Sinteze Mediul de Afaceri European

I. MEDIUL EUROPEAN AL AFACERILOR

Delimitări conceptuale

Afacerile europene se referă la o varietate de activităţi agricole, industriale sau din domeniul serviciilor şi care implică agenţi economici de pe tot cuprinsul Europei.

Exemple pot fi:

- companiile de telecomunicaţii privatizate ca Deutsche Telekom din Germania sau Telecom Italia din Italia;

- o fermă din Estul Angliei, puternic mecanizată;

- o firmă transnaţională cum este Volkswagen, cu fabrici în Germania (VW şi Audi), Spania (Seat), Cehia (Skoda) şi Marea Britanie (Bentley);

- bănci japoneze sau americane care desfăşoară activităţi în centrul financiar (City) al Londrei sau în Frankfurt, operând 24 ore pe zi;

- pieţele bursiere din Praga, Moscova sau Bruxelles;

- o familie care locuieşte în Creta, cultivă măsline şi viţă de vie şi are o barcă de pescuit;

- marii producători de bere cum e Carlsberg din Danemarca, sau producătorii de haine ca Benetton din Italia;

- un club de fotbal ca Manchester United, cotat la bursă din 1991, şi care are acum o valoare de piaţă/capitalizare bursieră de 625 mil. lire;

- consorţiul Airbus deţinut de firme din Marea Britanie, Germania, Franţa şi Spania şi care urmează să fie cotat la bursă.

O afacere europeană poate fi condusă de o singură persoană, poate fi o firmă mică sau mijlocie, sau poate fi o organizaţie care implică mii de persoane, cu un patrimoniu de sute de milioane de euro, cu baze de producţie, distribuţie etc în mai multe ţări. Nu este neapărat ca firma să fie deţinută de cineva din Europa (de exemplu IBM – International Business Machines este americană).

Poate fi o companie cotată pe o bursă europeană (ABN-Amro din Olanda, BASF – produse chimice din Germania), poate fi o firmă privată închisă (necotată), poate fi încă în proprietatea statului (cum sunt multe firme încă neprivatizate din Europa Centrală şi de Răsărit) – Gazprom sau firme mari din Europa Occidentală – Credit Lyonnais şi Air France din Franţa sau compania aeriană Iberia din Spania.

Aceste firme sunt considerate a fi creatoare de bogăţie şi de locuri de muncă.

Odată ce scopul principal, acela de maximizare a profitului, este îndeplinit, şi celelalte obiective (minimizarea costurilor, folosirea mai eficientă a resurselor) sunt realizate automat. Comportamentul firmelor nu are însă ca obiectiv doar maximizarea profitului.

El este adaptat circumstanţelor macroeconomice şi fazelor ciclului economic prin care trec economiile europene. De exemplu, în fazele de recesiune ele vor căuta să-şi asigure supravieţuirea pe piaţă, în dauna profitabilităţii. De asemenea, uneori tentaţia maximizării profitului este înlăturată prin practicarea unei rate de profit considerată adecvată. Firmele care primesc subvenţii de la stat nu sunt interesate neapărat de creşterea eficienţei, supravieţuirea fiind asigurată prin sprijinul financiar al autorităţilor (acesta este un argument pentru privatizare).

Modelul lui Michael Porter

Analiza mediului de afaceri începe de obicei cu investigarea acelor factori sau influenţe care au o mai mare sau mai mică influenţă asupra capacităţii organizaţiei de a se poziţiona pe piaţă. Scopul este de a oferi o imagine clară asupra mediului pentru o dezvoltare strategică şi de a sintetiza informaţiile diverse (important este şi modul în care ele sunt prelucrate şi interpretate).

O modalitate de analizare a mediul concurenţial este folosirea modelului celor cinci forţe dezvoltat de M. Porter (1980). Acest model, cu aplicabilitate largă în numeroase situaţii şi ramuri economice, reuşeşte să surprindă cele mai importante elemente din dinamica unei industrii. Aceşti factori sunt semnificativi pentru evoluţia ulterioară a firmei. Forţa şi importanţa fiecăruia va varia de la piaţă la piaţă, dar toţi sunt relevanţi când analizăm condiţiile în care evoluează o firmă. Aceşti factori sunt:

- capacitatea de negociere a cumpărătorilor

- capacitatea de negociere a furnizorilor

- produsele sau serviciile care pot substitui oferta firmei

- potenţialii noi intraţi pe piaţă

- competitorii deja instalaţi pe piaţă

După Porter, comportamentul firmei, costurile de producţie, investiţiile necesare etc. sunt determinate de aceşti factori.

Acest model poate fi utilizat atât la scară locală, regională, dar şi naţională sau internaţională, în funcţie de scopul propus. De asemenea, el poate fi folosit fie doar pentru un scop descriptiv, acela de a prezenta situaţia dintr-o anumită ramură la un moment dat, sau practic pentru a determina poziţia unei firme în cadrul ramurii şi lucrurile asupra cărora ar trebui să îşi îndrepte atenţia.

În plus, reprezintă o modalitate de analiză a mediului concurenţial cu care o firmă trebuie să se confrunte atunci când vrea să intre pe o piaţă nouă (zonă geografică nouă). Comparând evoluţia acestor forţe cu cele de la nivel local, strategii firmei pot aprecia care sunt elementele care ar putea să se transforme în ameninţări la adresa firmei pe noul teatru de operaţiuni.

Componentele mediului de afaceri

Mediul de afaceri se referă la condiţiile în care firmele europene operează, implicând un mare număr de forţe care creionează acest mediu, şi pe baza cărora companiile îşi fundamentează strategia, tacticile şi activităţile de zi cu zi.

Aceşti factori pot include aspecte politice, economice, culturale, religioase şi lingvistice.

Mediul extern:

- mediul politic;

- mediul cultural şi social;

- legislaţia naţională şi comunitară;

- impactul globalizării;

- fazele ciclului economic în ţara respectivă, respectiv UE;

- structura pieţei;

- modificarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii;

- uniunea economică şi monetară.

Mediul intern:

- patronatul;

- sursele de finanţare;

- mărimea firmei;

- structura organizatorică;