Laboratoare fizică

Laborator
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Electrotehnică
Conține 3 fișiere: doc
Pagini : 35 în total
Cuvinte : 5734
Mărime: 632.04KB (arhivat)
Publicat de: Sdm M.
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Voicu Ion

Extras din laborator

LUCRAREA NR.2

STUDIUL CIRCUITELOR TRIFAZATE

1. SCOPUL LUCRĂRII

Lucrarea are drept scop punerea în evidenţă a circuitelor trifazate cu conexiune stea şi triunghi, definirea tensiunilor de fază şi linie şi a curenţilor de fază şi linie şi trasarea diagramelor fazoriale pentru tensiuni şi curenţi, studiul teoremei lui Blondel, a metodelor de măsurare a puterii şi energiei electrice în circuite trifazate cu sau fără conductor de nul.

2. CONSIDERAŢII TEORETICE

2.1. Generalităţi. Definiţii.

Reţeaua trifazată este ansamblul constituit din trei circuite electrice monofazate în care acţionează o tensiune electromotoare de aceiaşi frecvenţă, dar cu faze iniţiale diferite.

Reţeaua trifazată este simetrică dacă defazajul dintre oricare două tensiuni este de , iar amplitudinile tensiunilor trifazate sunt egale (fig.6.1).

Dacă una din condiţii nu este îndeplinită, sistemul de tensiuni este nesimetric.

Un receptor trifazat este echilibrat, atunci când impedanţele celor trei faze sunt egale. Ĩn caz contrar receptorul este neechilibrat.

Circuitele trifazate sunt cu conexiune stea sau triunghi la generator sau receptor (fig.6.2).

Conexiunea în stea a celor trei faze ale generatorului sau receptorului se realizează legând împreună sfârşitul fazelor R’, S’, T’. Punctul în care se unesc cele trei faze se numeşte punct de nul.

Conexiunea în triunghi a celor trei faze ale generatorului sau receptorului se realizează legând sfârşitul primei faze R’ cu începutul fazei a doua S, sfârşitul fazei a doua S’ cu începutul fazei a treia T şi sfârşitul fazei a treia cu începutul primei faze R.

Pentru cele două conexiuni se definesc următoarele tensiuni şi curenţi:

- tensiunea de fază care este tensiunea dintre începutul şi sfârşitul fazei respective;

- tensiunea de linie care este tensiunea dintre începuturile a două faze;

- curentul de fază care este curentul ce circulă prin înfăşurarea unei faze a sursei sau prin impedanţa care formează o fază a receptorului;

- curentul de linie care este curentul ce circulă prin firele liniei de transport dintre sursă şi receptor;

- curentul pe firul de nul care este pus în evidenţă la conexiunea în stea.

2.2. Circuite trifazate cu conexiunea în stea

Se consideră un receptor trifazat cu conexiunea stea (figura 6.3), unde s-au făcut următoarele notaţii:

- tensiunile de fază

- tensiunile de linie

- impedanţele fazelor

Aplicăm teorema I a lui Kirchhoff în nodul N:

(6.1)

Aplicăm teorema a II-a a lui Kirchhoff pe ochiul format din două borne de alimentare şi două impedanţe ale receptorului şi rezultă:

(6.2)

Rezultă că cele 3 tensiuni de linie Ul12 , Ul23 Ul31 formează în planul

complex un triunghi. Acest triunghi este oarecare dacă tensiunile sunt nesimetrice sau este echilateral dacă tensiunile sunt simetrice (fig.6.4).

