Evoluția în Timp a Manusilor

Mănuşa: între practică şi simbol

Xenofon a arătat că persanii îşi acopereau mâinile cu mănuşi, el considerând acest lucru o dovadă a efeminării lor. De la Homer aflăm că Laertes folosea mănuşi pentru a-şi feri mâinile de înţepăturile rugilor de mure. Varro ne spune că şi romanii foloseau mănuşi, inclusiv la prepararea uleiului de măsline, argumentând că totuşi cel făcut cu mâinile goale era mai bun. De asemenea, Atheanaeus referindu-se la un gurmand celebru, relata că acesta avea mănuşi în mâini şi astfel putea să apuce recipientele cu mâncare încă fierbinţi şi astfel să mănânce mai mult decât ceilalţi. Pliniu cel Tânăr aminteşte de mănuşi folosite contra frigului în timp ce filozoful Musonius se arăta indignat de faptul că oamenii sănătoşi îşi acopereau mâinile.

Folosirea mănuşilor s-a extins treptat la tot mai multe categorii sociale. În secolul al IX-lea le foloseau până şi feţele bisericeşti, dovadă fiind o hotărâre a conciliului de la Aix care stabilea că mănuşile folosite de călugări vor fi doar din piele de oaie.

Pe lângă semnificaţia practică mănuşile aveau şi una simbolică, cum se întâmpla la ceremonia investiturii sau la acordarea unui demnităţi. Exista chiar obiceiul binecuvântării mănuşilor la investirea regilor Franţei (Favin). Un caz deosebit a fost cel al lui Conradin (duce de Suabia, rege al Ierusalimului şi rege al Siciliei, secolul al XII-lea) deposedat de putere şi ucis de Carol de Anjou. În timp ce se îndrepta spre eşafod, şi-a aruncat mănuşa primită la investitură în mulţime. Aceasta a fost luată de un cavaler care a înmânat-o regelui Pedro al III-lea de Aragon, care ulterior s-a încoronat la Palermo.

Dacă primirea mănuşii avea semnificaţia arătată mai sus, luarea acesteia însemna decăderea şi degradarea persoanei respective. Un exemplu concludent este cel al ducelui de Carlisle, acuzat că a purtat corespondenţă secretă cu scoţienii, împotriva regelui Eduard al II-lea. Prin urmare a fost condamnat la moarte pentru trădare, însă înainte de a fi executat i-au fost luate mănuşile, ca simbol al dizgraţiei.

Mănuşile erau folosite şi la dueluri: cel care provoca arunca o mănuşă; cel provocat trebuia să ridice mănuşa pentru a accepta duelul. În timpul turnirurilor, cavalerii obişnuiau să poarte la coif mănuşa iubitei în onoarea căreia se luptau.

Un obicei ciudat, ale cărui semnificaţii nu se cunosc se referea la interzicerea intrării în grajdurile regale sau princiare cu mănuşile în mâini. Cei care uitau să le scoată erau obligaţi să se prosterneze în faţa servitorilor sau să le împartă acestora bani.

La curtea papei, mănuşile „liturgice” sunt amintite în prima parte a secolului al XI-lea, dar cardinalii franci le foloseau dinainte. Henric al II-lea al Angliei a fost înmormântat cu o coroană de aur pe cap şi cu mănuşi în mâini; articol care se găseşte şi în inventarul bunurilor

găsite în mormintele altor suverani din Albion – Ioan fără Ţară şi Eduard I.