Metode Generale de Izolare a Toxicelor

Metode generale de izolare a toxicelor

I. Izolarea toxicelor din aer

Substanţele toxice prezente în atmosferă pot fi detectate fie direct la sursă, fie după recolarea

probelor de aer.

A. Detectarea toxicului direct la sursă se poate realiza cu ajutorul hârtiilor, creioanelor

sau tuburilor indicatoare.

a. Hârtiile indicatoare sunt reprezentate de diferite benzi sau role de hârtie de filtru, ce pot fi

impregnate cu reactivi speciali. Prin expunerea acestora direct în atmosfera poluată ori prin

intermediul unui dispozitiv de aspirare a aerului, pot conduce la detectarea toxicului prin

modificarea culorii ca urmare a reacţiei toxic-reactiv. Folosirea hârtiilor indicatoare poate sta

la baza unor determinari semicantitative ale toxicelor, în funcţie de timpul necesar

modificării culorii acestora (metoda statică), volumul de aer aspirat, lungimea porţiunii

colorate sau intensitatea coloraţiei (metoda dinamică).

b. Creioanele indicatoare sunt confecţionate prin includerea reactivului într-un material de

umplutură amestecat cu un liant, totul modelat sub forma unui creion. Lucrul cu aceste

creioane presupune trasarea unei linii pe un suport de hârtie sau de lemn aflat în atmosfera de

cercetat şi identificarea toxicului pe baza modificării coloraţiei linei trasate.

c. Tuburile indicatoare sunt confecţionate dintr-un cilindru mic de sticlă în care se introduce o

pulbere absorbantă (porţelan, silicagel) impregnată cu un reactiv specific toxicului ce

urmează a fi identificat. La aspirarea aerului, culoarea pulberei se modifică ca urmare a

reacţiei dintre reactiv şi toxic. Concentraţia toxicului în atmosfera studiată va fi direct

proporţională cu lungimea stratului colorat.

B. Detectarea toxicului după recoltarea probelor de aer. Pentru recoltarea probelor de

aer se pot folosi următoarele procedee:

a. Recoltarea probelor de aer în recipiente închise (procedeu de moment), reprezentate de

flacoane de sticlă prevăzute cu dop străbătut de un tub lung şi altul scurt, la ale căror extremităţi se

găsesc robinete cu care se poate face vid, flacoane cu tubulatură în T sau flacoane simple cu dop rodat

(fig.1). De asemenea, se mai pot folosi pipetele de gaz, numite şi tonometre (fig.2), reprezentând tuburi

de sticlă cu capacităţi de 200-500 ml, cu ambele extremităţi închise cu robinete sau tuburi de cauciuc cu

2

cleme, ori saci, camere sau baloane de cauciuc, însă care au utilizare limitată pentru că unii toxici fie

difuzează prin membrană (CO2), fie sunt absorbiţi de aceasta (SO2).

Atunci când toxicul nu reacţionează cu apa, recoltarea probelor în aceste recipiente se poate face

prin dislocuire de lichid, flaconul umplut complet cu apă golindu-se la locul de recoltare, aerul de

cercetat luând astfel locul apei. Pentru toxicele care reacţionează cu apa se practică recoltarea prin

dislocuire de aer, aerul de cercetat fiind introdus prin tubul lung al flaconului adaptat la un dispozitiv de

aspirare, sau prin creare de vid, flaconul cu tubulatură în T ori pipeta de gaz fiind puse în legătură cu o

pompă de vid, recipientul vidat astfel deschizându-se la locul de recoltare şi permiţând pătrunderea

aerului de cercetat în acesta.

Toate aceste procedee însă, au o utilizare limitată, pe de o parte pentru că permit efectuarea

numai a probelor de scurtă durată (probe de moment), iar pe de altă parte pentru că prin capacitatea

maximă a recipientului de 5 litri nu se pot realiza concentrări suficiente ale toxicului.