Laboratoare horticultură

Înmulţirea vegetativă prezintă avantajul că descendenţele obţinute reproduc fidel caracterele plantelor din care provin şi ajung la înflorire într-un timp mai scurt faţă de înmulţirea prin seminţe, dar prezintă dezavantajul unui coeficient mic de înmulţire şi pericolul transmiterii virozelor.

În funcţie de organul care ia parte la înmulţire şi de modul cum se execută, deosebim înmulţirea prin: butaşi, despărţirea tufelor, drajoni, stoloni, marcotaj, organe subterane (bulbi, tuberobulbi, tuberculi, rizomi), altoire, meristeme.

1. Înmulţirea prin butaşi

Scopul lucrării este de a înmulţi plantele floricole care în condiţiile ţării noastre nu produc seminţe şi la care acest tip de înmulţire permite obţinerea rapidă de noi plante. Organele folosite pentru obţinerea butaşilor pot fi: lăstari, tulpini, frunze, muguri, rădăcini.

Epoca. Perioadele optime de butăşire sunt primăvara (martie-mai) pentru majoritatea speciilor sau sfârşitul verii (august-septembrie) pentru obţinerea de plante mamă pentru anul următor (exemplu: plante de mozaic). Sunt şi specii la care operaţia se poate realiza tot timpul anului (tabelul 8).

În vederea înmulţirii prin butaşi deosebit de importantă este alegerea plantelor mamă, care trebuie să prezinte însuşirile caracteristice speciei, soiului, să fie sănătoase şi bine dezvoltate.

Substratul pentru înrădăcinarea butaşilor, la majoritatea speciilor este format din nisip, perlit sau perlit cu turbă.

Desfăşurarea lucrării.

Butaşii din lăstari se fac din vârfurile vegetative ale plantei mamă. Dimensiunea butaşului se stabileşte în funcţie de lungimea internodului şi cuprinde 1-4 noduri sau are 5-12 cm lungime.

După recoltare, butaşii sunt fasonaţi, prin executarea unei tăieturi transversale la 1-2 mm sub nodul bazal (mai rar prin internod, de exemplu la dalia unde lăstarii sunt fistuloşi). Se elimină apoi frunzele pe o porţiune de 2-3 cm de la bază, întrucât această porţiune va fi introdusă în substratul de înrădăcinare, fapt ce ar determina putrezirea frunzelor.

La plantele cu frunze coriacee (Ficus, Codiaeum) pentru a reduce suprafaţa de transpiraţie se rulează frunzele sub formă de cornet şi se leagă. În acelaşi scop, la plantele cu frunze mari (Hydrangea, Chrysanthemum) se reduce 1/3 până la 1/2 din suprafaţa frunzelor care rămân pe lăstar. Nu se reduce suprafaţa frunzelor la speciile care înrădăcinează repede (Tradescantia) la cele cu frunze mici (Pilea) sau la plantele suculente (Sedum, Crassula). La plantele cu latex (Ficus, Euphorbia) după fasonare butaşii se introduc timp de 30 min, în apă caldă la 30-40oC. La speciile suculente şi la cactuşi, la care frunzele conţin multă apă, înainte de a fi plantaţi, butaşii se ţin câteva ore după recoltare, pentru a pierde din excesul de apă.

După fasonare se recomandă tratarea butaşilor cu stimulatori de înrădăcinare, prin pudrarea bazei sau imersia în soluţie. Imediat butaşii sunt plantaţi, pe parapete în sera înmulţitor sau în lădiţe într-un substrat ales în funcţie de specie.

Prin butaşi de lăstari se înmulţesc numeroase specii floricole: Dianthus, Chrysanthemum, Pelargonium, Hydrangea, Fuchsia, plante de mozaic şi chiar unele plante anuale şi perene (tabelul 1).

Butaşii de tulpină. La speciile care au o capacitate redusă de ramificare, pe lângă butaşi de lăstari se folosesc fragmente din tulpina principală sau din ramificaţiile laterale care au unul până la 2-3 muguri, însoţiţi sau nu de 1-2 frunze. Fragmentarea tulpinilor se face cu un briceag bine ascuţit în porţiuni de cca. 5-10 cm.

Butaşii de tulpină se fac la: Ficus, Monstera, Colocasia, Dracaena, Philodendron, Dieffenbachia etc. La Ficus butaşii de tulpină au şi 1-2 frunze care se rulează, apoi butaşii se pun cu baza în apă caldă pentru a împiedica coagularea latexului, după care se plantează individual la ghivece sau pe parapet în sere înmulţitor.

La Colocasia se practică înmulţirea prin porţiuni de tulpină, sub formă de rondele cu 2-3 muguri sau porţiuni din rondele cu un mugure. Acestea se îngroapă în substratul de înrădăcinare şi se acoperă cu un strat de 1-2 cm, cu grijă ca la plantare să se respecte polaritatea.

