Extras din laborator

Situaţie: Chestionarul JSS (Job Satisfaction Survey) a fost administrat angajaţilor companiei Gamma, care este o companie mică, cu un capital integral românesc şi privat, care activează în domeniul producerii de produse de carmangerie. Un număr de 44 din cei 48 de angajaţi (adică toţi angajaţii fără funcţii de conducere) au oferit evaluări culese sub consemnul anonimatului. Graficul de mai jos vizualizează configuraţia acelor aspecte care formează satisfacţia muncii, la angajaţii Gamma. Scorurile sunt exprimate în scoruri standardizate T, prin raportarea la etalonul naţional. Scorurile evaluărilor angajaţilor converg în foarte mare măsură spre scorurile vizualizate în grafic (dispersia scorurilor e mică, iar situaţia vizualizată aici este tipică pentru cea mai mare parte a membrilor organizaţiei).

Cerinţă: Descrieţi cum se articulează satisfacţia muncii pentru angajaţii companiei Gamma. Ce îi mulţumeşte şi ce nu? De ce? Descrieţi pe scurt climatul de muncă şi viaţa din organizaţia Gamma. Ce efecte pozitive şi ce efecte negative are această situaţie pentru sănătatea psihologică a angajaţilor? Dar pentru performanţa organizaţiei? Ce variabile aţi modifica? Ce dimensiuni aţi vrea să crească şi până unde? Ce dimensiuni aţi vrea să scadă şi până unde? Ce vă speraţi de la aceste modificări? Imaginaţi acţiuni concrete sau strategii prin care să generaţi aceste modificări.

Satisfacţia în muncă

O mare parte din viaţa noastră este dedicată muncii şi, din această cauză, satisfacţia în muncă devine un aspect foarte important al activităţii profesionale, ea având consecinţe importante, atât personale, cât şi asupra organizaţiei în care se desfăţoară munca.

Satisfacţia în muncă poate fi definită ca fiind starea emotivă pozitivă care rezultă din opinia personală a unui angajat asupra muncii sale sau asupra climatului de muncă. Într-o altă accepţiune, G. Johns consideră SM „o colecţie de atitudini pe care le au oamenii referitoare la munca lor”. Satisfacţia în muncă poate viza diferite aspecte: salariul; promovările; recunoaşterea; condiţiile de lucru; supravegherea; colegii de muncă; politica organizaţională.

Satisfacţia în muncă poate fi măsurată referindu-ne la aspectul său general (declarat sau nu), ori la aspecte particulare. În al doilea caz, o putem măsura referindu-ne la modul de realizare a remunerării, la serviciu şi la responsabilităţi, la posibilităţile de promovare, la calitatea relaţiilor cu ceilalţi colegi.

Ca dimensiune psihologică, satisfacţia în muncă poate fi privită nu numai ca dominantă atitudinală dependentă de contextul organizaţional, ci şi ca factor sau trăsătură de personalitate. Sunt oameni care, independent de condiţii, ajung să « pună suflet » în ceea ce fac, găsindu-şi o vocaţie în profesia pe care o exercită, declarându-se astfel satisfăcuţi profesional şi, pe de altă parte, oameni care nu au niciodată sentimentul că fac ceea ce le place, deşi schimbă mai multe locuri de muncă şi chiar profesii, declarându-se mereu nemulţumiţi.

Studii privind analiza satisfacţiei se pot realiza prin proceduri distincte vizând numai aspecte legate de satisfacţia faţă de condiţiile de muncă sau numai de modul în care este peceput sistemul de motivare.

Satisfacţia în muncă reprezintă un mod complex de raportare a fiecărui individ la totalitatea situaţiei sale de muncă. Ea poate depinde de factori individuali – vârstă, nivel de instrucţie, nivel de calificare, vechimea în întreprindere, vechimea în ramură, de factori organizaţionali, de climat - practicile democratice de decizie, condiţiile tehnico-materiale ale muncii, preocuparea întreprinderii pentru îmbunătăţirea condiţiilor sociale ale personalului etc., plus factorii de personalitate (cum este ea trăită subiectiv). Ea se referă la o colecţie de atitudini pe care le au lucrătorii faţă de munca lor.

Putem deosebi cel puţin două aspecte ale satisfacţiei. Primul dintre acestea poate fi numit satisfacţia de faţetă şi este tendinţa unui angajat de a fi numit mai mult sau mai puţin satisfăcut de diferitele aspecte ale muncii sale. În plus faţă de satisfacţia de faţetă, putem concepe o satisfacţie generală, un indicator general, însumat al satisfacţiei unei persoane faţă de munca ei, care traversează diferitele faţete. Într-un anumit sens satisfacţia generală este o medie sau un total al atitudinilor pe care le au indivizii faţă de diferitele faţete ale muncii lor.

Satisfacţia în muncă este structurată pe mai multe dimensiuni. Unele includ satisfacţia muncii prin ea însăşi, altele includ salariile, loc de muncă asigurat, perspectiva de promovare, recunoaşterea, raportul cu managerii şi colegii, accesul la luarea deciziilor, sentimentul efectuării unei munci utile sau cel al muncii bine făcute, participarea la o activitate interesantă, atrăgătoare, cultura organizaţională şi filosofia organizaţiei. Fiecare dimensiune contribuie mai mult sau mai puţin la conturarea sentimentului de satisfacţie a muncii.