Respirația

1) Respiraţia este totalitatea proceselor care asigură consumul O2 şi eliminarea CO2 de către organism.

- Etapele respiraţiei:

1. Ventilaţia pulmonară – schimbul de gaze între aerul atmosferic şi aerul alveolar

2. Schimbul de gaze în alveole – difuzia O2 în sânge şi CO2 în direcţie opusă

3. Transportul gazelor prin sânge

4. Schimbul de gaze între sânge şi ţesut

5. Respiraţia tisulară

- Respiraţia ca proces mecanic include inspiraţia şi expiraţia

2)Biomecanica respiratiei

Biomecanismul inspiraţiei

- Inspiraţia – creşterea în volum a cutiei toracice şi a plămînilor cauzată de:

1. Contracţia muşchilor intercostali externi – care sunt înseraţi oblic (sus-jos; posterior-anterior) şi ridică coastele → măresc volumul cutiei toracice antero-posterior. Coastele sunt pârghii de gradul doi, momentul forţei în locul inserţiei inferioare a muşchilor > ca în cel superior

2. Contracţia diafragmului – aplatizarea diafragmului cu mărirea volumului cutiei toracice în direcţie verticală

- La inspiraţia forţată participă muşchii inspiratori suplimentari ca intercostali interni, pectorali, scaleni, sternocleidomastoidieni

Biomecanismul expiraţiei

- Expiraţia – micşorarea în volum a cutiei

toracice şi a plămânilor cauzată de:

1. Forţa de elasticitate a cartilajelor costale şi a plămânilor

2. Coborârea coastelor în direcţia forţei de greutate

3. Relaxarea diafragmului – revine la forma de cupolă

- Expiraţia forţată este activă din cauza includerii contracţiei muşchilor: intercostali interni (inseraţi opus celor externi) şi abdominali

3) Rolul presiunii în cavitatea pleurală

P pleurală este condiţionată de tracţiunea elastică a plămânilor- forţa cu care se comprimă ţesutul elastic pulmonar, ce rezultă din:

1. Forţele elastice ale ţesutului pulmonar determinate de fibre extinse de elastină şi colagen din parenhimul pulmonar

2. Tonusul muşchilor bronhiali

3. Tensiunea superficială a stratului de lichid din suprafaţa internă a alveolelor, reprezintă 2/3 din TE şi este reglată de surfactant

- Rolul P intrapleurale în modificarea V-lor pulmonare în respiraţie poate fi demonstrat prin

Surfactantul

- Este o substanţă lipoproteică tensioactivă, secretată de pneumocitele de tip II (din luna 5 intrauterină)

Funcţiile:

1. ↓ tensiunea superficială a stratului de lichid intraalveolar

2. Asigură stabilitatea formei alveolare – nu permite colabarea lor

3. Împiedică filtrarea lichidelor spre alveole

4. Favorizează emulsionarea particulelor inhalate uşurând procesul de fagocitare a macrofagelor

- Sinteza ↓ a surfactantului → atelectazie – colaps alveolar (nou-născut - insuficienţă respiratorie)

- Dereglarea integrităţii CP → pneumotoraxul (Ppl =PAt)

Ú închis Ú deschis Ú valvular Úuni/bilateral

4)Complianta- este masura cu care plaminii cresc in volum pentru fiecare unitate de crestere a pres transpulmonare.Complianta totala normala a ambilor plamini la omul adult e de aprox 200mlcm apa , adica la fiecare crestere a presiunii transpulmonare cu 1 cm apa volumul pulkmonar creste cu 200ml.

Elasticitatea pulmonara-fortele elastice sunt acelea ce determina aspectul aspectul particular al diagramei compliantei, acestea se impart in doua grupe:fortele elastice ale tesutului pulmonar insusi si fortele elastice produse de tensiune asuperficiala alichidului ce captuseste la interior peretii alveolari.Fibrele de elastina si de colagen intretesute pri intregulparenchim pulmonar sint cele care determina fortele elastice ale tesutului pulmonar.

