Scule Așchietoare

1.1.1. NOTIUNI DE BAZĂ.

În acest capitol se prezintă parametrii geometrici ai cuţitelor de strung şi ai burghielor elicoidale.

1.1.1.1. ELEMENTELE COMPONENTE ALE SCULELOR AŞCHIETOARE.

Sculele aşchietoare se compun din următoarele părţi:

a - partea aşchietoare (partea activă) a sculei care formează aşchia ca urmare a mişcării relative între sculă şi piesa de prelucrat şi participă în mod direct la desprinderea aşchiei. Este prevăzută cu tăişuri, feţe, muchii şi vârf. Participă nemijlocit la generarea suprafeţei prelucrate şi la îndepărtarea, dirijarea şi evacuarea aşchiilor.

b. - partea de poziţionare - fixare.

Tăişul se defineşte ca fiind unghiul diedru solid şi finit în jurul unei muchii. În fig. 1.1.1 şi 1.1.2 se prezintă elementele din care sunt alcătuite partea aşchietoare, corpul şi partea de poziţionare - fixare pentru diferite tipuri de scule aşchietoare.

Corpul este acea parte a sculei pe care sunt practicate direct muchiile tăişului, pe care se asamblează nedemontabil sau cu prindere mecanică suporturi adaptabile sau direct plăcuţe.

Coada este partea sculei prin care aceasta se fixează în vederea utilizării ei.

Alezajul este partea prin care scula este poziţionată şi fixată pe un arbore sau un dorn portsculă.

Axa sculei este dreapta imaginară situată în mod convenţional în raport cu suprafaţa de sprijin, servind la execuţia sculei, fixarea şi reascuţirea ei (fig. 1.1.1 şi 1.1.2). În general, axa sculei este linia centrală a cozii sau a alezajului.

Suprafaţa de sprijin este o suprafaţă plană, cilindrică sau conică a cozii sculei folosind la fixarea şi orientarea sculei în vederea execuţiei, măsurării şi a lucrului efectiv.

Faţa de degajare A* este suprafaţa părţii aşchietoare a sculei în lungul căreia alunecă şi sunt îndepărtate aşchiile. A* poate fi alcătuită din mai multe feţe (fig. 1.1.3).

Faţa de aşezare A* este suprafaţa părţii aş-chietoare a sculei orien-tată spre piesa de pre-lucrat prin dreptul căreia trec suprafeţele aşchiate. A* poate fi alcătuită din mai multe feţe (fig. 1.1.3).

Profilul feţei de degajare (aşezare) este curba formată prin intersecţia feţei de degajare A* (de aşezare A*) cu un plan oarecare denumit plan de profilare (fig. 1.1.4).

Alte elemente ale părţilor active şi de prindere ale sculelor aşchietoare sunt prezentate şi definite complet în STAS 6599 - 1981 intitulat "Aşchiere şi scule aşchietoare. Terminologie".

Feţele şi muchiile aşchietoare ale sculelor pot fi poziţionate în raport cu anumite direcţii sau plane ale unui sistem de referinţă dat. După sistemul de referinţă în raport cu care sunt definite, se deosebesc următoarele categorii de unghiuri ale feţelor şi muchiilor: unghiuri cons-tructive (în sistemul de referinţă constructiv propriu al sculei); unghiuri de poziţie, denumite şi cinematice sau pasive (în sistemul de referinţă pasiv sau cinematic); unghiuri efective, denumite şi funcţionale sau active (în sistemul de referinţă efectiv, denumit şi funcţional sau activ).

Sistemul de referinţă constructiv OXfYfZf al sculei f (fig. 1.1.5) este un sistem de axe rectangulare formând un triedru triortogonal drept, de sens pozitiv.

Xf(Pr Pp) , Yf(Pp Pf) , Zf(Pf Pr)

Axa Xf este în general axa geometrică a sculei atunci când aceasta are o parte cilindrică, conică sau cu alezaj, şi se consideră pozitivă în direcţia ce se îndepărtează de vârful sculei.

Axa Zf constituie axa principală constructivă şi se consideră pozitivă în direcţia opusă direcţiei probabile de avans.