Configurarea Serverilor DNS, FTP, HTTP, Mail, TFTP cu CPT

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest laborator prezinta Configurarea Serverilor DNS, FTP, HTTP, Mail, TFTP cu CPT.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 8 pagini .

Profesor: Sisian Sergiu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Retele

Extras din document

Domain Name System.

Programele fac referire destul de rar la sistemele gazdă prin adresa lor IP. De cele mai multe ori se utilizează şiruri ASCII. Chiar şi în această situaţie Internetul ştie numai de adresele binare. Prin urmare a fost nevoie de un mecanism care să convertească şirurile ASCII în adrese binare. Pentru majoritatea dintre noi este mult mai uşor de memorat un nume deît o adresă binară. Din acest motiv, proiectantii Internetului au creat DNS (Sistemul Numelor de Domenii) care permite referirea calculatoarelor gazda cu ajutorul numelor.

DNS este, practic, un soft care transformă numele (feaa.uaic.ro) în numere (193.226.30.15) si invers. Pentru a face o astfel de transformare, DNS are nevoie de cîteva informatii. Aceste informatii sunt stocate pe mai multe calculatoare din Internet (servere DNS). În fond DNS este un exemplu tipic de baze de date distribuite. O bază de date distribuită poate fi văzută ca o sumă de fişiere memorate pe calculatoare diferite din Internet - localizate în spaţii geografice diferite. Softul pentru baza de date distribuită gestionează şi controlează întreaga colecţie de date ca pe o singură bază de date.

DNS este alcătuit din trei mari componente:

• Spaţiul numelor de domeniu;

• Servere de nume;

• Resolvere.

Spatiul numelor de domenii reprezintă informaţia conţinută în baza de date distribuită din Internet. Putem să ne imaginăm această informaţie ca o structură arborescentă:

• arpa - este un domeniu Internet special, care transformă adresele IP în nume;

• grupul generic sau al organizaţiilor - are etichete de domeniu compuse din trei caractere (com, edu, gov, mil)

• grupul geografic al ţărilor - are etichete de domeniu compuse din 2 caractere (us, ro, fr).

Internet Assigned Numbers Authority (IANA) este organismul care administrează la nivel mondial numele de domenii. La nivel conceptual, Internetul este divizat în domenii de nivel superior care, la rîndul lor sînt divizate în subdomenii, etc.

Numele de domenii pot fi relative sau absolute. Numele absolute se termină cu punct (feaa.uaic.ro.) în timp ce cele relative nu. În ambele cazuri însă numele de domeniu se referă la un anumit nod din arbore şi la toate nodurile de sub el.

Componetele unui nume pot avea maximum 64 de caractere iar întreaga cale nu poate depăşi 255 caractere. Numele de domenii ar trebui să conţină doar litere, deşi în practică se întîlnesc situaţii care nu respectă această cerinţă. O astfel de situaţie poate crea probleme aplicaţiilor care analizează doar primul caracter al unei adrese pentru a identifica DNS-ul căreia aparţine.

Fiecare domeniu controleză maniera de alocare a subdomeniilor sale, motiv pentru care atunci cînd se crează un nou domeniu se cere permisiunea domeniului în care va fi inclus.

Serverele de nume sînt programe server care stochează informaţia DNS şi răspund cererilor adresate de alte programe. Un server de nume nu trebuie să ştie adresele celorlalte servere de nume din DNS. În schimb trebuie să ştie cum să contacteze serverele de nume rădăcină, care, la rândul lor, trebuie să ştie numele şi adresele IP ale tuturor serverelor de nume de nivel doi. Arborele serverelor de nume este foarte larg şi cu foarte puţine niveluri. Deci, serverul nu trebuie sa transmita cererea la prea multe servere. Domeniile de responsabilitate poartă denumirea de zone. Organizaţia responsabilă pentru o anumită zonă poate divide mai departe zona, fragmentînd-o pînă cînd o singura persoană poate gestiona alocarea numelor. Această persoană este numită, de obicei, administrator DNS.

Deoarece serviciile de căutare DNS sunt operaţii critice (dacă un program nu poate obţine adresa IP căutată, nu poate realiza conexiunea dorită) Internet a impus, pentru fiecare zonă, un server DNS primar şi unul sau mai multe servere secundare. În general, serverele secundare conţin aceeaşi informaţie ca serverul primar. Ele sînt folosite pentru a crea „copii de siguranţă”, în cazul în care serverul primar se defectează sau este supraîncarcat cu cereri.

Un server de nume primar stochează informaţia DNS local, în fişiere speciale. Un server de nume secundar preia datele de la serverul primar al zonei, printr-un proces care poartă numele de transfer zonal. În general, un server secundar interoghează serverul primar o dată la câteva ore.

Resolverele sînt programe care extrag informaţiile din serverele de nume ca răspuns la cererile unor clienti. Un client contactează serverul de nume pentru zona din care face parte. Serverul examinează cererea pentru a determina dacă are autoritate pentru domeniul specificat. În caz afirmativ se face transformarea numelui în adresa IP şi se trimite răspunsul înapoi la client. În cazul în care serverul nu poate face transformarea direct, răspunsul depinde de tipul cererii trimise de client. Un client poate cere o transformare a numelor în doua moduri:

• cu rezolvare recursivă - serverul va contacta la rîndul lui un alt server de nume, de obicei de pe un nivel superior din arborele serverelor de nume. Acesta, la rîndul lui, va examina cererea, şi dacă nu poate să facă transformarea, va contacta un alt server. Şi tot aşa, pînă cînd va fi contactat un server care poate rezolva această cerere.

• cu rezolvare iterativă - serverul va comunica clientului ce server să contacteze mai departe. Clientul va adresa o cerere acestui server, trimis de serverul zonal, şi tot aşa mai departe pînă cînd cererea va ajunge la un server care va face transformarea. Cînd un server recepţionează o cerere cu rezolvare iterativă şi nu poate traduce numele de domeniu, acesta va transmite clientului ce server să contacteze mai departe.

Fiecărui domeniu i se asociază anumite resurse (resource records), dintre care cea mai cunoscută este chiar adresa IP. Aceste resurse reprezintă de fapt datele care definesc conţinutulDNS. Concret, o înregistrare de resurse se prezintă sub forma unui 5-tuplu codificat în binar (din raţiuni educative le vom prezenta în format ASCII):

Nume_domeniu Timp_de viaţă Tip Clasă Valoare.

Nume_domeniu (Domain_name) indică domeniul căruia i se asociază înregistrarea fiind şi cheie primară a bazei de date (spuneam că e recomandabil ca numel să conţină doar litere!).

Atributul timp_de_viaţă (time_to_live) precizează cît de stabilă este înregistrarea respectivă: foarte stabilă (ia valoarea 86400 secunde) sau instabilă (60 secunde).

Start of Authority (SOA) înregistrează parametrii specifici unei zone: numele serverului primar al domeniului, informaţiile de contact ale administratorului, valabilitate.

Address (A) este înregistrarea care stochează adresa IP a sistemului gazdă.

Mail Exchanger(MX) sînt înregistrările care specifică hosturile dispuse să accepte poştă electronică pentru domeniul specificat.

Fisiere in arhiva (1):

  • Configurarea Serverilor DNS, FTP, HTTP, Mail, TFTP cu CPT.docx