Preview document

Laboratoare fizică - Pagina 1
Laboratoare fizică - Pagina 2
Laboratoare fizică - Pagina 3
Laboratoare fizică - Pagina 4
Laboratoare fizică - Pagina 5
Laboratoare fizică - Pagina 6
Laboratoare fizică - Pagina 7
Laboratoare fizică - Pagina 8
Laboratoare fizică - Pagina 9
Laboratoare fizică - Pagina 10
Laboratoare fizică - Pagina 11
Laboratoare fizică - Pagina 12
Laboratoare fizică - Pagina 13
Laboratoare fizică - Pagina 14
Laboratoare fizică - Pagina 15
Laboratoare fizică - Pagina 16
Laboratoare fizică - Pagina 17
Laboratoare fizică - Pagina 18
Laboratoare fizică - Pagina 19
Laboratoare fizică - Pagina 20
Laboratoare fizică - Pagina 21
Laboratoare fizică - Pagina 22
Laboratoare fizică - Pagina 23
Laboratoare fizică - Pagina 24
Laboratoare fizică - Pagina 25
Laboratoare fizică - Pagina 26
Laboratoare fizică - Pagina 27
Laboratoare fizică - Pagina 28
Laboratoare fizică - Pagina 29
Laboratoare fizică - Pagina 30
Laboratoare fizică - Pagina 31
Laboratoare fizică - Pagina 32
Laboratoare fizică - Pagina 33
Laboratoare fizică - Pagina 34
Laboratoare fizică - Pagina 35
Laboratoare fizică - Pagina 36

Conținut arhivă zip

  • Studiul circuitelor trifazate.doc
  • Studiul bobinelor cu miez feromagnetic.doc
  • Metoda elementului finit.doc

Alții au mai descărcat și

Casa pasivă - referat SID

Casa Pasiva Sigla casa pasiva „ Locuinţa cu un consum redus de energie poate fi o soluţie de combatere a încălzirii globale. ” I. Casa Pasiva...

Măsurări electrice și electronice

96. Voltmetre electrodinamice Constau dintr-un miliampermetru (mA) ce au conectate in serie : bobinele fixe, bobina mobilă si una sau mai multe...

Caracteristica Semnalelor Primare de Comunicație

Studierea spectrului energetic al vorbirii ne indică că vorbirea reprezintă un proces, spectrul de frecvenţă a căruia se află în limitele de 50...

Puntea Wheatsone și Thomson

2.Mod de experimentare Functionarea puntilor, de c.c. sau c.a., se bazeaza pe metoda de zero, permitând masurarea, cu exactitate ridicata, a...

Studiul Fenomenului de Scurtcircuit

CAPITOLUL 4 STUDIUL FENOMENULUI DE SCURTCIRCUIT 4.1 Introducere Instalatiile electrice sunt prevazute cu protectii la scurtcircuite acolo unde...

Test de autoevaluare - Mașina sincronă

1.In figura prezentata mai jos scrieti partile constructive 1,2,3,sau 4. 2. Rotorul prezentat in figura este: a)cu poli aparenti b)cu poli...

Convertoare electromecanice

Cerințe: a. Scrierea modelului matematic al mașinii de curent continuu cu excitație independentă, luând în considerare dependența neliniară dintre...

Te-ar putea interesa și

Procedee și Tehnici de Control Financiar

CAP. 1 CERCETAREA Diversitatea de activităţi din economie, interacţiunea şi condiţionarea lor reciprocă impun în mod necesar existenţa mai multor...

Elemente de didactica domeniului Științe

Capitolul I. Conceptul de educație din perspectiva didacticilor speciale 1.1. Reflecții teoretice prealabile Educația este o creație a...

Laboratoare fizică

1. Introducere Laboratoarele de fízică şi ştiinţe inginereşti se remarcă prin puternicul lor caracter informativ dar mai ales formativ, permiţând...

Lucrări de laborator fizică

Tema:Determinarea vitezei glontelui cu ajutorul pendulului ballistic. Scopul lucrari:Verificarea legi conservari impulsului si a energiei...

Lucrări laborator fizică

1. Scopul lucrării : verificarea experimentală a legii fundamentale a dinamicii mişcării de rotaţie a rigidului. 2. Aparate şi materiale :...

Laboratoare fizică nucleară

Determinarea activitatii unei surse radioactive - Principiul lucrarii activitatea unei surse, notate cu , este definite ca numaul de nuclee ale...

Laboratoare Fizică II cu date prelucrate

1. Objectives - study of the absorption of β particles by a material (aluminium); - experimental determination of the end-point energy of β...

Laboratoare fizică

Despre lucrare : oportunitate şi scop Determinarea coeficientului de vascozitate al apei distilate prin metoda Stookes, folosind caderea uniforma...

Ai nevoie de altceva?