Crearea unui Browser Web

Sarcina lucrării: de realizat un browser web utilizând C#.

Extras teoretic:

Protocolul HTTP.Descriere și definiție.

HTTP (Hypertext Transfer Protocol) este un protocol de comunicare pentru transferul informației în internet care sunt păstrate pe servere World Wide Web. Este protocolul implicit al WWW, care conform modelului de referință OSI este de nivel aplicație. Realizarea și evoluția acestui protocol este coordonată de W3C (WWW Consortium).

Modul de funcționare: Când se scrie o adresă în browser aceasta este convertită într-o adresă IP (internet protocol) de către protocolul DNS (domain name system). După această operație are loc trasnferul de date utilizând protocolul TCP pe portul 80 standard al serverului HTTP, acest transfer se face ca răspuns al cererii HTTP-GET.

Mesajele de cerere: Un mesaj HTTP este divizat într-o parte de antet și o parte corp. Antetul cuprinde o serie de câmpuri (unele dintre ele obligatorii) oferind informații despre versiunea de protocol folosit, codificarea datelor, tipul de medii, lungimea și tipul mesajului etc.

Orice mesaj HTTP trebuie să debuteze cu un câmp indicând versiunea protocolului în prima linie a mesajului:

HTTP-Version ::= "HTTP-Version" ":" "HTTP" "/" digit "." digit

În prezent este operațional protocolul 1.1 deci toate mesajele de cerere și de raspuns vor începe cu linia HTTP/1.1.

Mesajele pot fi codificate conform autorității IANA (Internet Assigned Numbers Authority) fiind permise codificările:

* gzip (GNU zip) este un cod Lempel-Ziv (LZ77) cu suma de control pe 32 de biți

* compress este un cod produs de programul compress din toate mediile UNIX, după codificarea Lempel-Ziv-Welch (LZW)

Aceste codificări sunt specificate de câmpul Content-Transfer-Encoding.

Pentru MIME, se specifică tipul și subtipul mediului de informații (de exemplu: text/html, text/plain, image/jpeg, video/mpeg etc.) în câmpul Content-Type. Un mesaj poate fi transmis în format multipart, constând din mai multe entități, toate având o sintaxă comună. Dacă o aplicație recepționează un subtip nerecunoscut, în mod automat îl va trata ca multipart/mixed.

Simbolul "*" specifică toate tipurile/subtipurile de medii dintr-o anumită categorie. De exemplu, pentru a accepta doar imagini, indiferent de format, se va transmite Accept: image/*. Pot fi specificați unul sau mai mulți factori de calitate relativă. De pildă, cererea Accept: audio/*; q=0.2, audio/basic este interpretată astfel: "se preferă tipul audio/basic dar serverul va trebui sa trimită toate tipurile audio având calitatea de cel puțin 80%".

Metode:

HTTP permite 8 metode care indică operația dorită să fie aplicată sursei identificate.

GET este cea mai folosită metodă, fiind utilizată atunci când serverului i se cere o resursă. Reprezintă o cerere de accesare a unor informații (entități) identificate de Request-URI. Semantica metodei GET se schimbă în cerere condiționată dacă mesajul de cerere include câmpuri antet If-Modified-Since, If-Match, If-Range etc. Dacă se specifică un câmp Range, atunci GET va specifica o cerere parțială.

HEAD se comportă exact ca metoda GET, dar serverul returnează doar antetul resursei, ceea ce permite clientului să inspecteze antetul resursei, fără a fi nevoit să obţină şi corpul resursei.

POST a fost proiectată pentru a trimite date de intrare către server. În cazul acestei metode datele se include în corpul cererii.

PUT este folosită pentru a depune documente pe server, fiind inversul metodei GET.

DELETE șterge sursa specificată.

TRACE: este o metodă folosită de obicei pentru diagnosticare, putând da mai multe informaţii despre traseul urmat de legătura HTTP, fiecare server proxy adăugându-şi semnătura în antetul Via.

OPTIONS: este folosită pentru identificarea capacităţilor serverului Web, înainte de a face o cerere. Reprezintă o cerere de informații despre opțiunile de comunicare disponibile într-un dialog cerere/răspuns.

CONNECT: este o metodă folosită în general de serverele intermediare.

Coduri de stare: Pentru fiecare cerere a unui client, serverul HTTP răspunde cu o serie de coduri de stare a operației solicitate, dintre care menționez:

1.Coduri de informare (1xx) care dau informații despre o anumită acțiune:

*100 Continue - clientul poate continua cererea, trebuind să trimită urmatoarea parte a unui mesaj parțial;

*101 Switching Protocols - serverul înțelege cererea, dar necesită recepționarea unui câmp Upgrade pentru a ști ce tip de protocol va fi folosit la nivelul aplicației (e.g. pentru transmiterea de informații multimedia, când poate fi utilizat un protocol sincron, în timp-real);

2.Coduri de succes (2xx) raportează efectuarea cu succes a unui operațiuni:

* 200 Ok - cererea a fost rezolvata cu succes;