Pointeri la Funcții

1.1. Declararea unui pointer la functii

Pointerii folositi pâna acum au fost pointeri la diferite tipuri de date, dar este

posibil sa avem si pointeri la functii. Pointerii la functii sunt folositi din aceleasi motive

ca si pointerii la date: atunci când se doreste un alt nivel de indirectare, când dorim

ca aceeasi secventa de cod sa apeleze functii diferite depinzând de conditiile concrete

ale programului.

Ca si în cazul pointerilor la date, pentru utilizarea pointerilor la functii trebuie sa

declaram o variabila care sa contina un pointer la functie. Un pointer la o functie se

declara astfel:

tip (*pf)(tip1 p1, tip2 p2, ..., tipn pn);

unde

tip este tipul functiei (tipul valorii returnate de functie)

tip1 p1, tip2 p2, ..., tipn pn este lista parametrilor functiei care va fi

accesata prin intermediul pointerului. Numele parametrilor, adica p1, p2, ..., pn

pot lipsi.

Exemplu, daca scriem

int (*pfi)(float a, int b);

se declara pfi ca fiind un pointer la o functie care va returna un întreg. Ca si în alte

declaratii * indica faptul ca avem un pointer, iar ( ) arata ca avem de a face cu o

functie. Parantezele din (*pfi) sunt necesare deoarece si în declaratii exista o

anumita precedenta a operatorilor (o anumita ordine de evaluare  interpretare) ca si

în expresii si când ordinea implicita nu este cea dorita, trebuie sa o schimbam folosind

parantezele de explicitare. În declaratii, ( ) - operatori de functie si [ ] - operatorii

de indexare sunt mai prioritari decât * indicând pointerii. Fara parantezele

mentionate, declaratia de mai sus arata astfel:

int *pfi(float a, int b);

si declara o functie pfi care va returna un pointer la întreg. Cu parantezele explicite,

int (*pfi)() ne spune ca pfi este mai întâi un pointer, ca acest pointer indica o

functie si mai apoi ca functia respectiva returneaza un întreg.

Pointerii la functii se pot defini si ca noi tipuri de date prin utilizarea declaratiei

de tip typedef. De exemplu, putem scrie

typedef int (*FPTR)(float a, int b);

si identificatorul FPTR este un sinonim pentru tipul de data pointer la o functie care

returneaza un întreg, astfel încât declaratia

FPTR pfi;

este echivalenta cu

int (*pfi)(float a, int b);

O data declarat, unui pointer la functie i se poate atribui valoarea adresei de

început a functiei dorite. Daca avem prototipurile urmatoarelor functii

int f1(float a, int b);

int f2(float a, int b);

int f3(float a, int b);

atunci putem scrie:

pfi = &f1;

sau

if (conditie)

pfi = &f2;

else

pfi = &f3;

Bineînteles, nu vom fi restrânsi la aceste doua forme, putem asigna pointeri la

functii în orice conditii dorim. Al doilea exemplu poate fi scris mai compact:

pfi = conditie ? &f2 : &f3;

În aceste exemple am folosit operatorul &, asa cum am facut pâna acum pentru

a genera un pointer. Totusi când generam pointeri la functii, operatorul & este

optional, deoarece atunci când mentionam numele unei functii fara sa o apelam

mentionam de fapt adresa functiei respective, numele unei functii fiind de fapt un

pointer la functia data. Astfel se poate scrie:

pfi = f1;