Extras din laborator

INTRODUCERE

Economia unei ţări presupune cel puţin două ramuri importante:industria alimentară şi industria agricolă.

La nivel global agricultura se confruntă cu o reducere drastică asupra suprafeţelor cultivate, din cauze multiple: poluarea, modificarea configuraţiei ecosistemelor, deşertificarea şi încălzirea globală.

În aceste condiţii o agricultură extensivă care să realizeze o mărire a producţiei prin extinderea suprafeţelor nu mai este de actualitate.

Majoritatea ţărilor a adoptat termenul de „agricultură intensivă”, adică sporirea producţiei prin îmbunătăţirea tehnologică de cultivare şi folosirea unor soiuri performante.

Aderarea României la Uniunea Europeană a impus şi impune respectarea şi adoptarea unor reguli stricte, atât în domeniul vegetal, cât şi al zootehniei.

În al doilea rând, tot mai multe sisteme de agricultură încep sa ia în considerare termenul de „agricultură ecologică”. Aceasta presupune folosirea unor tehnologii bazate pe condiţiile naturale pedoclimatice şi pe un material biologic vegetal, sau animal, performant.

BUNELE CONDIŢII AGRICOLE

ŞI DE MEDIU

Ministerul Agriculturii trebuie să se asigure că toate terenurile agricole, atât cele folosite, cât şi cele nefolosite, sunt menţinute în bune condiţii agricole şi de mediu, ţinând cont de condiţiile pedologice, climatice, de modul de exploatare, de practicile agricole, de rotaţia culturilor, de structura fermei şi de ansamblul măsurilor ecologice a căror aplicaţie este obligatorie.

- Standardele pentru menţinerea conţinutului optim de materie organică în sol prin aplicarea unor practici agricole corespunzătoare:

- floarea soarelui nu se cultivă pe aceeaşi suprafaţă de mai mult de două ori consecutiv;

- arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil este permisă numai cu acordul autorităţilor competente pentru protecţia mediului.

- Eroziunea solului – protejarea solului prin măsurarea adecvată:

- acoperirea minimă a solului;

- gestionarea minimă a terenului care să reflecte condiţiile locale specifice;

- terasarea terenului.

- Standarde pentru evitarea eroziunii solului:

- pe timpul iernii terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare, pe cel puţin 20 % din suprafaţa arabilă totală a fermei;

- lucrările solului pe terenul arabil cu panta mai mare de 12 %, cultivate cu plante prăşitoare, se efectuează de-a lungul curbelor de nivel;

- se menţin terasele existente pe terenul agricol la data de 01 Ianuarie 2007.

Dacă fermierul nu a asigurat acoperirea cu vegetaţie sau resturi vegetale pe timpul iernii a cel puţin 20% din suprafaţa fermei, prima condiţie se consideră nerespectată.

În cazul în care, în urma controlului, inspectorii A.P.I.A. constată că terasele nu au fost menţinute, condiţia a treia se consideră nerespectată.

Structura solului presupune menţinerea structurii solului prin măsuri corespunzătoare, de exemplu, utilizarea unor utilaje corespunzătoare. Nivelul minim de întreţinere presupune evitarea deteriorării habitatelor prin densitatea minimă a animalelor şi/sau regimuri corespunzătoare: protejarea pajiştilor permanente, menţinerea peisajelor, evitarea apariţiei vegetaţiei nedorite pe terenurile agricole.