncă a fost aceea că interesul economic era singurul în măsură să determine realizarea de performanţe.Toată această perioadă a fost dominată de conceptul de "om economic", un om interesat în primul rând de câştigurile financiare şi ale cărui capacităţi trebuiau utilizate pentru satisfacerea intereselor lui economice. Se presupunea că este lipsit de sentimente şi poate fi manipulat ştiinţific, exact ca maşinile."Managementul ştiinţific" al lui Taylor a vrut să facă din individ o maşină perfectă, înlăturând "legătura organică" între muncitor şi organizaţie. Taylor şi ceilalţi nu au sesizat că orice organizaţie este produsul şi expresia interacţiunilor dintre oameni întru satisfacerea de nevoi, aspiraţii şi interese, că oamenii întreţin organizaţia prin specializarea lor şi în conexiune cu alte organizaţii întreţin şi susţin oamenii poziţionaţi în aceasta.Contribuţia lui Fayol constă în separarea funcţiilor şi activităţilor de conducere de cele de execuţie. Acesta are în vedere conceptul de „diviziunea muncii" care implică două tipuri de activităţi: unele care fac presiuni pentru asumarea responsabilităţilor de conducere iar altele pentru asumarea responsabilităţilor de execuţie. Apar două probleme: pe de o parte raţionalizarea activităţilor de conducere iar pe de altă parte realizarea unei corelări sau a unei cooperări a conducerii cu domeniul activităţilor de execuţie.Raţionalizarea activităţii de conducere presupune:

- specificarea metodelor de conducere a activităţilor de execuţie;

- definirea standardelor pentru anumite activităţi;

- introducerea unui sistem de control şi de supraveghere a activităţii lucrătorilor.

Diferenţierea esenţială între conducere şi execuţie este şi aceea că la nivelul conducerii este o viziune amplă, cvasicompletă asupra organizaţiei, asupra activităţii ca întreg, pe când la nivelul execuţiei, viziunea este limitată la tipul de activitate realizată.Conducerea centralizată apare ca necesară pentru a realiza o corelare a tuturor activităţilor. Din acest punct de vedere conducătorul apare inevitabil mai inteligent şi mai competent decât lucrătorul, care trebuie să se lase condus.