Listă orientativă întrebări examen pc

1. Discutați abordarea „marilor oameni/omului măreț” și cea biografică asupra conducerii.

Un model de leadership care exemplifică consensul individualisteste acela de „mare om”. Acesta esteunul dintre fundamentele înțelegerii tradiționale academice și populare a conducerii.Este modelul care substanțiază biografiile oamenilor de afaceri celebri, modelul cu care ne-am intersectat pentru prima oară în cărțile copilăriei despre figuri monumentale precum Alexandru cel Mare, Iulius Cezar.

Una dintre primele concepții formale ale modelului „marelui om” este găsită în Republica lui Platon, un text ce ia forma unui dialog între maestrul, Socrate, și studentul său Adeimantus. Socrate este de părere că doar o cateogrie rară de filosofi-conducători poate să conducă majoritatea needucată și grosolană.

Thomas Carlyle susținea că „istoria universală, istoria a ceea ce omul a realizat în această lume, este la baza ei Istoria Marilor Oameni care muncit aici”.

Pentru Socrate, caracteristica definitorie a unui mare lider este rapiditatea în gândire, memoria bună, curajul și o viziune largă, precum și prezența fizică impunătoare.

2. Discutați abordarea bazată pe teste standardizate asupra conducerii.

Una dintre principalele direcții de dezvoltare a fost reprezentată de știința testelor de personalitate,această activitate a devenit atât un simbol al maturității științifice a psihologiei cât și un instrument prin care aspirațiile sale științifice puteau fi realizate.

Tentativele anterioare de divinizare a caracterului indivizilor avea nevoie de cercetare biografică detaliată, acum el putea fi dedus prin administrarea de teste standardizate.Un câmp în care această formă de testare a prins rădăcini puternice a fost cel al psihologiei organizaționale, iar aici un domeniu de care cercetătorii erau în mod particular interesați a fost leadership-ul.

Stogdill a concluzionat că cinci factori par să aibă un rol de jucat în emergența leadership-ului: capacitatea; realizarea; responsabilitatea; participarea și statutul .

3. Care sunt deficiențele teoretice și politice ale modelelor individualiste ale conducerii?

Deficiențele teoretice derivă dintr-o problemă conceptuală privitoare la natura personalității umane.Modelele de personalitate tratează oamenii în general și liderii în particular.

Un exemplu potrivit pentru definirea deficiențelor teoretice, este inteligența verbală a lui George Bush. Jacob Weisberg a observat că inteligența și capacitatea verbală a lui Bush variau dramatic în funcție de contextul social.Astfel,când discuta cu alții despre probleme în care exista un entuziasm comun ,Bush era uimitor de lucid; doar când discuta despre probleme față de care manifesta puțin interes ,lipsa lui de fluență era scoasă la suprafață.

Un al doilea exemplu,ar fi personalitatea și carisma lui Barack Obama. La momentul alegerii sale din 2008, Obama a fost o figură profund carismatică.Cu toate acestea, mulți oameni au început să îl vadă pe Obama ca fiind carismatic doar pe parcursul campaniei electorale.

Deficiențele politice- observatorii consideră că această preocupare are un efect negativ deoarece perpetuează două falsități privatoare de putere. În primul rând, sugerează că membrii populației generale nu pot accesa funcții de leadership pentru simplul motiv că aceștia nu posedă calitățile de leadership relevante, în al doilea rând, sugerează că doar indivizii care posedă calități speciale pot să își imagineze și să producă progres social. Conducerea este pentru elite, nu pentru plebe.

Din această perspectivă, Gary Gemmill și Judith Oakley (1992) au argumentat că însăși noțiunea de leadership este „un mit alienant social” ce încurajează supunerea și pasivitatea urmăritorilor.Într-o linie similară, James Meindl și colegii săi au argumentat că leadership-ul și carisma sunt simple atribute romantice pe care oamenii le folosesc pentru a explica succesul grupului.

4. Identificați și discutați cele cinci criterii propuse de Haslam, Reicher și Platow pentru o psihologieadecvată a conducerii.

În primul rând,nouă psihologie trebuie să fie non-individualistă. Mai exact, înțelegerea noastră a leadership-ului trebuie să depășească contemplarea eroilor izolați și să ia în considerare relațiile liderilor cu cei ce traduc ideile lor în acțiuni.

În al doilea rând, analiza noastră trebuie să fie sensibilă la context. După cum sugera pentru prima dată Stogdill, în loc să vedem liderii ca pe niște oameni universal capabili, trebuie să înțelegem cum capacitatea oricărui lider de a exercita influență asupra alții este determinată de contextul în care relația lor colectivă este definită.

În al treilea rând, trebuie să dezvoltăm o psihologie a conducerii care este sensibilă la perspective. O trăsătură aproape universală a majorității abordărilor este că asumă că dacă am identificat persoana potrivită pentru o poziție particulară de leadership, atunci această potrivire va fi recunoscută de toți.

În al patrulea rând, este nevoie de o psihologie a conducerii care, în procesul de a diseca funcționarea proceselor relevante, nu le depreciază sau diminuează, ci le recunoaște și explică caracterul lor autentic inspirațional și transformativ.

O a cincea și ultimă cerință a noii psihologii a conducerii este că analiza sa se dovedească a avea o validitate empirică mai puternică decât cea pe care încearcă să o înlocuiască.În ciuda atractivității sale, incapacitatea abordărilor bazate pe personalitate de a explica mult din variația în eficacitatea diferiților lideri constituie în cele din urmă slăbiciunea lor fatală