Normarea Apelor

Conceptul contemporan de normare ecologică o determină ca activitate, îndreptată spre stabilirea sistemului de normative a stărilor şi a normelor de impactul maximal admisibil asupra ecosistemelor pentru menţinerea existenţei lor. Se presupune că normativele ale stării trebuie să se bazeze anume pe acele caracteristici ale ecosistemelor, care reacţionează cel mai efectiv şi mai sensibil la impactul antropogen însemnat pentru acest ecosistem. Se presupune, de asemenea, că determinarea normativelor de concentraţiile limite admisibile contribuie la reglarea poluării a mediului înconjurător. Aşa dar, normarea ecologică are ca drept scop asigurarea stabilităţii a mediului şi diminuarea poluării excesive ale ecestuia.

Standardele de calitate a meduilui înconjurător reprezintă o totalitate ale cerinţelor unice faţă de starea obiectelor naturale şi industriale. În ele se prevăd măsurile care sînt în stare să asigure starea optimală ale mediului şi calitatea acestuia. Aceste standarde conţin normele tehnice, economice şi organizaţionale care determină calitatea parametrilor mediului.

În calitate de criteriile de estimare se folosesc indicii care caracterizează starea nedereglată ale mediului sau parametrii de fon ale mediului. Parametrii normativi, care caracterizează sau indică intensitatea impactului posibil asupra mediului se determină utilizînd cercetările speciale sau opiniile experţilor în domeniul.

Este imposibil de evitat pătrunderea substanţelor periculoase în mediul înconjurător, de aceea devine necesară introducerea noţiunii de Concentraţia Limită Admisibilă (CLA) pentru substanţe periculoase. Toate normele existente de CLA reprezintă un „compromis” dintre poluarea permisă şi cea existentă ale atmosferei, hidrosferei şi litosferei.

Toţi parametrii normativi care se utilizează pentru evaluarea stării mediului se impart în două grupe de bază: normativele sanitaro-igienice şi normativele ecologice.

Parametrii sanitaro-igienice se stabilesc reieşind din cerinţele securităţii ecologice ale populaţiei, dar nu iau în consideraţie reacţiile altor organisme la poluare. De aceea, pentru estimarea stării mediului ambiant se utilizează, de asemenea, criteriile ecologice, care se consideră ca fiind măsură de impact antropogen asupra ecosistemelor şi landşafturilor. Printre aceste criterii se enumără indicatorii a stării aerului, apelor, solurilor, precum şi bioindicatori. Utilizarea diferitor criterii oferă posibilitate de a obţine o imagine complexă în ceea ce priveşte starea ecologică a mediului studiat.

Normativele care limitează impactul nociv se elaborează şi se adoptă de organe speciale în domeniul protecţiei mediului înconjurător şi se perfecţionează împreună cu schimbările cerinţelor internaţionale. În baza normării sanitaro-igienice stă noţiune de concentraţie limită admisibilă.

Noţiunile de bază utilizate pentru normarea ecologică

Poluant - orice substanta in stare solida, lichida, gazoasa (de vapori) sau energie (radianta, electromagnetica, ionizanta, termica, fonica sau vibranta), prezentă in mediul, care poate avea o actiune negativa asupra sanatatii oamenilor si/sau a mediului;

Concentraţia maximă admisibilă (CMA) de poluanţi - este concentraţia maximă a substenţei, permisa de reglementarile in vigoare pentru anumite zone si intervale de timp, care nu are actiune egativa asupra mediului;

ELA de poluanti - emisie limitat admisibila a poluantilor evacuati in aerul atmosferic de la suprafata solului de o sursa sau de un grup de surse de emisie, in corespundere cu normativele calitatii aerului, prevazute pentru populatie, regnul animal si vegetal;

Noxa - agent fizic, chimic sau biologic cu actiune daunatoare asupra organismelor vii si/sau a mediului inconjurator;

Nocivitate - proprietate a unui poluant de a exercita actiune daunatoare asupra omului, a regnului animal si vegetal;

Impact antropic (antropogen) - poluarea mediului in urma activitatii umane;

Grad de influenta - concentratie minima a unui poluant, capabila sa produca efecte negative asupra organismelor vii si a bunurilor materiale;

Monitorizare a poluarii - sistem de supraveghere sistematica a concentratiilor de poluanti din mediul înconjurător in scopul estimarii nivelului de poluare a acestuia;

Norme de protectie a mediului înconjurător - ansamblu de masuri si reglementari, prevazute de legislatie, de prevenire si combatere a poluarii mediului înconjurător.

