Metode și tehnici de cercetare științifică

1. Cunoastere comuna si cunoastere stiintifica.

Citându-l pe C. Popa (1972, 29), Septimiu Chelcea defineste cunoasterea comuna ca reprezentând « însusirea de catre agentul cunoscator a unei informatii legate de conditiile praxiologice în care actioneaza ». Ea se bazeaza pe experienta directa oamenii utilizând cunostintele dobândite cu ajutorul limbajului, în procesul socializarii.

S. Moscovici (1984) aprofundeaza teoretic acest tip de actiune umana si îl defineste simt comun. Acesta ar reprezenta un « corpus de cunostinte fondat pe traditii împartasite si îmbogatite de mii de observatii si experiente sanctionate de practica » (1984, 539-564, apud S.Chelcea, 2001).

H.Stahl (1974, 75) evidentiaza caracterul iluzoriu al cunoasterii la nivelul simtului comun si considera ca enculturatia si socializarea sunt principalii factori care o genereaza. Enculturatia (înteleasa ca transmitere a culturii de la o generatie la alta) are efecte limitative asupra cunoasterii, efecte impuse atât prin utilizarea unei limbi, cât si a unui anumit tip de limbaj. Sa detaliem : prin sintaxa si vocabularul propriu fiecarei limbi, aceasta conditioneaza modul de a judeca al oamenilor. Cercetarile comparative interculturale au relevat modul în care anumite caracteristici lingvistice influenteaza procesul gândirii (de exemplu, în limba populatiei hopi nu exista cuvântul « timp » si nici sistemul temporal-verbal). (Chelcea, 2001, 23)

Limbajul, pe de alta parte, influenteaza procesul de memorare : un lucru e mai usor de readus în memorie daca pentru el exista termen lingvistic corespunzator. Se disting doua cazuri. Primul apare atunci când pentru mai multe lucruri exista un singur cuvânt (la un test de recunoastere al culorilor galben si portocaliu, populatia de limba engleza ar da doua raspunsuri, în timp ce populatia zuni ar da unul singur pentru ca în limba acestora exista doar un singur cuvânt care sa defineasca ambele culori). În al doilea caz, avem de a face cu existenta mai multor cuvinte pentru a defini aceeasi realitate, în aceeasi limba (eschimosii au cuvinte diferite pentru zapada si care s-ar putea traduce prin înghetata, apoasa, imaculata, învechita, etc.). (Chelcea, 2001, 23)

. Care sunt concluziile pe care le putem trage din studiul cunoasterii la nivelul simtului comun ?

În primul rând ca experienta directa a oamenilor este limitata spatial si temporal. Din acest motiv, cunoasterea comuna a realitatii sociale face imposibila cunoasterea evolutiei istorice a societarii si legitatea schimbarilor sociale. În evolutia societatii, cunoasterea stiintifica a depasit nivelul cunoasterii comune. Este ceea ce afirma E.Durkheim în Regulile metodei sociologice (1974) : « sociologia trebuie sa ne faca sa vedem lucrurile altfel de cum apar omului de rând ».

În al doilea rând, cunoasterea comuna are un caracter iluzoriu ce decurge din implicarea subiectiva a oamenilor în viata sociala, în functie de scopurile si interesele lor particulare. În Imaginatia sociologica C.Wright-Mills vede în acest caracter iluzoriu al cunoasterii comune, punctul de plecare pentru imaginatia omului de stiinta.

O data cu evolutia sociologiei ca stiinta a devenit imperioasa nevoia « ruperii » cunoasterii stiintifice de cea comuna, în sensul durkheimist : « sociologia trebuie sa devina ezoterica, sa se desparta de cunoasterea spontana » (1974). În sprijinul acestei idei vin afirmatiile lui Mc Burney (1983), B.Lacroix (1975), G.Lord (1979) si G.N.Fischer (1990).

Aparut relativ recent, domeniul cognitiei sociale are ca obiect de studiu cunoasterea spontana a opiniilor, atitudinilor si comportamentelor noastre si ale altora, precum si explicarea evenimentelor din viata sociala. Lacroix critica însasi obiectul de studiu al noii discipline subliniind ca « senzorialul nu ne releva misterul realului » (si aici da celebrul exemplu cu perceptia noastra referitoare la miscarea Soarelui în jurul Pamântului).

În aceeasi directie se înscrie si conceptia lui G.Lord care considera ca, în domeniul cognitiei sociale, « oamenii au tendinta de a nega o realitate ce contravine convingerilor lor », datorita perseverentei credintei.

.Fischer reafirma importanta ruperii cunoasterii stiintifice de cea comuna prin punerea pe tapet a ideii potrivit careia, în mod spontan, indivizii au tendinta de a filtra informatiile disonante si de a le retine pe cele consonante, adica sa prefere informatiile ce confirma opiniile noastre si sa le ignore pe cele care le contrazic. Linia de demarcatie ce separa cunoasterea la nivelul simtului comun de cunoasterea stiintifica este, dupa parerea noastra, cea a adevarului stiintific. (1990, 69-75)

În 1971, W.Wallace enunta patru moduri de generare si testare a adevarului enunturilor :