Managementul producției

Marea diversitate a formelor de organizare a producţiei în flux impune gruparea lor pe tipuri omogene din punct de vedere funcţional. în acest sens, pot fi folosite mai multe criterii de sistematizare tipologica a liniilor de producţie în flux, dintre care mai importante sunt cele care vor fi analizate în continuare.

- În raport cu gradul de continuitate a desfăşurării procesului de

producţie, se deosebesc linii de producţie în flux continuu şi discontinuu (intermitent).

Liniile de producţie în flux continuu reprezintă varianta avansată de organizare a producţiei în flux.

La aceste linii se asigura continuitatea desfăşurării producţiei pe baza unui tact de funcţionare unic şi a unui ritm constant, ca urmare a sincronizării executării în timp a operaţiilor tehnologice. Sincronizarea deplina se realizează numai în condiţiile respectării integrale a cerinţelor principiului proporţionalităţii şi se exprima prin următoarele egalităţi:

= T, în care t1, t2, , tn- duratele operaţiilor sau grupelor de operaţii executate pe locurile de munca de tipul 1,2, ,n ale liniei de producţie în flux ;

Nlm1, Nlm2, ,Nlmn - numărul locurilor de munca de tipul 1,2 ,n existent pe linia de producţie în flux ;

T-tactul de funcţionare a liniei de producţie în flux.

Aceasta relaţie este posibila atunci când durata operaţiei sau grupei de operaţii executate pe fiecare loc de muncă al liniei de producţie în flux este egala cu tactul adoptat sau cu un multiplu al acestuia.

În cazul producţiei în flux continuu, lansarea produselor pe linie, trecerea lor de la un loc de munca la altul şi ieşirea acestora de pe linie, în finalul procesului de producţie, se fac la intervale de timp constante, egale cu tactul stabilit de funcţionare a liniei.

În condiţiile sincronizării depline nu exista întreruperi în funcţionarea utilajelor şi în activitatea muncitorilor, asigurându-se o încărcare completa a acestora. De asemenea, produsele se pot afla fie în etapa de executare a operaţiilor tehnologice, fie în cea de transport intre locurile de munca ale liniei, neexistând aşteptări intreroperatii.

Liniile de producţie în flux discontinuu (intermitent) se caracterizează prin nesincronizarea executării în timp a operaţiilor tehnologice sau, în cel mai bun caz prin sincronizarea parţială, numai pentru unele operaţii executate pe linia de producţie în flux. Aceasta, ca urmare a faptului ca procesul tehnologic nu poate fi divizat pe operaţii sau grupe de operaţii care au, în totalitatea lor durate egale sau multiple.

În aceste condiţii, procesul de producţie se realizează cu întreruperi în funcţionarea utilajelor, în activitatea muncitorilor şi în circulaţia produselor. în acelaşi timp, se înregistrează o încărcare neuniforma şi incompleta a locurilor de munca care formează linia de producţie în flux.

Pentru diminuarea sau chiar eliminarea efectelor negative ale fluxului intermitent se pot adopta modalităţi specifice de organizare a producţiei, ca de exemplu: creşterea gradului de paralelism prin folosirea mai multor locuri de munca de acelaşi tip, executarea pe linie şi a altor produse cu desfăşurarea producţiei pe loturi, folosirea sistemului de lucru al unui muncitor în mod succesiv la mai multe locuri de munca de tipuri diferite, utilizarea stocurilor circulante de producţie neterminata, echilibrarea liniei de producţie în flux s.a.

De asemenea, trebuie sa se urmărească aplicarea unor masuri tehnice şi organizatorice prin care sa se asigure creşterea gradului de sincronizare sau chiar sincronizarea totala a executării în timp a operaţiilor tehnologice, cum ar fi: modificarea constructiva a produselor executate pe linie, perfecţionarea procesului tehnologic folosit, introducerea unor echipamente noi, regruparea operaţiilor pe locuri de munca.

- În raport cu ritmul de funcţionare, se întâlnesc linii de producţie

in flux cu ritm reglementat şi cu ritm liber.

- Liniile de producţie în flux cu ritm reglementat executa în permanenta o anumita cantitate de producţie în aceeaşi unitate de timp. Menţinerea aceluiaşi ritm presupune sincronizarea totala a executării în timp a operaţiilor tehnologice şi folosirea unor mijloace de transport cu o viteza de deplasare constanta, corelata strict cu ritmul adoptat. în aceste condiţii, liniile de producţie în flux cu ritm reglementat funcţionează continuu.

- Liniile de producţie în flux cu ritm liber executa în aceeaşi unitate de timp cantităţi de produse diferite.

Ritmul liber e determinat de lipsa sincronizării depline a executării în timp a operaţiilor tehnologice. Mijloacele de transport folosite nu au o viteza de deplasare constanta.Ca urmare, liniile de producţie în flux cu ritm liber funcţionează discontinuu.

- În funcţie de nomenclatura produselor executate pe linie se

individualizează trei categorii de linii de producţie în flux:

- Liniile de producţie în flux monovalente (monobiect) - au un caracter rigid, fiind specializate în executarea unui singur fel de produs în cantităţi foarte mari. Ele se folosesc în producţia de masa şi funcţionează continuu pe baza unui ritm reglementat.

- Liniile de producţie în flux polivalent (multiobiect) cu nomenclatura variabila permit executarea mai multor feluri de produse asemănătore sub raport tehnologic. Ele se folosesc în producţia de serie mare şi au un caracter reglabil, care le permite trecerea relativ uşoară de la un fel de produs la altul.

- Liniile de producţie în flux polivalente cu nomenclatura de grup se caracterizează printr-un grad mai mare de flexibilitate, fiind folosite în producţia de serie mica şi mijlocie. Pe aceste linii se executa o familie de componente asemănătoare sub raport tehnologic şi a configuraţiei constructive, dar diferite ca dimensiuni, din structura mai multor feluri de produse incluse în nomenclatorul întreprinderii.

Proiectarea liniilor de producţie în flux presupune stabilirea unor parametri specifici de funcţionare a acestora.

- Un parametru important este tactul (cadenţa) de funcţionare

a liniei de producţie în flux - T. Aceasta reprezintă perioada de timp cuprinsa intre momentele de ieşire de pe linie a doua produse consecutive de acelaşi fel. El evidenţiază intervalul de timp la care de pe linie se obţine un produs. Tactul se exprima, de obicei, în minute/bucată şi se calculează cu relaţia generala

în care:

Td - fondul de timp disponibil de funcţionare a liniei intr-o anumita perioada, în ore;

Q - cantitatea de producţie executata pe linie în aceeaşi perioada.

Întrucât de cele mai multe ori, în funcţionarea liniei de producţie în flux sunt prevăzute anumite întreruperi programate, în cadrul fiecărui schimb, pentru determinarea tactului trebuie sa se tina cont şi de mărimea acestora.

Atunci când aceste întreruperi sunt exprimate în unităţi de timp, relaţia folosită este

ti - este timpul de întreruperi programate pe perioada considerata, în minute