Procesul Tehnologic de Fabricație a Miezului Magnetic al Unei Mașini Electrice

1. Noțiuni de bază

Aceste prelucrări au o pondere însemnată, deoarece în industria constructoare de echipamente electrice deoarece în Ingineria Electrică mai mult de 50% din totalul pieselor care intră în componența echipamentelor electrice se fabrică din materiale sub formă de table, benzi sau profile speciale.

Aceste piese se obțin prin detașarea unor părți din materialul ce se prelucrează prin tăiere efectuată cu ștanțe sau prin deformare plastică (îndoire, ambutisare) efectuate de matrițe.

Deformarea plastică este procesul tehnologic prin care se schimbă forma și dimensiunea inițială a materialului de prelucrat sub acțiunea forțelor exterioare aplicate.

Matrițarea este procesul tehnologic de deformare plastică realizat la cald sau la rece prin care matrerialul se deformează simultan în întreg volulmul.

Procedeele de ștanțare și matrițare au următoarele avantaje:

— simplitatea procesului de lucru;

— durata redusă de prelucrar;

— precizia mare a dimensiunilor obținute;

— calitatea superioară a suprafețelor prelucrate;

— productivitate mare;

— pierderi de material minime;

— piesele sunt interschimbabile;

— sculele au durată mare de funcționare;

— procesele de producție pot fi mecanizate, automatizate sau chiar robotizate.

Pe lângă aceste avantaje ștanțarea și matrițarea au și unele dezavantaje precum:

— sculele utilizate sunt destul de complicate și necesită un timp de execuție mai mare;

— materialele utilizate pentru execuția matrițelor sunt scumpe;

— matrițele au cost ridicat și sunt rentabile doar la producția de masă.

Tăierea este operația prin care materialul este separat în mai multe părți diferite după un contur închis sau deschis, prin intermediul a două tăișuri conjugate.Tăierea se poate face prin două procedee:forfecarea și ștanțarea.

Forfecarea este operația de tăiere prin carese realizează suprafața de rupere cu ajutorul a două tăișuri asociate.Utilajul tehnologic folosit pentru aceste operații este format din:

— foarfece cu lamele paralele sau înclinate (ghilotina), folosit pentru tăierea tablelor și benzilor;

— foarfece cu discuri pentru debitarea tablei sub formă de rulouri, care prezintă avantajul că se pot detașa mai multe fâșii simultan.

Ștanțarea este operația de prelucrare mecanică, prin care semifabricatul este tăiat în două sau mai multe părți distincte cu ajutorul ștanțelor.Ștanțele au două părți principale: placă tăietoare și poansonul.

Procesul de ștanțare este analog cu procesul de tăiere la foarfece, muchiile tăietoare ale poansonului și plăcile tăietoare putând fi considerate ca niște muchii de cuțit.Principalele operații de ștanțare folosite în: retezarea, decuparea, perforarea, crestarea, șlițuirea și tunderea.

Retezarea este operația de detașare a materialului din semifabricat, după un contur deschis, cu înlăturarea părții detașate.

Decuparea este operația de obținere de semifabricate sau piese prin separarea completă a acestora după un contur închis de restul materialului.Partea desprinsă reprezintă piesa iar partea cu goluri, deșeul.Decuparea se folosește în special la ștanțarea tolelor pentru mașini electrice din banda de tablă silicioasă.

Perforarea este operația de executare a găurilor prin detașarea unei păarți de material din interiorul piesei, după un contur închis, partea desprinsă constituind deșeul.

Crestarea este operația de detașare parțială a materialului, după un contur deschis, fără înlăturarea părții detașate.

Șlițuirea este operația intermediară între retezare și decupare; este folosită la unele din variantele tehnologice de execuție a tolelor pentru mașini electrice la ștanțarea crestăturilor deschise.

Tunderea este operația de înlăturare a marginii neuniforme sau a surplusului de material de la exteriorul piesei.

Tipuri de ștanțe

În funcție de operațiile pe care le execută ștanțele pot fi de următorul tip:

— ștanțe cu acțiune simplă;

— ștanțe cu acțiune succesivă;

— ștanțe cu acțiune succesivă și combinată.

Ștanțele cu acțiune simplă decupează dintr-o dată o figură cu contur închis (de exemplu găurile pentru ax în tola rotor) sau o crestătură (ștanță cu pas).În timpul lucrului unei ștanțe simple de decupat, tola rămâne pe poanson, iar elementul decupat cade liber, prin gaura din placa de tăiere.În timpul cursei de întoarcere, tola este scoasă de pe poanson de către un dispozitiv special, numit aruncător, încât la sfârșitul cursei ștanța este pregătită pentru o nouă acționare.

Ștanțele cu acțiune succesivă pot executa mai multe operații de ștanțare prin deplasarea succesivă a semifabrcatului de la o operație la alta în sensul avansului.

Ștanțele cu acțiune succesivă și combinată pot executa la o cursă a presei mai multe operații:decupare, ambutisare, îndoire, etc.Aceste ștanțe au o mare productivitate, însă necesită benzi lungi, sub formă de colaci fiind utilizate de preferință în cazul producției de serie mare sau de masă.