Studierea Structurii Rețelelor Telefonice Fixe Analogice și a Rețelelor Digitale cu Integrarea Serviciilor ISDN

Scopul lucrării: Studierea structurii reţelelor telefonice fixe analogice şi a reţelelor digitale cu integrarea serviciilor ISDN.

PARTEA TEORETICĂ

Semnalizarea în reţelele telefonice fixe analogice

Semnalizarea la astfel de reţele este de 3 tipuri:

1) Semnalizarea liniară – reprezintă acţiunile de ridicare a receptorului fie cu scopul de a face un apel, fie de a răspunde la unul, sau de punere a receptorului. Când receptorul este pe furcă, în linia de telefon este prezentă o tensiune de 60 de volţi. Când receptorul este ridicat, această tensiune scade, astfel centrala ştie că cineva a ridicat receptorul. Când un abonat este apelat, aparatului său telefonic îi este aplicată o tensiune de 110 volţi ce provoacă ca soneria telefonului să sune, până ce acesta ridică receptorul sau până ce chemătorul închide receptorul.

2) Semnalizarea vocală – reprezintă sunetele de ton ce apar în receptor. Tonul continuu semnifică că centrala telefonică este gata de a prelua numărul pe care noi dorim să-l sunăm. Tonul discontinuu lung înseamnă că telefonul abonatului sunat nu este ocupat şi soneria sa sună. Tonul discontinuu scurt înseamnă că abonatul apelat este ocupat. Iar 3 tonuri scurte arată că a apărut o eroare, adică sau numărul apelat nu există sau altceva.

3) Semnalizarea de comandă – semnifică procesul de culegere a unui număr de telefon. Sunt 2 metode de culegere – impuls şi ton. Metoda impuls presupune scurtcircuitarea liniei de telefon de atâtea ori de cât este cifra pe care dorim s-o culegem (o scurtcircuitare înseamnă cifra 1, 5 scurtcircuitări – cifra 5, 10 scurtcircuitări – cifra 0). Metoda tonală este mai rapidă şi presupune că fiecare cifră are atribuită o pereche de frecvenţe, una de frecvenţă joasă, iar alta de frecvenţă înaltă. În dependenţă de ce combinaţie se transmite prin linie, centrala ştie ce cifră s-a cules.

Tabelul 1. Frecvenţele de culegere tonală a numărului

frecvenţe

frecvenţe înalte

joase 1209 Hz 1336 Hz 1477 Hz 1633 Hz

697 Hz 1 2 3 A

770 Hz 4 5 6 B

852 Hz 7 8 9 C

941 Hz * 0 # D

Principiile de acces la reţeaua ISDN

Reţeaua ISDN (Integrated Services Digital Network) este o reţea digitală ce oferă unor utilizatori locali o gamă de servicii, precum telefonie fixă, videotelefonie, fax, transfer de date între calculatoarele reţelei cât şi între reţeaua dată şi internet. Accesele la reţeaua ISDN sunt de 2 tipuri: de bază, BRA bazat pe interfaţa BRI (Basic Rate Interface); şi primar, PRA bazat pe interfaţa PRI (Primary Rate Interface).

Accesul de bază BRA

Acest tip de acces implică structura 2B+D, adică se organizează 2 canale informaţionale B a câte 64 kb/s fiecare şi un canal de semnalizare D de 16 kb/s. Structura unei reţele locale ISDN cu acces BRA este prezentată mai jos:

Fig.1 Accesul de bază BRA

În cazul accesului BRA, într-o reţea locală pot exista maximum 8 terminale de abonat TE (la care se referă orice calculator, telefon digital, telefon analogic, fax). În caz că există doar un singur TE, configuraţia se mai numeşte punct-la-punct. Iar dacă sunt mai multe TE-uri, configuraţia se mai numeşte punct-la-multi-punct. Simultan vor putea funcţiona doar 2, deoarece sunt 2 canale informaţionale B. Aparatele analogice mai necesită un convertor TA ce convertează semnalul analogic în digital. Toate aceste terminale de abonat sunt unite după topologia magistrală la un terminal de reţea NT1. Terminalul de reţea îndeplineşte funcţii caracteristice nivelelor 1 şi 2 după OSI. Aceste funcţii sunt:

1) Convertirea semnalului digital în semnal liniar;

2) Formarea cadrelor de transmisiune;

2) Sincronizarea de bit si de cadru;

3) Activarea terminalelor de abonat;

4) Controlul accesului la canalul de semnalizare d;

5) Asigurarea legăturii fizice a terminalelor de abonat cu reţeaua ISDN.