Interfațarea AGP cu Magistrala Standard

Interfaţa AGP (Accelarated Graphics Port) este o componenta de interconectare bazată pe extensii şi îmbunătăţiri ale PCI-ului, specificaţiile interfeţei AGP folosind specificaţiile PCI 66MHz.

AGP-ul este o conexiune în plus în sistem

El este dedicat în exclusivitate conectării adaptoarelor grafice în sistem, celelalte dispozitive de I/O rămânând conectate la magistrala PCI.

Sunt 2 modele principale de utilizare a AGP-ului pentru redarea imaginilor 3D. Aceste modele diferă prin modul în care datele sunt partiţionate şi accesate precum şi prin caracteristicile transferurilor de date.

În modelul „DMA” memoria grafică principală este memoria locală asociată acceleratorului grafic denumită aici “buffer local”.

În modelul “Execute” acceleratorul foloseşte atât memoria locală cât şi cea a sistemului ca memorie grafică principală. AGP-ul suportă atât modelul “DMA” cât şi “Execute”.

Interfaţa AGP poate executa atât transferuri pe magistrala AGP cât şi pe cele PCI. Un dispozitiv compatibil AGP poate transfera date cu memoria sistemului prin transferuri fie AGP, fie PCI. Logica centrală poate accesa dispozitivul AGP master doar prin transferuri PCI. Traficul prin interfaţa AGP poate fi o intercalare de transferuri AGP şi PCI.

Coada de cereri (request queue) din logica centrală este împărţită în alte două cozi de mare prioritate, respectiv de prioritate scăzută. Dispozitivul AGP urmăreşte starea cozii de cereri pentru a limita numărul de cereri de rezolvat şi identifică transferurile de date. Logica centrală procesează cererile de acces din propria coada de cereri. Datele citite sunt obţinute din memoria principală a sistemului şi returnate la iniţiativa chipsetului central prin coada de date citite (read data return queue). Datele pentru scriere vor fi puse la dispoziţie de dispozitivul AGP logii centrale atunci când există spaţiu în coada de date pentru scriere (write data queue).

Introdus de catre Intel în 1997, în zorii accelerarii 3D, bus-ul AGP (Accelerated Graphics Port) promitea o performanta video mai buna, bazându-se pe un standard nou de transfer între placa grafica si chipset. Fizic, el este reprezentat de un slot pe placa de baza în care se introduc placi grafice dedicate. Daca pâna atunci bus-ul PCI reprezenta singura optiune pentru o grafica performanta, Intel a "simtit nevoia" sa lanseze - ceea ce multi au numit la acea vreme - o tehnologie de dragul tehnologiei. Oferind un transfer teoretic cel putin dublu fata de PCI (266 fata de 133 MB/s), AGP a fost un succes pe piata, multi cumparând placi grafice AGP crezând ca performantele sistemului se vor îmbunatati simtitor. Din pacate realitatea a fost alta: companiile si-au vândut produsele, dar cumparatorul a mai asteptat o perioada pâna la aparitia primelor placi grafice care sa beneficieze cu adevarat de avantajele noului bus.

AGP putea lucra în doua moduri: 1x si 2x, maximul de performanta în cazul transferului de date fiind dublu pentru cel de-al doilea. Însa în majoritatea cazurilor, placa grafica nu avea absolut deloc nevoie de un asemenea transfer, cu alte cuvinte un transfer care sa depaseasca cei 133 MB/s ai PCI-ului era folosit într-un procent infim din situatii. De asemenea nici utilizarea memoriei sistemului în continuarea propriei memorii video (a doua noutate importanta a lui AGP) nu aducea salturi de performanta, randamentul acestui transfer între memorii de viteze diferite fiind foarte mic.

Moduri de adresare şi operaţiile magistralei

Transferurile AGP diferă de cele PCI în câteva puncte importante.

1. Data transferată în tanzacţiile AGP (atât citire cât şi scriere) sunt “separate” de cererile de acces asociate.

2. Transferurile AGP folosesc un set complet de comenzi ale magistralei.

3. Adresele de memorie utilizate în transferurile AGP sunt întotdeauna aliniate la 8 octeţi.

4. Cererile de acces AGP au o dimensiune bine definită. (La PCI lungimea este definită de durata semnalului FRAME#).

5. Accesele AGP nu garantează coerenţa memoriei.