Vikingii - Istoria Religiilor

Religia vikingilor a fost printre ultimele pagâne ramase în Europa. Vikingii au fost considerati adesea pagâni salbatici, “lipsiti de respect pentru casele religioase”. Trebuie luata în considerare atât pozitia religiei crestine în societatea vikingilor, cât si motivele convertirii lor.

În cazul danezilor, ura fata de biserica crestina este sugerata de J.C. Robertson într-un citat de la sfârsitul sec. al-XIX-lea:

“Multi dintre invadatori suferisera teribil de pe urma convertirii pagânilor impusa de Carol cel Mare, sau erau urmasii lor [....]. exista ura fata de religie, precum si dorinta de a prada, adesea bisericile si manastirile fiind obiectul raidurilor.”

Multi vikingi au murit pentru convingerile lor religioase. În 998 dupa Christos, regele Olaf Tryggvason a transformat Norvegia într-o tara crestina. În acest timp, multi dintre urmasii vikingilor au fost torturati si ucisi datorita refuzului categoric de a se converti la crestinism; printre acestia se aflau si profetul Thorleif cel Întelept, Eyvind Kelde (înnceat), Iron Skegge (ucis pe când apara templul Maeri), Eyvind Kinnrifi (torturat cu carbuni încinsi) si Raud cel Puternic (torturat cu un sarpe veninos). Chiar si astazi, Ragnar Lodbrok, ucis de crestini in Northumbria (Jones si Pennick, 1995:135) este sarbatorit ca martir de un grup contemporan numit Asatru.

În unele cazuri, vikingii s-au opus cu tarie crestinarii. Un astfel de exemplu ar fi regele Hakon cel Bun, care a încercat si el o crestinare a Norvegiei, dar contii sai i s-au opus. În cele din urma, ei l-au convins sa puna capat crestinismului în Norvegia. Când regele moare în jurul lui 960 AD, i se face o înmormântare într-o vale împadurita la Sein (North Hordaland), dupa religia vikinga. Poetul sau, Eyvind Scaldaspiller, i-a compus o oda numita Hakonarmal, descriind modul în care Hakon, sprijinind templele, fu primit cu cinste în Valhalla de catre zeii cei mari. (Jones si Pennick, 1995: 134-135)

Hakon cel Bun a fost primul crestin care s-a întors la religia vikinga pagâna, fiind în asentimentul poporului sau. Ar parea asadar o mutare politica. Hakon era fiul lui Harald Fairhair, dar de asemenea, era era fiul vitreg al regelui Athelstan al Angliei si deci fusese educat sub religia crestina. (Jones, 1984: 199)

În Danemarca, situatia era usor diferita. Harald Bluetooth a chemat la judecata pe un misionar, Poppo, care afirmase în cadrul unei slujbe ca exista un singur Dumnezeu, fiul sau Isus si Duhul Sfânt si ca Aesir (prima casta de zei) este demonica. La acea vreme, danezii admiteau existenta unui zeu crestin, dar credeau în puterea mai mare a lui Aesir. Conform unei relatari a lui Widukind Saxonul de prin jurul lui 960 AD, preotul Poppo înfaptuieste un miracol, tinând o bucata de fier înrosit în mâna fara a se arde. Acest fapt îl convinge pe Harald Bluetooth ca zeul crestin este mai puternic decât cei venerati înainte, ordonând astfel îmbratiaarea noii religii. (Jones, 1984:126)

O alta versiune este oferita de catre Adam din Bremen: motivul trecerii lui Harald la crestinism ar fi fost un esec în razboiul cu împaratul Otto I al Germaniei. Poppo este suspectat ca ar fi avut strânse legaturi cu Otto si ca decizia lui Harald ar fi fost o recunoastere a puterii împaratului. Harald era mai degraba preocupat de extinderea regatului sau si acesta ar fi fost o modalitate de a evita un razboi. (Jones, 1984: 126)

Din 998 AD, Olaf Tryggvason începe arderea templelor pagâne si fortarea comunitatilor la convertire. De ce a trecut însusi Olaf la crestinism? O legenda spune ca a primit darul crestinarii de la un pustnic în Sicilia (Jones, 1984: 132). În Cronica Anglo-Saxona, se mentioneaza ca Olaf fu baptizt în 994 AD si i se dara 16.000 de lire de argint în