Analiza Protocoalelor de Rutare

1 Scopul lucrării: Studierea principalelor protocoale de rutare a informatiei intr-o retea de transmisiuni de date.

2 Breviar teoretic:

Noţiuni generale privind rutarea

Rutarea este un termen folosit în rețele de calculatoare pentru a desemna procesul de alegere a căii optime pe care un pachet este transmis de la sursă la destinație sau destinații, chiar și între două rețele diferite.

Rutarea la rîndul său pote fi:

- Routarea statică este făcută de administrator, rutele nu sunt schimbate decât de administrator, designul este simplu şi funcţionează bine în reţele mici cu trafic previzibil.

- Routarea dinamică este folosită în reţele mari în care rutele se ajustează în funcţie de schimbările din reţea. se realizează în timp real.

Rutarea statică descrie un sistem care rutează într-o reţea de date in funcţie de căi fixe. Rutarea dinamică construieşte dinamic tabelele de rutare, bazându-se pe informaţiile purtate de protocoale, permiţand reţelei să acţioneze în mod aproape automat pentru a evita erori şi blocaje în reţea.

Ruterele utilizează protocoale cu rutare dinamică pentru a realiza trei funcţii elementare: descoperirea de noi rute, comunicarea informaţiilor despre noua rută descoperită altor rutere şi expedierea pachetelor utilizând acele rute.

Protocoalele cu rutare dinamică se împart în trei mari categorii:

- cu vectori distanţă,

-cu starea legăturilor

- hibride

Deasemenea mai pot fi clasificate:

- Protocoale de routare internă

- Protocoale de routare externă

Clasificarea protocoalelor de routare este aratata in tabelul urmator:

RIP (Routing Internet Protocol)

Este unul dintre cele mai răspândite protocoale IGP în reţele interne şi mai puţin pe Internet.

Asigură schimbul de informaţii de rutare, astfel încât routerele să-şi poată modifica dinamic informaţiile despre conexiunile la reţele – care reţea poate fi accesată, de care router şi cât de departe este (numărul de hop-uri)

Deşi este încă activ, este considerat ‚obsolete’ de către protocoalele ’link state’ OSPF şi EIGRP.

RIP, dezvoltat în 1969, ca parte a ARPANET, utilizează algoritmul bazat pe ‚distance vector’

Metrica utilizată: numărul de hop-uri (numărul maxim permis: 15)

Rip utilizeaza 3 tipuri de mesaje care sint prezentate in figura de mai jos:

Mesajele de update in cazul RIP se transmit o data la 30 secunde implicit RIP 2 suportă şi măşti de reţea, o caracteristică foarte importantă pe care RIP nu o suporta.