Normarea poluării apelor

Definiţii şi noţiuni:

Apă din surse de suprafaţă – apă receptoare de efluenţi uzaţi provenită din cursuri de apă, apă stătătoare (care nu curge) lacuri, bălţi, canale etc.

Ape uzate (reziduale)– ape provenind din activităţi casnice, sociale sau economice, conţinând poluanţi sau reziduuri care-i alterează caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice iniţiale, ape de drenaj (subterane) evacuate de pe terenurile irigate, desecate, precum şi ape meteorice ce curg pe terenuri poluate de la diverse activităţi.

Apă meteorică – apă provenită din precipitaţii atmosferice.

Apă poluată (impurificată) – apă improprie reglementată de standardele de calitate a apei pentru utilizarea normală, ca urmare a alterării direct sau indirect din activităţi umane a caracteristicilor fizice, chimice, biologice sau microbiologice.

Concentraţie Maximal Admisibilă (CMA) – concentraţia unei substanţe (germeni microbiologici) în apă mai mare de valoarea căreia apa devine improprie pentru tipul de gospodărire stabilit. Dacă concentraţia substanţei este egală sau mai joasă de CMA, apa rămâne inofensivă pentru toate vietăţile la fel ca apa în care substanţa dată complet lipseşte.

Concentraţie şi / sau temperatură de fond – concentraţia substanţei (germeni microbiologici) în apă (temperatura apei), calculată pentru sursa de poluare examinată în secţiunea de referinţă (de fond) a apei receptoare în condiţii hidrologice ce includ toate sursele de poluare cu excepţia sursei de poluare examinate.

Deversare Limitat Admisibilă (DLA) - DLA de poluanţi constituie masa de poluanţi în apele uzate maximal admisă spre deversare într-o unitate de timp în ape de suprafaţă, în regim şi loc stabilit cu scopul asigurării normelor de calitate în secţiunea de control, sau neînrăutăţirii calităţii formate, dacă este mai joasă în raport cu cea normativă.

Deversare Provizoriu Acordată (DPA) – se aprobă de autorităţile de protecţie a mediului în baza celor mai bune rezultate obţinute de utilizatorii de apă, care depăşesc DLA. DPA se acordă pentru perioada de obţinere a normelor DLA, ca rezultat al realizării pe etape a măsurilor de protecţie.

Evacuări / deversări accidentale – evacuări directe în ape receptoare (naturale) sau pe suprafaţa bazinului hidrografic de efluenţi uzaţi sau materii cu conţinut de poluanţi ce constituie o depăşire a concentraţiilor reale maximale de cel puţin 100CMA.

Poluarea apelor – proces ce modifică componenţa chimică, microbiologică şi proprietăţile apelor receptoare în rezultatul evacuărilor de poluanţi, precum şi de ape fierbinţi (poluate termic).

Poluant – materii, care poluează aerul, apa, solul, mediul de viaţă.

Secţiune de control–locul, de unde se măsoară debite şi prelevează probe de apă, sedimente, suspensii în vederea efectuării analizelor de laborator. În cazul efluenţilor acest loc (recoltarea probelor) este la ieşirea din instalaţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti, a apelor uzate industriale sau al evacuărilor directe, în aval de punctul de evacuare finală a apelor uzate în apa receptoare;

Secţiune de referinţă (de fond) – locul, unde se determină concentraţia de fond a substanţei în apa naturală receptoare, situat în amonte pe cursul apei de sursa de poluare examinată.