Butaşii de frunze. Unele plante floricole se pot înmulţi prin butaşi din frunze: Begonia, Saintpaulia, Streptocarpus, Peperomia, Echeveria, Sinningia. La multe specii se pot folosi chiar porţiuni din frunze cum este cazul la Begonia, Sansevieria, Streptocarpus. În cazul frunzelor întregi peţiolul se scurtează la 2-2,5 cm şi se plantează în poziţie verticală sau uşor oblică.

La Begonia frunzele se pot fragmenta în porţiuni care să cuprindă o parte din nervura principală, plantarea se face vertical respectându-se polaritatea sau se secţionează nervurile principale, fără să se străpungă limbul, la baza ramificaţiilor secundare. În acest ultim caz, limbul frunzei se aşează pe substratul de înrădăcinare, iar în dreptul nervurilor secţionate se formează plante noi.

La Sansevieria frunzele se fragmentează în porţiuni de 5-7 cm, care se plantează la adâncimea de 2-3 cm, respectând polaritatea.

În general plantarea butaşilor pentru înrădăcinare se face în compartimente speciale, unde există posibilitatea dirijării factorilor de mediu. La început este necesară o lumină difuză, care se măreşte treptat ca intensitate şi chiar se suplimentează prin iluminat artificial. Temperatura aerului trebuie să fie cu câteva grade mai mare faţă de necesarul speciei respective, iar cea a substratului cu 2-3o mai mare decât cea atmosferică. Umiditatea substratului şi a aerului trebuie asigurată pentru menţinerea turgescenţei, în funcţie de nivelul temperaturii se recomandă pulverizări fine şi repetate de 2-3 ori pe zi a părţilor aeriene.

Durata înrădăcinării este de 2-4 săptămâni în funcţie de specie şi de condiţiile asigurate. Butaşii înrădăcinaţi, la care a pornit vârful de creştere se plantează la ghivece, al căror diametru este corespunzător volumului rădăcinilor.

Tabelul 1

Înmulţirea prin butaşi a plantelor floricole cultivate în seră şi în câmp

Nr. Gen, specie Caracteristicile butaşilor Perioada optimă

A. Plante cultivate în seră

1. Aucuba japonica butaşi de lăstari (7-9 cm) butaşi de tulpină martie-aprilie şi august-sept.

2. Azalea indica butaşi de lăstari (5-9 cm) februarie-martie sau august-sept.

3. Begonia rex butaşi de frunză sau fragmente de frunză februarie-mai

4. Columnea gloriosa butaşi de lăstari (5-9 cm) mai-iunie

5. Colocasia aesculenta butaşi de tulpină cu un mugure dormind februarie-martie

6. Crassula arborescens butaşi de lăstari, butaşi de frunze mai-iunie

7. Dianthus caryophyllus butaşi de lăstari (7-12 cm) februarie-mai

8. Dracaena deremensis butaşi de vârf sau de tulpină februarie-martie

9. Euphorbia pulcherrima butaşi de vârf sau de tulpină mai-iunie

10. Ficus sp. butaşi de vârf sau de tulpină ianuarie-martie

11. Fuchsia hybrida butaşi de vârf februarie-martie sau sept -oct.

12. Hydrangea hortensis butaşi de vârf sau de tulpină ianuarie-mai

13. Monstera deliciosa butaşi de vârf sau rondele de tulpină ianuarie-martie

14. Pelargonium sp. butaşi de vârf (10-12 cm) februarie-aprilie sau august-sept.

15. Peperomia sp. butaşi de frunze martie-mai

16. Philodendron sp. butaşi de vârf sau de tulpină februarie-iunie

17. Saintpaulia ionantha butaşi de frunze tot anul

18. Sanchezia nobilis butaşi de vârf mai-iunie

19. Sansevieria trifasciata butaşi de porţiuni de frunze tot anul

20. Streptocarpus hybridus frunze sau porţiuni de frunze februarie-martie

21. Tradescantia sp. butaşi de lăstar (5-6 cm) tot anul

B. Plante cultivate în câmp

22. Ageratum mexicanum butaşi de vârf (4-6 cm) ianuarie-aprilie

23. Alternanthera sp. butaşi de vârf (3-4 cm) februarie-aprilie

24. Antirrhinum majus butaşi de lăstar aprilie

25. Coleus blumei butaşi de vârf (4-8 cm) februarie-aprilie

26. Dahlia variabilis butaşi de lăstar martie-aprilie

27. Dicentra spectabilis butaşi de rădăcină octombrie

28. Iresine sp. butaşi de vârf sau de tulpină februarie-aprilie

29. Petunia hybrida butaşi de lăstar februarie-aprilie

30. Verbena hybrida butaşi de lăstar iulie-august

2. Înmulţirea prin stoloni şi marcotaj

Înmulţirea prin stoloni se aplică la speciile care emit ramificaţii subţiri, flexibile (stoloni) pe care, din loc în loc sau în vârful lor, se formează plantule sub formă de rozete de frunze. Exemplu: Clorophytum, Saxifraga, Nephrolepis (când vin în contact cu pământul). (fig. 9)