Subiecte psihiatrie

SUBIECTUL1

1. TULBURARILE DE PERCEPTIE

Noţiunea psihologică despre percepţie se referă la imaginea subiectivă, complexă şi unitară ce se delimitează în conştiiţă ca noţiune ideo-afectivă, prin reflectarea caracteristicilor obiectelor şi fenomenelor naturii ce acţionează nemijlocit asupra organelor de simţ determinând senzaţii, analizate şi sintetizate reflex condiţionat de scoarţa cerebrală pe baza percepţiei (experienţa anterioară).

Tulburări ale percepţiei

Tulburările axului perceptiv au o mare varietate formală şi etiologică . Ele interesează realitatea lumii obiective percepută de analizatorii noştri, angajând conştiinţa.

D.p.d.v. semiologic sunt mai multe forme ale tulburărilor perceptive:

A. Tulburări cantitative ale percepţiei – hiperestezia, hipoestezia, anestezia

1. Hiperestezia – tulburare care generează creşterea acuităţii senzoriale.

Poate avea drept cauză o serie de factori iritativ. După numărul de analizatori afectaţi se descriu două forme de hiperestezii:

a) hiperestezia globală – intersează toţi sau majoritatea analizatorilor

b) hiperestezia parţială – interesează un singur analizator

Hiperestezia se poate manifesta în: manii sau diverse intoxicaţii cronice cu nicotină, cofeină,etc.

2. Hipoestezia – reprezintă scăderea acuităţii perceptive; poate fi provocată de factori interni sau externi. Este întâlnită în stări depresive, surmenaj şi unele formă de demenţă.

3.Anestezia – este o tulburare a percepţiei ce constă în abolirea acuităţii senzoriale. Ea se manifestă în afecţiuni neurologice (când sunt afectate căile sensibilităţii) şi unele boli psihice (nevroze, oligofrenii, demenţe).

În anestezia psihică, bolnavul este lipsit de capacitatea de a răspunde adecvat şi cu aceeaşi intesitate la stimulii din afară (resimte o trăire neplăcută). Unii specialişti consideră anestezia psihică ca fiind mai mult o tulburare a afectivităţii, decât a percepţiei.

B. Tulburări calitative ale percepţiei

1. ILUZIILE – apar atunci când percepţia nu se produce sau se produce în mod neclar sau deformat (iluzia este o percepţie deformată a realităţii; halucinaţia este percepţia fără obiect)

Cauzele acestei percepţii deformate sau ale absenţei percepţiei sunt:

- pragul de excitaţie specific fiecărui analizator în parte nu este optim pentru diferenţierea excitaţiilor (este prea înalt sau prea scăzut)

- fondul cortical nu este corespunzător analizei reflex-condiţionate.

În condiţii normale iluziile pot fi corectate prin stimularea optimală a analizatorilor sau prin experienţă. În cazul bonavilor psihici iluziile pot dobândi însă un caracter stagnant ca o consecinţă fie a perturbări morfo-funcţionale cerebrale, fie a sugestibilităţii crescute, iluzia devenind realitate.

Iluziile au fost clasificate în: iluzii fiziologice şi iluzii patologice.

Iluzii fiziologice – se produc prin modificarea condiţiilor perceptive (obiective), a mediului perceptiv sau a condiţiilor interne (subiective).

o Iluzii prin modificarea condiţiilor perceptive – stimulare

sub sau supraliminară, depăşirea capacităţii de discriminarea unui analizator, iluzii optico-geometrice datorate reflexiei optice, refracţiei, modificării axelor de referinţă.

o Iluzii prin modificarea mediului perceptual – stimulare monotonă, prelungită, deprivare senzorială.

o Iluzii prin modificarea condiţiilor interne (subiective):

???? prin tulburări de atenţie (false identificări);

???? din stări afective (frică, anxietate, euforie);

???? modificări fiziologice ale stării de conştienţă – iluzii hipnapompice şi hipnogogice;

???? stări de oboseală, suprasolicitare şi surmenaj.

Iluziile patologice pot fi clasificate în funcţie de analizatori: vizuale, auditive, olfative, tactile, viscerale. Cel mai des întâlnite în patologie sunt iluziile vizuale.

