Gândirea politică modernă

Thomas Hobbes (1578-1679)

în baza acestei metode de gândire, filosoful britanic Hobbes va sustine si îsi va dezvolta teoria lui despre societate, desi concluziile sale vor fi radical diferite de ale lui Althusius în ceea ce priveste întrebarea de baza: „Ce constituie un guvern si o guvernare bune?”

Hobbes doreste sa plaseze atât filosofia politica cât si morala pe o baza pe care el o numeste stiintifica, si este convins ca este primul în istorie care reuseste sa faca acest lucru; totusi, l-au precedat Socrate, Platon, Aristotel nu face acest lucru de dragul teoriei, ci este convins ca în felul acesta va contribui la dezvoltarea societatii, va încuraja societatea sa-si îndeplineasca datoriile civice sustine ca el reuseste exact acolo unde ceilalti au esuat, pentru ca ceilalti au încercat sa-si bazeze filosofia pe ceea ce ar trebui sa fie omul si societatea, pe când el si-a bazat-o pe realitate continua pe un drum deschis de Machiavelli, crearea unei societati functionale potrivit cerintelor oamenilor reali, dar, spre deosebire de acesta, Hobbes îsi va baza teoria, ca si Althusius, pe legea naturii

Hobbes este convins sa aceasta lege poate fi dedusa într-o maniera stiintifica, care pleaca de la observarea realitatii, si realitatea demonstreza ca factorul ce actioneaza cel mai puternic în om în cea mai mare parte a timpului nu este ratiunea, ci pasiunea

este convins ca poate sa demonstreze acest lucru prin studiul naturii si ca societatea poate fi construita pe aceasta formula geometria: orice om rational poate deduce aceste legi si sursa conditiei umane în starea naturala pentru a întelege cum este omul în starea naturala, este de ajuns sa ne uitam în oglinda comportamentul uman trebuie înteles potrivit unei mecanici bazate pe pasiuni omul este determinat în comportamentul sau de doua lucruri simple: urmareste sa obtina cât mai multe placeri în viata urmareste sa evite pe cât posibil durerea în filosofia politica clasica acest lucru se numeste „hedonism”, în cadrul caruia cuvinte ca „bun”, „rau”, „moral”, „imora”l, nu au înteles dupa Hobbes, motivatia principala a omului nu este atât placerea cât mai ales evitarea durerii, omul fiind caracterizat în primul rând de dorinta de autoconservare spre deosebire de alti gânditori, precum Aristotel, Hobbes nu crede ca omul este de la natura un animal social, ci este, în stare naturala, o fiinta singuratica instinctele si pasiunile ar deveni primordiale în cazul disparitiei societatii instrumentul care împiedica disparitia societatii este statul, întruchipat de suveranul absolutnumai statul este capabil sa frâneze aceste instincte, de aceea nu trebuie impuse limite aceluia care personifica statul daca statul ar disparea, oamenii ar actiona unii fata de ceilalti la fel ca în relatiile internationaleoamenii sunt mult mai egali decât se crede, atât în facultatile mintale cât si în puterea fizica, iar expresia suprema a acestei egalitati este capacitatea omului de a-l omorî pe altul Þ preocuparea omului cu supravietuirea egalitatea în capacitati, însa, naste si o similitudine de sperante, de unde se va naste o concurenta între toti oamenii, pentru ca toata lumea vrea acelasi lucru Þ o dusmanie naturala accentuata de reciprocitatea suspiciunilor omul nu se va simti sigur pe sine decât atunci când i-a subjugat pe toti ceilalti Þ încercarea de a acapara cât mai multa putere pe om îl mai caracterizeaza si fuga dupa glorie, vanitatea daca s-ar da frâu liber acestor trasaturi, ar da nastere unui razboi continuu al tuturor împotriva tuturor Þ sfârsitul civilizatiei nu exista lege în afara societatii societatea este bazata pe o conventie, iar legea naturala este una, legea sociala este alta societatea constituie prima cucerire umana asupra naturii frica de moarte, nevoia de confort, speranta de a obtine acest confort prin munca, împinge oamenii catre cautarea pacii între ei sarcina ratiunii este de a descoperi mijloacele care vor determina ca omul, pentru ca îi este frica de moarte, sa fie încurajat în cautarea unor solutii care sa produca pacea sociala toate legile naturii, toate obligatiile sociale si politice pot fi, deci, deduse din aceasta simpla ecuatie a stradaniei individuale de a te autoconserva monarhul absolut este cel care apara cel mai bine societatea împotriva ei însisi aici este paradoxul lui Hobbes: este avocatul monarhiei absolutiste si, în acelasi timp, unul din gânditorii fundamental liberali Hobbes cere ca puterea sa fie nelimitata si respinge orice împartire a puterii, pentru ca aceasta ar duce la o competitie între conducatori

pe de alta parte, ceea ce-l caracterizeaza pe om este dreptul sau de a-si apara viata

sustine dreptul la autoaparare prin orice mijloc, chiar împotriva monarhului

Hobbes nu rezolva aceasta contradictie o alta contradictie este teoria lui Hobbes despre dreptul la revolta societatea nu se naste ca rezultat al unui contract între guvernanti si guvernati, ci ca rezultat al unui dublu contract: între membrii societatii pentru a stabili societatea, si altul tot între membrii societatii pentru a-si alege un conducator, iar monarhul nu este parte semnatara a contractului puterea trebuie sa fie nelimitata

siguranta absoluta a omului este obtinuta doar prin anihilarea totala a propriei libertati

sprijinul lui Hobbes pentru o monarhie absoluta îl plaseaza într-o situatie imposibila: monarhia absoluta exista pentru ca este functionala, dar daca un monarh absolut este înlaturat de la tron, nu înseamna ca este din vina lui, pentru ca nu a putut sa creeze aceasta siguranta pentru toata lumea? Þ Hobbes ar nega dreptul la revolta, dar, atunci când revolta reuseste, ar sustine noul monarh

John Locke (1632-1704)

face si el parte din filosofii politici ale caror viziuni se bazeaza pe ideea contractului social

exponent principal al liberalismului ca si Hobbes, punctul de plecare al lui Locke este omul în stare naturala, si nu pretinde ca viziunea lui ar fi una istoricista, ca un asemenea om ar fi existat în realitate pretinde numai ca felul în care functionarea societatii permite sa deducem în mod logic existenta unei stari naturale Locke este de acord cu Hobbes într-un punct important: omul nu este în sinea lui o fiinta sociala, ci în primul rând un individualist

individualismul este o trasatura principala a viziunii lui Locke asupra omului si societatii