Cromotografia

1. Scopul lucrării

De a face cunoştinţă cu metoda de identificare şi separare a substanţelor - cromatografia. De a efectua separarea unui amestec de substanţe prin metoda cromatografiei pe hârtie

2. Noţiuni teoretice

Cromatografia reprezintă o metodă de separare a unui amestec de substanţe, care constă în deplasarea acestui amestec (faza mobilă) pe o fază staţionară. Pentru a cromatografia un amestec sunt necesare două faze în contact, una mobilă şi alta staţionară. Separarea este un proces de echilibru, moleculele trecând din faza mobilă în cea staţionară şi invers. în acest mod are loc mişcarea moleculelor amestecului de separat odată cu curentul fazei mobile dc-a lungul fazei staţionare. In dependenţă de modul interacţiunii llzico-chimice dintre faza staţionară şi componentele de cromatografiat deosebim următoarele tipuri de cromatografie:

• Croma.tografie de repartiţie (se bazează pe solubilitatea diferită a componentelor între cele două faze)

• Cromatografie de adsorbţie (se bazează pe adsorbţia selectivă a componenţilor lichidului sau gazului pe suprafaţa fazei solide)

• Cromatografie cu schimb de ioni (în calitate de fază staţionară se folosesc răşini schimbătoare de ioni: cationi sau anioniţi)

In dependenţă de starea de agregare a fazei mobile se deosebesc:

• Cromatografie lichidă (drept fază mobilă serveşte un lichid)

• Cromatografie gazoasă (drept fază mobilă serveşte un gaz inert) In dependenţă de tehnica cromatografiei deosebim:

• Cromatografie pe coloană

• Cromatografie pe hîrtie

• Cromatografie în strat subţire

• Cromatografie cu schimbători de ioni

Cromatografia pe hîrtie este de tipul cromatografiei dc repartiţie lichid-liehid. adică implică distribuirea componentelor de cromatografiat între o fază lichidă polară, care este de obicei, apa adsorbită puternic pe fibra de celuloză a hârtiei (aceasta va constitui faza staţionară) şi o fază mobilă - solventul de eluare. Tehnica cromatografiei pe hârtie este următoarea: pe o hârtie specială, la distanţa de 2-3 cm de la marginea de jos se trasează o linie - linia de start, pe care se picură din capilară o picătură de soluţie de cromatografiat. Dacă sunt mai multe soluţif, atunci distanţa dintre picături trebuie să nu fie mai mică de 3 cm. I (ârtia se introduce într-o cameră cromatografică, în care se găseşte eluantul. Nivelul solventului trebuie să tic mai jos de linia startului. Camera se închide. Solventul se va mişca ascendent, purtând cu sine componentele amestecului. Componentele care se absorb mai slab pe fa/a staţionară se vor deplasa cu o viteză mai marc şi vor 11 ridicate mai sus de solvent, hluantul trebuie să umecteze hârtia până la 1-0,5 cm dc la marginea de sus. In acest moment hârtia se scoate din camera cromatografică şi se trasează linia de finiş. Dacă substanţele sunt colorate atunci pe placă se vor observa o serie de spoturi

(pete), aşezate pe o linie perpendiculară pe nivelul solventului. în cazul substanţelor incolore, pentru vizualizarea spoturilor se utilizează diferite procedee de developare. Spoturile developate se vor contura cu un creion simplu imediat ce sunt detectate. Pentru a determina poziţia spoturilor, se măsoară distanţa de la linia startului până la centrul fiecărui spot (a) şi distanţa de la linia startului până la linia finişului frontului de solvent (h). Raportul dintre aceste mărimi vor exprima valoarea constantei cromatografice R( pentru substanţa dată. R,-=a/h

Cromatografia pe hârtie se utilizează mai des pentru analiza rapidă a amestecurilor, identificarea compuşilor unui amestec, dar nu şi pentru separarea lor la scară preparativă. Pentru cromatografie se foloseşte hârtie specială Watman, fabricată din bumbac de anumită compoziţie şi proprietăţi. Cel mai des se utilizează ei lianţii: alcoolii, acizii carboxilici, fenolii, esterii, bazele heterociclicc. eterii şi cetonele.

Cromatografia pe hârtie

Modul de lucru

In camera cromatografică se introduce cu ajutorul pipetei, fără a umecta suprafeţele camerei solvent - alcool izopropilic. Stratul de lichid în cameră trebuie să atingă înălţimea de 2 cm. Din hârtie de filtru se taie o fâşie mai scurtă decât înălţimea camerei cu 1 cm şi mai îngustă decât diametru cu 0,4 cm. La distanţa de 3 cm de la marginea fâşiei se trasează cu creionul subţire linia de start, pe care se notează 3 puncte. Distanţa între punctele şi distanţele de la marginile fîşiei trebuie să fie maxime. Pe aceste puncte, cu ajutorul unui capilar de sticlă se plasează picături (spoturi) de:

1. Tatrazina + Verde de briliant

2. Amestec necunoscut

3. Cyanidina +Ponceau

Se evită contopirea spoturilor. După uscarea spoturilor, fâşia se fixează de capacul camerei cromatografice cu o bucată de lipici şi se introduce în cameră pe 1 oră. După aceea, pe cromatogramă se marchează linia de finiş şi se conturează spoturile care s-au evidenţiat. Se calculează Rta coloranţilor cercetaţi.