Tipuri de iluzii particulare

a. Pareidoliile – au fost descrise în unele stări toxice sau posttraumatice. Sunt iluzii complexe care apar în special la persoanele tinere, cu preponderenţă la copii. Apariţia acestor iluzii este stimulată în general de mediul ambiant, şi anume: copilul, ajutat de o imaginaţie bogată creează poveşti cu personaje diverse şi numeroase. Pareidoliile mai pot apărea în epilepsie, stări confuzive, demenţe.

b. Metamorfopsiile – sunt iluzii vizuale ce afectează aprecierea obiectelor în spaţiu. Apariţia metamorfopsiilor este generată de tulburări de percepţie vizuală şi de unele aferenţe labirintice. În astfel de cazuri obiectele văzute sunt mai mari (macropsii) sau mai mici (micropsii) decât în realitate, mai îndepărtate sau mai apropiate (poropsii), mai îngroşate sau mai alungite, etc.

Ele se aseamănă cu imaginile din oglinzile concave sau convexe şi se pot întâlni în stările onirice din diverse intoxicaţii, traumatisme sau infecţii severe.

c. Iluzia sosiilor – este denumirea sindromului prin care bolnavul atribuie aceeaşi identitate unor persoane care în realitate nu seamănă sau seamănă foarte puţin. Această iluzie poate fi întâlnită în parafrenie (stare de delir permanent), unele cazuri de schizofrenie, uneori în deliruri sistematizate sau sindroame maniacale sau depresive.

2.HALUCINAŢIILE

Constituie reprezentări stagnante denaturate, bolnavul este convins însă de realitatea acestor percepţii fară obiect. Clasificarea halucinaţiilor:

I. Halucinaţii adevarate (halucinaţii propriu-zise, sau psiho-senzoriale), se mai numesc şi intraceptive, deoarece reprezentarea lor se reproduce pe receptorii organelor de simţ; sunt de 3 feluri:

- halucinaţii exteroceptive – uni- sau multisenzoriale (auditive, vizuale,etc).

- halucinaţii proprioceptive (cenestezice) – sunt halucinatiile sensibilitatii viscerale.

- halucinaţiile kinestezice ( de miscare)

Halucinatiile adevarate contin toate particularitatile atribuite structurii delirante a perceptiei fara obiect.

- bolnavul simte persoana despre care ne relateaza

- bolnavul plaseaza situatia intr-un anume context spatial

- bolnavul este convins ireductibil de realitatea reprezentarilor sale.

II.Halucinatiile intrapsihice - denumite şi automatisme mentale, pseudo-halucinatii.

In aceasta situatie perceptiile sunt plasate in afara receptorilor organelor de simt sau a unei proiectii perceptive spatiale. Halucinatiile intrapsihice sunt resimtite adeseori ca un ecou al gandirii. Se spune ca bolnavul vede si aude cu ochii sau urechile mintii.

1. Halucinaţiile adevărate sau psihosenzoriale

Acestea se pot clasifica după analizatori rezultând: halucinaţii vizuale, auditive, olfactive, gustative, tactile şi proprioceptive.

1.1. Halucinaţiile vizuale - sunt false percepţii vizuale.

a. H. vizuale elementare – sub formă de fosfene sau fotopsii: în traumatisme cranio-cerebrale, tumori cerebrale;

b. H. vizuale complexe – sunt reprezentate de adevărate scene ce conţin unul sau mai multe personaje. Scenele se pot desfasura cinematografic in mintea bolnavului sau pot fi statice. Imaginile halucinatorii pot fi fixe sau mobile, uneori având desfăşurare panoramică. Bolnavul participă activ în cazul acestor halucinaţii (stare onirică).

c. H. vizuale heautoscopice – reprezinta proiectarea propriului corp ca intr-o oglinda. Se intalneste in epilepsie sau schizofrenie.

După dimensiuni halucinaţiile sunt:

- de mărime naturală

- de dimensiuni foarte mici (microscopice) – numite halucinaţii liliputane: se intalnesc cel mai frecvent in cocainomanii. Bolnavul vede tot ce este in jur in miniatura.

- de dimensiuni foarte mari – guliverniene

Sub aspect cromatic, halucinaţiile pot fi: în alb-negru sau colorate

D.p.d.v al tematicii (conţinut) halucinaţiile vizuale sub formă de imagini de animale sau insecte care se numesc zoopsii. Ex.: în intoxicatiile alcoolice apar o serie de halucinatii caracteristice (zoopsii), care sunt scene, uneori terifiante, in care sunt prezente animale.

Halucinaţiile vizuale se întâlnesc în: alcoolismul cronic, în unele stări delirante toxice sau infecţioase, în schizofrenii.