Parazitologie

1. LEISHMANIOZA

Boala parazitara cu caracter infectios, leishmanioza este produsa de protozoare flagelate ale genului

Leishmania. Paraziti se localizeaza intracelular, in sistemul fagocitar mononuclear si se transmit prin

intermediul flebotomilor.

Boala afecteaza mamiferele, inclusiv omul si reptilele. Se cunosc 3 forme clinice de evolutie:

viscerala, cutanata si cutaneo-mucoasa.

ETIOLOGIE:

○ Leishmania major - paraziteaza la rozatoare si om;

○ L. tropica - intalnita la om si caine;

○ L. brasiliensis - intalnita la mamifere salbatice si om;

○ L. donovani - da la om “boala neagra” sau “kala-azar”;

○ L. infatum - paraziteaza la caine, carnivore salbatice si om (considerata o subspecie a lui donovani);

Morfologic - paraziti se gasesc sub 2 forme:

○ Amastigote - la vertebrate - nu au flagel, se localiz. in macrofage cuprinse intr-o vacuola parazitara;

○ Promastigote - la vectori nevertebrati - sunt flagelate, sub forma de leptomonas sau haptomonas;

EPIDEMIOLOGIC:in Romania, cazurile de boala semnalate sunt de import. Boala are caracter endemic,

prezenta ei fi nd legata de prezenta parazitului, vectorilor si gazdelor receptive.

Receptivitatea - variabila cu specia, rasa, varsta, factori genetici si imunitari. Boala a fost

semnalata la om, caine, pisica, oaie, capra, cal, vaca, carnivore salbatice si rozatoare. Rasele Doberman

si Ciobanesc german sunt mai receptive. La oameni, populati le negroide par mai sensibili la boala.

Caini tineri fac forme mai grave, dar incidenta este mai crescuta la adulti. La oameni, aprox 50%

din cazurile intalnite au fost la copi i cu varsta sub 5 ani.

Factori genetici si imunitari pot influenta receptivitatea. Contactul anterior cu parazitul poate

genera fie o stare imuna protectiva, fie o reactie hiperergica. Imunosupresia terapeutica (corticoterapie)

sau patologica (SIDA), determina o evoutie grava.

Sursele de infectie - caini si alte animale domestice si salbatice receptive, dermul acestora

continand leishmani ce pot fi preluate de flebotomi. Speci le de la mamifere nu sunt patogene pentru

reptile si invers. Omul nu este o sursa de infectie, deoarece parazitul nu se localizeaza in derm. Saliva,

jetajul si lacrimile sunt, de asemenea, surse pentru toate speci le receptive.

Caile de infectie - variate, dar cea mai importanta este cea directa, prin intepatura flebotomilor.

Transmiterea directa poate fi realizata pe cale veneriana, transplacentar, prin ingestie, transfuzi de

sange sau contact cutanat (in caz de leziuni). Vectori sunt reprezentati de flebotomi, dar si de purici,

muste, plosnite si diptere.

Pe baza speci lor implicate in ciclul biologic al parazitului, in natura se pot realiza cicluri:

○ Silvatice - prin intermediul rozatoarelor si flebotomilor;

○ Rurale - prin intermediul rozatoarelor, cainilor, carnivorelor salbatice, flebotomilor si omului;

○ Urbane - prin intermediul cainilor si omului;

Unele cauze favorizante pot sa intervina in aparitia boli => caini de curte si de serviciu sunt mai

predispusi la infectie, deoarece contactul cu flebotomi este mai probabil decat in cazul cainilor de

apartament.

PATOGENIE:dupa afinitate, speci le sunt dermotrope sau viscerotrope, iar infectia se realiz. in mai

multe faze:

1. - leishmani le promastigote inoculate de flebotomi sunt protejate contra factorilor de aparare ai

gazdei de un factor din saliva insectei;

2. - macrofagele fagociteaza parazitul;

3. - se produce fuziunea fagozomi - lizozomi primari;

4. - leishmani le rezista actiuni lizozomilor;

5. - proliferarea parazitului, distrugerea magrofagului si invadarea altor macrofage;

6. - are loc reactia sistemului imun mononuclear cu hipertrofia organelor implicate (splina, ficat,

maduva osoasa, lnn.), cu anemie si leziuni cutanate (prin invazie macrofagica);

7. - producerea de complexe imune si autoanticorpi ce se depun in glomeruli renali, articulati si

eritrocite;

8. - producerea de mansoane histomonocitare perivasculare (la caine);

IMUNITATEA DOBANDITA -in leishmaniozacutanata - imunitatea - de tipul premunitiei si poate

fi buna, insuficienta sau lipseste. Starea hiperergica a putut fi si ea constatata. In leishm.

cutaneo-mucoasa apare o hipersensibilizare celulara si anticorpi specifici sunt prezenti in circulatie.

Imunitatea in leishmanioza viscerala - de tip celular si putin solida. Imunitatea conferita de cea cutanata

nu este protectoare impotriva formei viscerale.

Moacrofagele neactivate pot distruge doar formele promastigote prin producerea de peroxizi.

Macrofagele activate pot distruge si formele amastigote.

LEZIUNI: cadavrele - casetice si anemice. Dupa deschiderea lor se poate constata: hipertrofie si

congestie hepatica; hipertrofie si ramolismentul splenic; hipertrofia si congestia lnn.; fluidificarea maduvei

osoase; gastroenterita hemoragica si nefrite.

Histopatologic - examenul sangelui releva o pancitopenie (cu reducerea nr. de eritrocite,

leucocite si trombocite). Se poate obs - cresterea macrofagelor in splina, lnn si derm; focare necrotice in

organele cavitare; disparitia delimitari dintre pulpa alba si rosie a splinei.

SIMPTOME:lacaine,apare o leishmanioza generala, cronica, in care simptomele cutaneo-mucoase si

cele viscerale se asociaza. Simptome generale - abatere, hipertermie, adinamie, amiotrofie, piele flasca

si anemie.

Simptomele locale - foarte variate: pe cap, gat, coate si pe coada in special, apar depilati bine

delimitate/difuze. Pe tot corpul apare paracheratoza, iar in anumite zone (bot, urechi, coate)

hipercheratoza. Unghi le se alungesc si se rasucesc. Apar ulcere acoperite de o pelicula galbena si

sangereaza usor. Serozitatea ce se scurge din ulcere este plina de leishmani .

Tulburarile oculare - cheratita interstitiala (complicata cu ulcere corneene), conjunctivita si

blefarita. Noduli dermici au dimensiuni si forme variabile si consistenta dura. Uni dintre ei pot ulcera,

fara tendinta spre vindecare. Simptomele articulare = tumefacti dureroase & schiopaturi, alaturi de

tulburarile de osificare, intregesc tabloul clinic.

Evolutia poate dura de la cateva luni, pana la 2 ani, iar in lipsa tratamentului, animalele mor prin

casexie. Eventualele vindecari nu exclud recidiva. Complicati le hepatorenale, uremice, enterice si

articulare grabesc moartea.