Laboratoare TST

1. Componentele îmbinării sudate

Îmbinarea sudată (fig.1) se realizează între elementele 1 şi 2 care poartă denumirea de metal de bază (MB). Legătura între piesele de sudat se face prin intermediul cusăturii de sudură (CS) realizată prin topirea comună a marginilor metalului de bază şi din materialul de adaos (MA).

Figura 1. Elementele îmbinării sudate

În jurul cordonului de sudură apare o zonă ale cărei proprietăţi se modifică în urma efectuării operaţiei de sudare, ca urmare a încălzirii metalului de bază, numită zonă de influenţă termică (ZIT). Compoziţia ZIT este aceeaşi cu a materialului de bază însă structura se modifică datorită transformărilor care au loc în stare solidă.

Între cusătură şi materialul de bază apare o fâşie foarte îngustă numită zonă de trecere, care poate fi pusă în evidenţă numai la microscop.

Cusătura de sudură se caracterizează prin lăţimea B, pătrunderea p, supraînălţarea h şi înălţimea H.

Spaţiul dintre piesele de sudat, aşezate în vederea sudării, poartă denumirea de rostul îmbinării sudate. Aceasta se stabileşte în funcţie de grosimea materialului de bază, procedeul de sudare utilizat, poziţia sudării în spaţiu etc. Cele mai răspândite tipuri de rosturi sunt prezentate în figura 3.

În funcţie de grosimea materialului de bază şi de procedeul de sudare adoptat, îmbinarea sudată se poate realiza dintr-un singur strat sau din mai multe straturi.

Forma şi dimensiunile rostului îmbinării sudate influenţează modul de realizare a cusăturii sudate, consumul de material de adaos, asupra compoziţiei chimice şi proprietăţilor sudurii. Participarea materialului de adaos la formarea cordonului de sudură depinde în acelaşi timp şi de procedeul de sudare şi regimul de lucru adoptat. Aprecierea cantităţii de metal cuprinsă în cusătura de sudură se face pe baza coeficientului de participare a cărui valoare se determină cu relaţia (1), iar a materialului de adaos cu relaţia (2).

(1)

(2)

Figura 2. Participarea materialului de bază şi a celui de

adaos la formarea îmbinării sudate

2. Tipuri de îmbinări sudate

În funcţie de poziţia reciprocă a componentelor de sudat, îmbinările sudate sunt: cap la cap, de colţ, suprapuse etc.

Poziţia în spaţiu a îmbinării sudate influenţează asupra condiţiilor de executare a sudurii, asupra procedeelor, tehnologiei de sudare şi a materialelor utilizate.

Figura 3. Tipuri de rosturi pentru îmbinările cap la cap

3. Poziţia în spaţiu a cusăturii sudate (poziţii de sudare)

În funcţie de poziţia ocupată de componentele de sudat în spaţiu se întâlnesc următoarele poziţii de sudare (figura 4 si figura 5):

Figura 4 – Poziţii de sudare pentru table

a) Suduri cap la cap

b) Suduri in colt

Figura 5 – Poziţii de sudare la ţevi

4. Reprezentarea şi notarea sudurilor

In documentaţia tehnica, sudurile pot fi reprezentate detaliat, indicându-se forma şi dimensiunile rostului şi a cusăturii de sudură, precum şi simplificat cu ajutorul unor simboluri cu care se poate stabili tipul îmbinării, configuraţia şi dimensiunile rostului.

Reprezentarea şi notarea se face cu ajutorul simbolurilor, care se înscriu în dreptul cusăturii de sudură.

1- linia de referinţă;

2- linia de reper;

3- simbolul sudurii. Acesta se trece deasupra liniei, notarea se face pe faţa sudurii sau sub linia 2, notarea făcându-se sub axa sudurii;

4- cusătura sudată

În simbolizarea sudurilor pe desen se folosesc o serie de notaţii. Unele dintre acestea pot fi completate cu datele referitoare la procesul de sudare, material de adaos, clasa de calitate, etc.

În tabelul 1.1 se prezintă o parte din cele mai utilizate cazuri de simbolizare şi notare a sudurilor.