Determinarea Concentrației Prafului în Aerul Mediului de Producție

Scopul lucrării: Determinarea concentrației prafului în aerul zonei de muncă și aprecierea sanitaro-igienică a conținutului de praf din mediul aerian.

1. Consideraţii teoretice de bază

1.1 Notiuni generale

Una din cele mai răspîndite noxe de producție în constructive, industria materialelor de constructive, industria minieră și multe alte ramuri ale industriei este praful present în aerul zonei de muncă. Praful poate afecta un număr mare de angajați, ce se află concomitant în zona poluată. Nimerind în organee de respirație, pe piele și învelișurile mucozitare, praful devine sursa îmbolnăvirilor și intoxicărilor, cauza traumării căilor superioare de respirație, ochilor, pielii și altor organe.

Praful de producție prezintă prin sine particule solide minuscule, capabile să se afle timp îndelungat în aer în stare de suspensie.

După un șir de indici, praful poate fi clasificat în modul următor:

– După proveniență (componență) : organic (de proveniență vegetală și animal, precum și chimică); neorganic (prafurile de calcar, ciment, ipsos, cuarț, inclusive prafurile metalice de plumb, aluminiu, zinc etc.)

– După dispersitate : praf vizibil , cu dimensiunea particulelor mai mare de 10 mkm; praf microscopic – dimensiunea particulelor mai mica de 10 mkm;

– După toxicitate: praf agresiv sau toxic (de plumb, arseniu, bitum); praf inert (de lemn, zahăr, ciment etc);

– După pericolul incendiary – exploziv: cu pericolul de explozie (aerosoluri și cerțuri formate de prafurile organice, de sulf, magneziu); fără pericol de explozie (de azbest, corund etc).

Cel mai periculos este considerat praful cu dimensiunea particulelor mai mica de 5 mkm, care pătrund adînc în tuburile pulmonare, concresc cu țesutul pulmonar , înrăutățînd funcția lui de bază, asimilarea oxigenului și eliminarea dioxidului de carbon, fapt ce provoacă slăbirea organismului, scăderea capacității de muncă și rezistenței organismului la diferite boli infecțioase și de altă natură.

Afectarea plămînilor, cauzată de acțiunea fizico-chimică a prafului poartă denumirea de pneumoconioză, care, în dependent de praful ce a cauzat-o, poate fi sub formă de silicoză, silicatoză, azbestoză, cimentoză, antracoză. Afară de bolile de plămîni, praful de producție poate provoca boli de piele (dermatite, exeme), boli de ochi (conjuctive), boli ale căilor superioare de respirație (asmă nazală, faringită, bronșită).

Gradul de influență a prafului asupra organismului uman depinde de component fizico-chimică a acestuia, de dimensiunea li forma particulelor, de concentrația lui în aerul zonei de muncă.

Normele sanitare de proiectare a întreprinderilor industriale “Aerul zonei de muncă.Cerințele sanitaro-igienice generale” reglementează C.M.A. ale substanțelor dăunătoare în aerul încăperilor de producție.

Prin C.M.A. se subînțelege concentrația care în cazul muncii zilnice în condințiile respective timp de 8 ore sau altă durată a zilei de muncă , dar nu mai mult de 40 ore pe saptămînă, pe perioada întregului stagiu de muncă, nu provoacă dereglări ale stării sănătății atît în procesul activității de muncă cît si în termenele îndepărtate ale vieții generațiilor actuale și viitoare.