Podisul Moldovei

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest laborator prezinta Podisul Moldovei.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 11 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Geografie

Extras din document

Limite

- N: Ucraina;

- E: Valea Prutului;

- S: Campia Romana;

- V: Carpatii Orientali, Subcarpatii Moldovei;

Populatia

Istoria locuirii. Podişul Moldovei reprezintă una din regiunile geografice a cărei populare s-a realizat încă din cele mai vechi timpuri istorice. Urmele de cultură materială identificate, începând cu paleoliticul inferior, indică nu numai vechimea locuirii, ci şi continuitatea şi accentuarea treptată de-a lungul secolelor a acestui proces. Sunt renumite pe plan mondial aşezările paleolitice de la Mitoc şi Ripiceni, apoi cele neolitice de la Cucuteni, Ţuguieta, Hăbăşeşti, Stoicani, Măstăcani etc. Ultimele sunt numeroase într-un spaţiu geografic comun din Transilvania şi până la Bug indicând, prin elementele de cultură similare, legăturile multiple între diferitele comunităţi.

Din epocile bronzului şi fierului s-au identificat aşezări mari cu forme de apărare (şanţuri şi valuri de pământ la Dersca, Arsura, Moşna, Stânceşti, Brăhăşeşti, Mereşti, Criveşti, Copălău – Cotu, Cătălina – Cotnari etc.), urme care indică o activitate economică bazată pe creşterea animalelor, unele culturi agricole şi practicarea unor meşteşuguri. S-au identificat „dave” la Lozna, Stânceşti, Cotnari, Brad (Zargidava), Moşna, Arsura, Răcătău de Jos (Tamasidava), Poiana (Piroboridava), Smulţi etc. care făceau parte la începutul primului mileniu creştin din teritoriul liber al dacilor (D. Chiriac, 1980).

Ca urmare, încă din antichitate, a început să se contureze sistemul de aşezări din podiş, proces favorizat de condiţiile naturale, dar care a întâmpinat în secolele ce-au urmat numeroase oprelişti impuse de factori externi (invazii ale popoarelor migratoare, iar în al doilea mileniu cele tătărăşti, poloneze, cazace, apoi campanii militare ale puterilor vecine însoţite de anexări teritoriale) şi interni (numeroase oprelişti în legăturile economice etc.).

Aşezările primului mileniu se încadrau în categoria satelor frecvente în regiunile împădurite (mai ales la obârşia văilor) şi mai puţin în silvostepă. Unele dintre acestea, în secolele XIII – XIV, au devenit oraşe, procesul fiind determinat de condiţii diverse îndeosebi de ordin politic şi economic (stabilirea curţii domneşti la Siret, Baia, Suceava, Bacău, Iaşi etc.) sau numai economice (Vaslui, Bârlad, Roman, Dorohoi, Botoşani, Hârlău, Târgu – Frumos, Huşi – D.Chiriac, Al.Ungureanu,1980).

Pentru unele dintre acestea (Bacău, Suceava, Vaslui, Bârlad) un rol aparte l-au avut şi legăturile tradiţionale cu oraşe din Transilvania şi Ţara Românească.

În general, erau aşezări cu mai puţin de 1.000 locuitori (excepţie Suceava care era capitala statului şi care, în secolul XV, depăşea 4.000 locuitori).

În secolele XVII – XVIII se intensifică procesul de dezvoltare a reţelei de aşezări, inclusiv a oraşelor. Se dezvoltă mai întâi câteva oraşe care au un important rol politic şi comercial (Suceava, Iaşi, Bacău) şi o populaţie de peste 4.000 locuitori. În al doilea rând apare un număr important de sate–târguri (târguşoare) cu activităţi comerciale şi meşteşugăreşti, din rândul cărora în secolul XIX apar oraşele Fălticeni, Paşcani, Dorohoi, Săveni etc. Se remarcă şi creşterea numărului de sate în Culoarul Moldovei şi Câmpia Moldovei concomitent cu extinderea suprafeţei agricole (sate de „roire” sau „slobozenie”). Totodată, unele oraşe aflate la depărtare de principalele artere comerciale din această perioadă, vor stagna (Vaslui, Huşi) sau vor decade (Baia).

Sfârşitul secolului XIX şi prima parte a secolului XX a reprezentat o etapă importantă nu numai în creşterea populaţiei, dar şi în sporirea numărului de aşezări. Procesul a fost favorizat de: limitarea treptată a aservirii faţă de Imperiul Otoman, abolirea iobăgiei, reformele agrare în 1864, 1871, 1921, prezenţa activităţilor industriale, dezvoltarea reţelei de căi de comunicaţie (amenajarea primelor tronsoane feroviare), unirea în 1918 a Bucovinei şi Basarabiei cu România etc. Ca urmare, se constată apariţia a numeroase sate în Câmpia Moldovei şi în sudul podişului pe terenuri despădurite sau desţelenite (sate de împroprietăriţi), apariţia unor sate în lungul căilor de comunicaţie importante şi decăderea altora aflate la distanţe mari; impunerea sub raport demografic, economic, administrativ a oraşelor Iaşi, Bacău, Suceava; predominarea oraşelor mici în care unele activităţi industriale se îmbinau cu cele agricole, comerciale, de transport (noduri feroviare la Paşcani, Roman), administrative etc.

Fisiere in arhiva (1):

  • Podisul Moldovei.docx