Extras din laborator

Prin procesul de ameliorare, în fiecare nouă generaţie se realizează genotipuri noi mai valoroase decât cele din generaţia anterioară. În creşterea şi exploatarea animalelor interesează valoarea fenotipică a acestora respectiv însuşirile lor productive. Acestea sunt în general caractere cantitative puternic influenţate de mediu. Astfel trebuie subliniat că toate lucrările de ameliorare pot rămâne fără rezultate dacă nu se acordă atenţie procesului de creştere a tineretului animal.

Organismele adulte sunt rezultatul interacţiunii dintre factorii genetici şi factorii de mediu în care se dezvoltă organismul respectiv.

Drumul parcurs de organismele vii, de la stadiul de zigot şi până la forma adultă, este marcat de desfăşurarea a două procese biologice foarte importante şi anume creşterea şi dezvoltarea.

Prin creştere se înţelege procesul biologic prin care organismul animal realizează o sporire a masei corporale ca dimensiuni şi greutate.

Prin dezvoltare se înţeleg de regulă toate modificările de ordin calitativ suferite de organismul viu de la formare până la maturitate.

Creşterea şi dezvoltarea se pot dirja numai cunoscând legile ce stau la baza dezvoltării individuale, etapele parcurse de organismele vii, particularităţile de metabolism şi raporturile dintre acestea şi mediul extern.Ţînând cont de toate aceste relaţii se pot obţine indivizi cu însuşiri morfo-productive valoroase care vor fi transmise generaţiilor următoare.

Procesul de creştere al organismului animal nu este uniform şi se desfăşoară în ritmuri diferite, şi în moduri diferite ca urmare trebuie urmărit sub toate aspectele exprimându-se printr-o serie de indici: energia de creştere (potenţialul de creştere a organismului) şi viteza de creştere (exprimă sporul masei corporale pe o unitate de timp).

Creşterea şi dezvoltarea sunt procese guvernate de o serie de factori interni (ţin de organism) şi externi (ţin de factorii de microclimat şi tehnologia de creştere).

La baza creşterii tineretului animal stau o serie de principii şi reguli tehnologice:

- femelele gestante vor beneficia de îngrijiri speciale şi alimentate corespunzător;

- după fătare trebuie acordată o atenţie deosebită perioadei de colostrale, de alăptare şi trecerii la alimentaţia cu alte categorii de nutreţuri. Nerespectarea normelor de hrană duce la deficienţe de creştere care vor fi compensate doar cu cheltuieli foarte mari;

- adăposturile pentru tineret trebuie să fie spaţioase, curate, să asigure toţi factorii de microclimat, se vor evita aglomerările, curenţii de aer şi umezeala cauzele principale ale îmbolnăvirilor;

- păşunatul este un factor indispensabil pentru creşterea tineretului de reproducţie cum ar fi cel cabalin, ovin şi bovin;

- păstrarea sănătăţii animalelor tinere trebuie să fie un obiectiv urmărit permanent.

Pentru fiecare specie în parte este obligatoriu ca să se facă un plan de creştere cu obiective precise, îndeplinirea lor va urmărită de către specialişti şi se va interveni dacă va fi nevoie.

Tehnologia de creştere a tineretului bovin

Pentru a se atinge obiectivele stabilite în programul de creştere al tineretului taurin trebuie ca acesta să fie optimizat în funcţie de rasă, scopul urmărit şi destinaţie (reproducţie sau carne), urmărindu-se greutatea corporală şi sporul mediu de creştere pe fiecare etapă de creştere. Aceste aspecte fiind stabilite anetrior sunt urmărite şi se poate preconiza cantitatea de nutreţuri şi schema de hrănire pe fiecare etapă de creştere 0-3 luni, 3-6 luni, 6-12 luni, 12-18 luni.

Imediat după fătare viţeilor li se adminstrează colostru fie prin supt fie prin administrare la biberon. Datorită însuşirilor fizico-chimice deosebite pe care le are este considerat indispensabil pentru creşterea şi dezvoltarea normală a animalului astfel este obligatoriu administrarea colostrului la cât mai scurt timp după fătare, urmând ca apoi să se dea câte 4-5 tainuri a câte 0,4-0,5 litri pe tain.

În perioada de alăptare alimentaţia viţeilor se bazează pe lapte care poate fi intergal şi se utilizează în sistemul gospodăresc şi la rasele de carne; normalizat (lapte cu 2% grăsime), sau degresat sau se utilizează substiuenţii de lapte. Pe perioada alăptării un viţel consumă în jur de 400-600 lapte integral sau 150-250 l lapte întegral şi 400-600 l lapte degresat.

Alăptarea se poate realiza, natural (direct la vacă); artificial (la găleată, la biberon, la instalaţii automare) sau mixt.

Începând cu a doua săptămână se se trece la obişnuirea viţeilor cu nutreţuri vegetale pentru a grăbi dezvoltarea morfo-funcţională a tubului digestiv şi a stimula formarea florei ruminale. La vârsta de 10-12 zile se introduc concentrate şi fânuri de bună calitate la discreţie, urmând ca ulterior administrarea hranei să se facă pe baza normelor şi cerinţelor stabilite.

Treptat, odată cu creşterea viţelului în hrana acestuia se va înlocui laptele cu nutreţuri urmând ca în funcţie de scopul urmărit să se realizeze scoaterea totală a acestuia respectiv înţărcarea, aceasta se realizează când viţelul este capabil să consume cca. 2 kg nutreţ concentrat şi 2-2,5 kg fân de lucernă. Înţărcarea se realizeză de regulă la 4 luni şi respectiv la 4-6 luni pentru rasele de carne. Odată cu înţărcarea se face şi separarea pe sexe trecându-se astfel la aplicarea tehnologiilor de creştere specifice direcţiei de exploatare.

După înţărcare regimul de hrană se schimbă acesta făcându-se diferit sezonier (vară şi iarnă) dar cu respectarea cerinţelor de proteină şi energie. Nutreţurile cele mai folosite în hrana tinetetului sunt concentratele, fibroasele şi suculentele.

Tineretul bovin poate fi dirijat spre reproducţie sau spre producţia de carne, în funcţie de acesta sporul mediu zilnic va avea valori diferite astfel sporul de creştere în greutate este de 550-600g (0-3 luni), 750-800g (6-12 luni) şi 600-650g (12-18 luni) pentru tineretul destinat reproducţiei şi între 800g şi 1000g pentru tineretul destinat producţiei de carne. Pentru a se verifica sporul de creştere înregistrat individual se fac cântăriri la sfârşitul fiecărei perioade de creştere.