Atelectazia-inseamna colapsul alveolelor.Ea se poate localiza intr-o zona mai mica din plamin, intr-un lob sau intr-un plamin intreg .Atelectazia apare in urma:obstructiei cailor aeriene sau lipsei surfactantului in lichidul care captuseste alveolele. Atelectazia (gr., ateles şi ektasis – desfacere incompletă) – diminuarea volumului,

colabarea şi sistarea ventilaţiei a unei părţi sau a оntregului plămвn. Оn funcţie de etiologie,

atelactazia se оmparte оn obstructivă şi nonobstructivă.

Pneumotraxul- prezenţa aerului оn cavitatea pleurală pătruns prin defectul peretelui cutiei toracice sau prin bronhul lezat ce comunică cu cavitatea pleurală. Comunicarea spaţiului pleural cu atmosfera anihilează gradientul de presiune dintre alveole şi atmosferă şi reduce sau face imposibil inspirul (оn pneumotoraxul bilateral).

6-7 Volumele respiratorii

- VC - volum curent, aerul inspirat şi expirat în timpul respiraţiei normale(500ml)

- VRIn – volum inspirator de rezervă, V aer suplimentar inspirat după inspiraţie obişnuită (3500ml)

- VREx - volum expirator de rezervă, V aer suplimentar expirat după expiraţie obişnuită (1100ml)

- CPV - Capacitatea pulmonară vitală = VC+VRIn+VREx(4600ml)

- VR - volum rezidual, V de aer din plămâni după o expiraţie forţată(1200 ml)

- Capacitatea pulmonară totală = CPV + volumul rezidual(5800ml)

- VSM – volumul spaţiului mort = aerul din căile respirat.+ alveole neperfuzate

CIns - capacitatea inspiratorie(3500ml)

CIns = VC+VRIn = 3,5 l

- CRF – capacitatea rezidual funcţională (aerul alveolar), aerul

din alveole după expiraţie obişnuită(2300ml)

CRF = VREx + VR = 2,3 l

- MVR – minut volumul respiraţiei (debitul respirator), cantitatea de aer ce trece prin plămâni timp de un minut

- MVR = VC x Fr Resp = 6 l/min

- Fr / adult = 12-16/min; Fr / n-nascut = 40-60/min

- MVVP – minut volumul ventilaţiei pulmonare (ventilaţia alveolară sau randamentul respirator), cantitatea de aer ce participă la schimbul de gaze /min

MVVP = (VC-VSM) x Fr Resp =4,2 l/min

- Volumul de colaps – V aer eliminat din plămâni în rezultatul pneumotoraxului în cazul atelectaziei complete = 1 l

8)Debitul respirator-reprezinta cantitatea totala de aer proaspat deplasata in arborele respirator in fiecare minut, acesta e egal cu produsul dintre volumul curent si frecventa respiratorie.minut volumul respirator=frecventa respiratorie inmultita cu volumul curent, de aceia minut-volum e de aprox 6 l|minut.

. Spaţiul mort cuprinde totalitatea aerului care deşi este inspirat nu participă la schimburile respiratorii. De cele mai multe ori sub această denumire este considerat spaţiul mort anatomic reprezentat de aerul din căile aeriene (150 ml) cu pereţi care nu permit schimburile de gaze.

In aceste condiţii din cantitatea de aer inspirat numai 2/3 ajunge în alveole constituind fracţiunea alveolară. Eficienţa ventilatorie se exprimă prin raportul dintre ventilaţia alveolară şi cea globală şi este apreciată cam la 70%.

Există însă şi un spaţiu mort fiziologic ce cuprinde volumul de aer care deşi pătrunde în alveole nu participă la un schimb gazos eficient din cauza raportului ventilaţie/perfuzie neadecvat prin alterarea oricăreia din componentele acestuia. In aceste condiţii deşi în alveole