Modelul de referință OSI

Scopul lucrării : Studierea principiilor interconectării sistemelor şi reţelelor de

Diferite tipuri.

1.2 Sarcina Teoretică:

1.2.1 De studiat principiile interconectării a două sisteme de comunicaţii de diferit tip;

1.2.2 De studiat modelul sistemelor deschise OSI şi funţiile fiecărui nivel.

1.3 Sarcina de laborator:

1.3.1 Deschideţi fişierul Demo 06;

1.3.2 Analizaţi structura modelului OSI şi fucţiile tuturor nivelelor;

1.3.3 Întocmiţi darea de seama pentru lucrarea de laborator efectuată indicînd in ea structura modelului OSI şi pe scurt indicaţi funcţiile fiecărui nivel.

1. Modelul de referinta OSI

In anii 80 cand ideea de retea a castigat din ce in ce mai multi adepti, inginerii au inteles ca fara o standardizare a tehnologiei retelelor dezvoltarea acestui concept este condamnata la esec. Specialistii de la Organizatia Internationala pentru Standardizare (ISO) au cercetat o multime de modele pentru diferite retele pentru a o alege pe cea care oferea cea mai buna interconectare. Astfel, in 1984 au creat un model de retea care sa poata ajuta companiile sa dezvolte retele capabile de a lucra impreuna. Modelul a fost numit modelul de referinta OSI (Open Systems Interconnection Basic Reference Model) si a devenit disponibil imediat.

ISO a decis crearea unui model care utilizeaza nivele, fiecare nivel ocupandu-se cu alta actiune, toate fiind insa in legatura unul cu altul pentru ca este imposibila realizarea comunicarii fara parcurgerea tuturor pasilor necesari. In reprezentarea de mai sus exista numai patru pasi, dar ISO a ales o schema mult mai detaliata. Nivelele OSI (International Standards Organization ) au o multime de avantaje; unul dintre acestea fiind faptul ca pot fi invatate usor.Este imposibil sa dezvolti o retea fara sa le cunosti. Aceste nivele constituie baza unei retele. Modelul de referinta OSI va permite sa vedem care sunt functiile retelei la fiecare nivel. Modelul de referinta OSI este cadrul care permite intelegerea felului in care datele sunt transmise printr-o retea.

La apariţia reţelelor de calculatoare, fiecare producător de echipamente de calcul avea propriile sale protocoale de comunicaţie, ceea ce făcea imposibilă interconectarea calculatoarelor de provenienţe diferite. Pe de altă parte, subreţelele de comunicaţie care îşi ofereau serviciile pentru WAN erau şi ele destul de diferite, de la companii private de telecomunicaţii publice şi până la societăţile de stat pentru poştă, telegraf, telefon, adesea şi pentru radio şi televiziune.

Pentru ca utilizatorii să poată să-şi conecteze între ele calculatoarele de orice producţie, prin intermediul oricărui serviciu public de telecomunicaţie, a rezultat necesitatea coordonării activităţilor de proiectare, realizare şi exploatare a mijloacelor de comunicaţie, precum şi a unei standardizări a acestora ca şi a metodelor de transmisie a informaţiilor.

Standardele internaţionale sunt elaborate de către Organizaţia Inter-naţională pentru Standardizare [International Standards Organization (ISO)] – creată în anul 1946 şi având ca membri organizaţii naţionale de standardizare (precum: American National Standards Institute (ANSI) în S.U.A.; British Standards Institute (BSI) în Marea Britanie; Agence Française de Normalization (AFNOR) în Franţa; Deutsche Industrie Normen (DIN) în Germania; etc.). CCITT este membru consultativ (adică fără drept de vot) al ISO.

Prin sisteme deschise (Open System (OS)) se înţeleg sisteme care fac publice conceptul şi toate detaliile lor de implementare, permiţând ataşarea de noi entităţi care îi respectă regulile (deci extinderea sa cu uşurinţă) dar şi participarea specialiştilor la perfecţionarea sa.

Numărul de 7 niveluri pentru modelul de referinţă OSI (ISO) a fost stabilit (prin negocieri al căror rezultat nu a întrunit o adeziune generală) având în vedere următoarele considerente:

-un număr prea mic de niveluri implică necesitatea grupării unui număr excesiv de funcţii (servicii) într-un acelaşi nivel, rolul fiecărui nivel ne mai fiind astfel clar definit;

-un număr prea mare de niveluri obligă la existenţa unui număr mare de interfeţe între ele, complicând excesiv circulaţia informaţiei utile în reţea.