Noțiuni de economie - tutorat 2

5. Banii şi piaţa monetară

5.1. Natura şi funcţiile banilor

Moneda constituie primul dintre instrumentele majore ale economiei de piaţă. Prezenţa sa în economie a permis desfăşurarea procesului de circulaţie a mărfurilor, schimbul de bunuri şi servicii.

Există o strânsă interdependenţă între variabilele monetare şi cele economice (consum, producţie, investiţii ş.a.). de altfel, politica economică nu poate fio concepută în afara monedei. Cantitatea de monedă aflată în circulaţie, repartizarea şi utilizarea sa exercită o influenţă importantă asupra echilibrului şi creşterii economice.

În sens strict, moneda constituie ansamblul mijloacelor de plată imediat utilizabile pentru efectuarea de reglementări şi acceptate într-o anumită comunitate. Pentru a surprinde într-o mai mare măsură rolul şi evoluţia sa, moneda este considerată drept un activ lichid ale cărui forme se modifică în funcţie de structurile economice şi sociale şi care serveşte la evaluarea şi reglementarea schimburilor.

Rolul monedei în economia contemporană este pus în evidenţă de funcţiile sale, aflate într-un proces de dezvoltare şi diversificare. Astfel, sunt considerate ca funcţii clasice ale monedei:

a) etalon al valorii sau unitate de cont. Moneda serveşte la evaluarea bunurilor şi serviciilor schimbate şi a veniturilor vărsate. Ea permite exprimarea într-o aceeaşi unitate de măsură a tuturor bunurilor şi serviciilor;

b) mijlocitor al schimbului. În această calitate, moneda este cedată în contrapartida bunurilor şi serviciilor ce fac obiectul schimbului;

c) funcţia de rezervă (rezerva de valoare). Prin aceasta, moneda permite transferarea puterii de cumpărare în timp şi constituie o parte a activelor agenţilor economici.

La aceste funcţii tradiţionale sunt adăugate şi altele (funcţia de mijloc de plată, mijloc de acumulare) în scopul de a surprinde importanţa unor procese caracteristice economiilor contemporane (economisire, acumulare şi investiţie).

5.2. Evoluţia şi formele monedei. Sistemele monetare

Moneda apare de timpuriu în istoria societăţii omeneşti. Iniţial, era reprezentată de bunuri materiale (unelte, bunuri de consum, obiecte preţioase). Schimbul este mijlocit ulterior de moneda metalică reprezentată de cupru, fier şi bronz. Datorită proprietăţilor lor, se generalizează utilizarea metalelor preţioase, a aurului şi argintului, în calitate de monedă.

Deşi se consideră că denumirea generică de bani desemnează diversitatea bunurilor- mărfuri care au îndeplinit rolul de echivalent geneal, iar conceptul de monedă evidenţiază cantitatea dintr- un anumit metal ce îndeplinea rolul de etalon şi mijloc de circulaţie, majoritatea autorilor susţin echivalenţa acestora.

Termenii de bani şi monedă nu sunt sinonimi. Spre deosebire de bani, moneda nu este un termen generic, ci se referă la un anumit fel de bani- şi anume la piesele metalice cu valoare proprie.

La început, aurul şi argintul circulau sub formă de lingouri. Către anul 800 î.e.n., acestea dobândesc greutate şi o formă determinată, dând naştere la piesele metalice.

În timpul antichităţii, piesele de metal au fost bătute de autorităţile religioase şi statale care garantează valoarea acestora, cu alte cuvinte, titlul şi greutatea metalului conţinut. În Evul Mediu, suveranii au monopolizat baterea monedei.

În aceste condiţii, schimbul de mărfuri este facilitat de circulaţia efectivă a monedelor metalice sub forma pieselor de aur şi argint. Ele au reprezentat forma dominantă a monedei până spre sfârşitul secolului al XVII- lea. Piesele de aur şi de argint încetează să circule supă primul război mondial. Odată cu acesta se înregistrează un proces de dematerializare a monedei, concretizat în apariţia şi extinderea treptată a circulaţiei monedei de hârtie şi a monedei scripturale.

Pe măsura apariţiei băncilor, încep să dobândească o anumită importanţă semnele monetare de hârtie sau biletele de bancă. Cu timpul, au fost introduse reguli şi principii ale emisiunii fiduciare.

Procesul de dematerializare a monedei servicii va accentua odată cu apariţia monedei scripturale (banii de cont). Această nouă formă de monedă apare la jumătatea secolului al XIX- lea în Anglia şi va contribui la reducerea pieselor metalice în circulaţia monetară. Banii de cont sunt transferaţi prin intermediul unor instrumente bancare sub formă de cecuri, viramente, efecte de comerţ ş.a. utilizate pentru transferul banilor între conturi.

În concluzie, în evoluţia sa moneda a parcurs mai multe etape şi a cunoscut forme variate:

a) piesele sau moneda divizionară;

b) biletele de bancă sau moneda fiduciară (fiducia = încredere); valoarea acestora servicii baza pe credibilitatea acordată de organul emitent. În fiecare ţară, Banca Naţională deţine monopolul emisiunii de bilete. Împreună cu moneda divizionară alcătuiesc numerarul aflat în circulaţie;

c) moneda scripturală (depozite la vedere), emisă de bănci, case de economii ş.a.;

d) moneda comercială, formată din cambii şi alte documente emise de întreprinderi particulare, persoane juridice, cu obligaţia de a plăti la un anumit termen. Deţinătorul unei cambii o poate transmite altei persoane sau o poate sconta la bancă.

Cantitatea de monedă aflată în circulaţie sub aceste forme determină masa monetară. Totalitatea formelor de monedă, a principiilor şi normelor juridice, economice care reglementează circulaţia monetară în interiorul unei ţări formează sistemul monetar.

Existenţa monedei în forme diferite şi a mai multor creatori de monedă a impus elaborarea unor reguli şi norme privind încadrarea monedei în mecanismul general de funcţionare a economiei. Asupra evoluţiei lor şi- au pus amprenta caracteristicile economiilor naţionale în care au funcţionat.