Management

Curs 1

A) Şcoala managementului ştiinţific (şcoala clasică)

Apariţia şcolii este situată la începutul secolului XX. Din punct de vedere istoric, aceasta este prima direcţie în dezvoltarea teoriei managementului organizaţional. Această şcoală nu şi-a pierdut nici până astăzi influenţa sa şi caracterizează tendinţa de a formula principiile generale ale managementului Principalele probleme asupra cărora şi-au concentrat atenţia reprezentanţii şcolii clasice sunt:

specificarea detaliată a funcţiilor în conformitate cu obiectivele şi

strategia firmei;

• gruparea lucrărilor, activităţilor în sectoare, a sectoarelor în servicii şi în subdiviziuni compartimentate mai mari;

• delegarea autorităţii;

• fixarea responsabilităţilor pentru îndeplinirea sarcinilor;

• stabilirea relaţiilor formale dintre lucrători, pentru ca fiecare să-şi cunoască locul său în colectiv, în grup; organizarea activităţii executanţilor nemijlociţi.

Şcoala clasică consideră organizaţia ca fiind un sistem ierarhic de tip {funcţional, precis reglementată de sus în jos şi care este:• bazată pe definirea clară a funcţiilor şi sarcinilor, pe specializarea fiecărei

funcţii;

• concepută pe baza principiilor unităţii de management şi unităţii de dispoziţie, de decizie;

• construită astfel încât să aibă un aparat deconducere-funcţional cât mai economicos, capabil să facă faţă atât îndeplinirii sarcinilor, cât şi coordonării

. acestora.

şcoala clasică a contribuit la nasterea "managementului ştiinţific" ca un curent independent şi puternica

Şcoala clasică, este legată în principal de lucrările lui F.W. Taylor (1856 -1915). Principalelesale idei taylor le-a formulat astfel15:

1. Crearea unui fundament ştiinţific pentru fiecare element al muncii care să înlocuiască metodele de muncă tradiţionale, vechi, empirice cu studierea ştiinţifică a fiecărui element component al muncii;

J 2. Selectarea, instruirea şi perfecţionarea pe baze ştiinţifice a muncitorilor, în locul practicii de a lăsa pe seama acestora alegerea locului de muncă şi formarea calificării lor;

^J3. Cooperarea între manageri şi muncitori în introducerea şi implementarea efectivă a sistemului ştiinţific de organizare a muncii;

4. Repartizarea pe cât posibil a sarcinilor de muncă între muncitori şi manageri, ţRezumând esenţa sistemului - managementului ştiinţific - Taylor scria: "Ştiinţă în loc de deprinderi tradiţionale; armonie în loc de contradicţii; colaborare în loc de lucru individual; productivitate maximă în loc de una limitată; dezvoltarea fiecărui muncitor până la productivitatea maximă admisibilă lui şi bunăstare maximă" O atenţie deosebită a acordat Taylor problemei alegerii şi pregătirii muncitorilor: fiecărui muncitor, spunea Taylor, trebuie să i se încredinţeze acea lucrare care i se potriveşte cel mai bine.

Taylor a înlocuit sistemul liniar de organizare, când fiecare muncitor era subordonat unui singur maistru, sistem denumit de el "tip militar de organizare", cu sistemul de diviziune a muncii maistrului, în condiţiile căruia fiecare muncitor primea sarcini şi asistenţă necesară de la 8 manageri îngust specializaţi. Este vorba de diviziunea muncii în sfera conducerii, Taylor afirmând că secţia şi uzina, în ansamblu, trebuie conduse nu atât de director, sau de şeful de secţie, ci de un compartiment de planificare. în ceea ce priveşte forma şi sistemul de salarizare, Taylor a respins munca înbrigadă, şi a insistat asupra necesităţii ca salarizarea să se facă în acord direct

individual

Meritul indiscutabil al lui H.Fayol constă în aceea că a pus problema separării activităţii propriu-zise de conducere, ca obiect distinct de cercetare. Fayol a fost primul care a încetat să considere managementul exclusiv ca un

Privilegiu, ca o răspundere deosebită a conducerii de vârf. Spre deosebire de Taylor, el a demonstrat că funcţii ale managementului, există la oricare din nivelurile organizatorice. De aceea, spune el, cu cât mai sus este nivelul ierarhiei organizatorice, cu atât mai mare este răspunderea managementului şi invers.

Fayol s-a ridicat hotărât împotriva sistemului de atunci de pregătire a managerilor pentru industrie. Baza acestei teorii o constituie cele 14 principii, aplicabile, potrivit lui Fayol, la toate sferele de activitate de' management, şi anume: diviziunea muncii; autoritatea; disciplina; unitatea de comandă; unitatea de conducere; subordonarea intereselor individuale celor generale; recompensele; centralizarea; lanţul-scalar; ordine; egalitate; stabilirea funcţiilor personalului; iniţiativa; spiritul corporativ.

Fayol a fost printre primii care au încercat să elaboreze o abordare generală a managementului, să formuleze unele principii strict obligatorii ale teoriei managementului.

L. Gulick , este unul din adepţii tezlor şcolii clasice, care prin lucrările sale a contribuit în cea mai mare măsură la dezvoltarea managementului, elaborând principiile de bază ale acestuia. El se sprijină pe cele cinci funcţii ale managementului lui Fayol, dar merge mult mai departe decât acesta.

Principiile managementului în concepţia lui L. Gulick

1. planificarea

2. organizarea,

3. activitatea de personal,

4. direcţionarea,

5. coordonarea,

6. raportarea,

7. întocmirea bugetelor,

Un aport important în cercetarea principiilor managementului 1-a adus

sociologul german Max Weber care a elaborat aşa-zisul ţip ideal de

organizaţie administrativă sub denumirea "birocraţie".