Inginerie Sofware

I. Prezentare teoretică

Limbajul de modelare UML

Limbajul unificat de modelare (engl. Unified Modeling Language), UML, este un limbaj pentru specificarea, vizualizarea, construirea şi documentarea elementelor sistemelor software, însă poate fi folosit şi pentru alte sisteme, cum ar fi cele de modelare a afacerilor. UML reprezintă o colecţie de practici inginereşti optime, care au fost încununate de succes în modelarea sistemelor mari şi complexe.

UML 1.0 a fost propus spre standardizare în cadrul OMG (Object Management Group) în ianuarie 1997. Până la sfârşitul anului 1997 echipa care lucra la UML s-a extins, urmând o perioadă în care UML a primit o specificare formală mai riguroasă. Versiunea UML 1.1 a fost adoptată ca standard de către OMG în noiembrie 1997. În martie 2003 a fost publicată versiunea 1.5. În momentul de faţă a apărut la versiunea 2.0.

În UML există numeroase diagrame (modele), aceasta favorizând existenţa mai multor puncte de vedere privind sistemul. După cum am văzut, procesul de dezvoltare software are multe componente, fiecare cu propria sa perspectivă: analişti, proiectanţi, programatori, testeri, echipe de asigurarea calităţii, autori ai documentaţiei, clienţi. Fiecare este interesat de un alt aspect al sistemului, la un nivel diferit de detaliu. De exemplu, programatorul trebuie să înţeleagă arhitectura sistemului pentru o converti în cod de nivel scăzut. Dimpotrivă, autorul documentaţiei trebuie să înţeleagă comportamentul global al sistemului pentru a şti cum funcţionează produsul.

UML încearcă să rezolve problema modelării la toate aceste nivele de detaliu.

Tipuri de diagrame UML

- Analiză

- Diagrama cazurilor de utilizare

- Diagrama de activităţi

- Proiectare

- Structura:

• Diagrama de clase

• Diagrama pachetelor

- Comportamentul:

• Diagrama de stări

• Diagrama de interacţiuni

o Diagrama de secvenţe

o Diagrama de colaborare

- Implementare

- Diagrama de componente

- Diagrama de lansare

Diagrama cazurilor de utilizare

Diagrama cazurilor de utilizare este un instrument UML foarte puternic cuprinzând reprezentarea cazurilor de utilizare, adică descrierea mulţimii de interacţiuni dintre utilizator şi sistem. Prin construirea unei colecţii de diagrame de cazuri de utilizare, putem descrie întregul sistem într-o manieră clară şi concisă.

Diagrama de utilizare poate conţine:

- Cazuri de utilizare: funcţionalităţi ale sistemului;

- Actori: entităţi externe cu care sistemul interacţionează;

- Relaţii.

Cazul de utilizare:

- este o descriere a unei mulţimi de secvenţe de acţiuni (incluzând variante) pe care un program le execută atunci când interacţionează cu entităţile din afara lui şi care conduc la obţinerea unui rezultat observabil;

- poate fi un sistem, un subsistem, o clasă, o metodă;

- reprezintă o funcţionalitate a sistemului;

- precizează ce face un program sau un subprogram;

- nu precizează cum se implementează o funcţionalitate;

- identificarea cazurilor de utilizare se face pornind de la cerinţe ale clientului şi analizând descrierea problemei.

Cazurile de utilizare sunt denumite de obicei printr-o combinaţie substantivală - verbală unică. Notaţia pentru un caz de utilizare este prezentată în figura 1.

Figura 1. Caz de utilizare

Actorul:

- reprezintă un rol pe care utilizatorii unui caz de utilizare îl joacă atunci când interacţionează cu acesta;

- este o entitate exterioară sistemului;

- interacţionează cu sistemul:

- iniţiază execuţia unor cazuri de utilizare;

- oferă funcţionalitate pentru realizarea unor cazuri de utilizare;

- poate fi:

- utilizator uman;

- sistem software;

- sistem hardware.

Notaţia pentru un actor este prezentată în figura 2. Numele unic indică rolul pe care actorul îl joacă în interacţiunea cu cazul de utilizare.