Proprietățile fizico-chimice ale solurilor - PH-ul, umeditatea, conținutul de calciul schimbabil, conținutul de humus și ionilor de Cl

a) Determinarea umidităţii solului prin metoda gravimetrică

Umiditatea sau conţinutul de apă în sol este definită ca fiind cantitatea de apă care se află legată fizic de pămînt în momentul cînd se face recoltarea probei şi care se evaporă la 1050C.

Umiditatea solului depinde de climă, natura solului, vegetaţie. Umiditatea influenţează în mare măsură activitatea biologică şi deci posibilitatea de autopurificare.

Partea practică

Principiul metodei:

Se usucă solul la temperatura de 1050C pînă la greutate constantă şi apoi se cîntăreşte. Diferenţa de greutate obţinută înainte şi după uscare, exprimată procentual, reprezintă umiditatea.

Materiale şi echipament:

- fiola din aluminiu sau din sticlă pentru cîntărire,

- exicator,

- etuvă,

- balanţă de precizie

Mersul lucrării:

- Fiola se cîntăreşte la balanţă de precizie cu exactitate de 0,01 g

- Ea se umple pînă la 1/3 din volum cu probă de sol şi iarăşi se cîntăreşte.

- După aceasta fiola se pune în etuvă încălzită pînă la t = 100-105°С şi se usucă pînă la temperatura constantă.

- După răcirea se cîntăreşte fiola cu solul uscat.

Umeditatea solului se determină după formulă:

W=100 • a/в,

unde W umeditate,

%; а – masa vaporilor,

g; в – masa solului uscat, g.

Rezultatele se înregistrează sub formă de tabel.

Locul de prelevare a probei Masa fiolei, g Masa fiolei cu probă iniţială

de sol, g Masa fiolei

cu sol uscat,

g Masa de sol uscat,

g Masa vaporilor, g Umeditatea probei de sol, %

! Formulaţi concluzia privind umiditatea solului cercetat.

b) pH-ul solului şi detrminarea acestuia

O influenta aparte asupra calitatii solului exercita reactia solului (gradul de acididate sau bazicitate care este data de raportul dintre concentratia de ioni de H+ si OH- ). Astfel, solurile acide sunt sarace sau uneori, total lipsite de calciu - element important pentru viata plantelor si, de asemenea, lipsite de unele microelemente (bor, molibden,cobalt). Reactia puternic alcalina a solului determina blocarea unor microelemente (Zn,Cu,Mn,Bo,etc) si, prin urmare, carente in ceea ce priveste aprovizionarea plantelor. Aceste soluri au proprietati fizice nefavorabile, nu au structura, au porozitate mica, practic sunt impermeabile. Cunoasterea reactiei solului ajuta la stabilirea formei sub care trebuie folosite ingrasamintele chimice pe diferite soluri.

Un rol deosebit de important asupra reacţiei solurilor îl au sărurile care trecînd din faza solidă a solului exercită o influenţă importantă asupra caracterului reacţiei solului şi în ultimă instanţă asupra fertilităţii acestuia.

În sol cel mai răspîndit acid este acidul carbonic care poate determina un pH al solului cuprins între valori de 3,9-4,7 în funcţie de condiţiile termice şi de activitatea biologică din sol. În afară de acesta se mai găsesc acizii: azotic, acetic, sulfuric, tartric, citric, etc.

O acidifiere puternică a solurilor produc şi acizii humici nesaturaţi cu cationi şi respectiv acizii fulvici care pot determina un pH cu valori cuprinse între 3-3,5 (extrem de acid).

Plantele consumă din sol diferiţi ioni eliberînd cantităţi echivalente de ioni de H+, OH-, HCO3-, CO32- prin aceasta putîndu-se modifica reacţia solului spre acidă sau alcalină. Ionii CO32- şi HCO3- sunt toxici pentru plante.

Solurile alcaline şi cele saline se caracterizează printr-o concentraţie ridicată de săruri solubile (CaCl2, MgCl2, MgSO4, NaCl, CaSo4, etc.). Cele mai frecvent întîlnite în solurile sărăturate sunt NaCl, NaHCO3, CaCl2, NaSO4, etc.