Prezentarea Rețelei de Cale Ferată din România

Caracteristici principale ale reţelei feroviare din România

- Lungimea reţelei feroviare este de 10.882 km, din care:

- 2.707 km de linie dublă

- 3.292 km de linie electrificată

- Sistemul de alimentare cu energie electrică de tracţiune:

- tensiunea de 25 KV

- frecvenţa de 50 hz.

- Lungimea totală a infrastructurii feroviare în exploatare este de 20.730 km, din care:

- 13.807 km de linii curente şi directe

- 6.923 km de linii în staţii

- Din punct de vedere al echipării suprastructurii căii reţelei CFR, din totalul de 20.730 km linie,

- 4.771 km (23 %) cu suprastructură tip 65,

- 1.813 km (9 %) cu suprastructură tip 60,

- 614 km (3 %) cu suprastructură tip 54,

- 10.395 km (50 %) cu suprastructură tip 49,

- 3.137 km (16 %) cu suprastructură cu tip de şină mai mic de 49.

- Reţeaua CFR este dotată cu 29.541 aparate de cale, din care 20.868 aparţin infrastructurii publice şi 8.672 aparţin infrastructurii private.

- Instalaţii de siguranţa circulaţiei

- Pe reţeaua feroviară există următoarele echipamente de siguranţa circulaţiei:

- 8 echipamente de centralizare electronică

- 637 instalaţii de centralizare electrodinamică

- 577 instalaţii BLA (Bloc de linie automat)

- 1.073 bariere automate pentru trecerile la nivel

- Lucrări de artă şi terasamente

o Pe reţeaua feroviară există un număr de 18.164 poduri şi podeţe cu o lungime totală de 144 km, din care 5.055 cu suprastructură metalică, 365 cu suprastructură din beton precomprimat, iar celelalte din beton, beton armat sau zidărie de piatră respectiv cărămidă.

o Lungimea terasamentelor de cale ferata este de 13.030 km în exploatare cu un număr de 177 tuneluri de cale ferata cu o lungime totala de 60 km.

- Conducerea circulaţiei

o În prezent conducerea circulaţiei trenurilor pe reţeaua CFR se realizează prin intermediul a 23 de regulatoare de circulaţie (RC) coordonate la nivel regional de 8 Regulatoare de Circulaţie Regionale (RCR) şi la nivel central de Biroul Central de Coordonare al Traficului Feroviar (BCCTF) din cadrul Direcţiei Trafic. Activitatea în RC este asigurată de către operatori de circulaţie care au arondate mai multe secţii de circulaţie pe care dirijează traficul prin intermediul informaţiilor primite şi a dispoziţiilor transmise către impegaţii de mişcare din staţii (in total pe reţea sunt 995 staţii). Datele de circulaţie sunt transmise de către staţii telefonic sau prin intermediul aplicaţiilor informatice ale sistemului IRIS (sistemului informatic integrat al căii ferate) care este implementat în 301 staţii, la 18 RC-uri, la toate RCR-urile şi la BCCTF.

Etapele construcţiei reţelei feroviare

Se disting următoarele etape în evoluţia reţelei feroviare din România: 1854 – 1870 – 1880 – 1900 -1920 – 1944 – 1965 – 1990

- De la 1854 la 1870 au fost construite următoarele linii, fără nicio legătură între ele:

- Anina – Oraviţa – Iam –Baziaş

- Cernavodă – Constanţa

- Bucureşti – Giurgiu

- Episcopia Bihorului – Cluj

- Curtici – Arad – Simeria - Alba Iulia, cu o ramură de la Simeria la Petroşani;

- Leţcani – Paşcani - Roman, cu o ramură de la Paşcani la Iaşi.

- De la 1871 la 1880 au fost construite

- partea cea mai importantă a liniei Jimbolia - Timişoara – Lugoj - Turnu Severin – Craiova – Piteşti – Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Galaţi –Tecuci – Mărăşeşti - Roman;

- linia Alba Iulia – Teiuş – Sighişoara – Braşov – Predeal – Ploieşti.

- De la 1881 la 1900 au fost construite

- liniile din platforma Someşeană şi din partea centrală a Transilvaniei, inclusiv liniile înguste de ăe văile Someşului şi Mureşului;

- linia Buzău - Mărăşeşti (o linie de mare importanţă pentru legăturile pe care le-a asigurat);

- liniile care conduc spre porturile dunărene: Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Călăraşi şi Feteşti, cu podurile Feteşti-Cernavodă. Tot atunci reţeaua a fost întregită cu liniile de pe Valea Oltului şi Trotuşului, precum şi linia Dorohoi – Iaşi – Bîrlad - Tecuci.