Administratorul public în sistemul public românesc

Administraţia publică, în orice societate, fie ea clasică, fie modernă, reprezintă în esenţă un instrument al statului indispensabil în atingerea unor deziderate, a unor obiective majore determinate de el, în fapt de realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice, în scopul satisfacerii interesului general.

Administraţia este constituită din ansamblul serviciilor publice a căror bună desfăşurare permite realizarea obiectivelor definite de puterea politică.

Este ansamblul de organe care înfăptuiesc, conduc şi execută treburile publice. Administraţia publică este permanent plasată sub nivelul politic, dat fiind faptul că deasupra instituţiilor administrative există instituţii politice care facilitează existenţa statului şi satisfacerea nevoilor comune ale colectivităţii.

Din punct de vedere al dreptului administrativ, administraţia publică , structura acesteia, reprezintă ansamblul organelor administrative ordonate şi dispuse pe orizontală şi verticală, după anumite criterii (teritorial şi funcţional), pe baza unor reguli bine determinate şi între care se stabilesc o varietate de raporturi administrative Potrivit criteriului teritorial, autorităţile administraţiei publice se împart în autorităţi centrale (Guvernul, ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei publice), care acţionează în interesul colectivităţii umane existente la nivel global, la nivelul statului, şi autorităţi locale, teritoriale(consiliile locale, primarii, serviciile publice deconcentrate ale Guvernului), care acţionează pentru rezolvarea intereselor colectivităţilor locale.

Statul este o instituţie unică, aflându-se deasupra celorlate organizării ale societăţii. Pentru a exista, statul trebuie să întrunească în mod indispensabil trei elemente: teritoriul, populaţie şi guvern, ceea ce înseamnă că statul este definit ca o colectivitate umană, instalată permanent pe un anumit teritoriu şi având o structură de organe proprii care se bucură de suveranitate.

Rolul statului ca principală instituţie de organizare şi conducere politică a societăţii se înfăptuieşte prin anumite funcţii: legislativă, judecătorească, organizatorică, economică, socială, educativ-culturală, ecologică, de apărare a ţării, de organizare a colaborării cu statele umii şi, nu în ultimul rând, statul îndeplineşte un rol administrativ, prin care asigură servicii către populaţie pentru desfăşurarea normală a tuturor activităţilor

Administraţia publică e strâns legată de puterea executivă dar nu se identifică întocmai cu puterea executivă arătînd o sferă mai largă de cuprindere. Aşa cum am menţionat mai înainte administraţia publică se realizează atăt de organele puterii executive cât şi de administraţia publică locală, precum şi de regii autonome şi instituţii social-culturale,care de asemenea nu sunt organe ale puterii executive.Statul reprezintă o formă a puterii publice bine organizată şi exercitată asupra întregii colectivităţi umane aflată pe un anumit teritoriu. Statul, ca şi individul, urmăreşte prin activitatea sa, diferite scopuri, care pot fi de natură economică, politică, culturală, socială,etc.

Examinându-se sub aspect juridic activitatea statului, s-a considerat ca puterea sa de voinţă şi comandament care este suveranitatea se înfaptuieşte prin trei funcţii: funcţia legislativă, funcţia administrativă sau executivă şi funcţia jurisdicţională.

Funcţia legislativă a statului este îndeplinită de Parlament, unica autoritate legislativă a ţării. Aceasta funcţie are în vedere elaborarea normelor de conduită socială, impersonale sau obligatorii, care îmbracă forma juridică a legilor.

Având un caracter originar, funcţia legislativă se deosebeşte de celelalte funcţii ale statului, adică legile sunt expresia voinţei organului reprezentativ constituit pe plan naţional şi beneficiază de o forţa juridică superioară oricăror norme juridice, astfel în cât funcţia legislativă apare ca o manifestare directă a suveranitaţii poporului

Funcţia executivă sau administrativă asigură buna funcţionare a serviciilor publice, organizează aplicarea întru-un mod concret a legilor. Funcţia executivă are un obiect complex de activitate, care presupune nu numai activităţi de organizare propriu-zisă a legilor, ci are în vedere şi elaborarea actelor juridice normative conforme cu legea.

În principal, la realizarea funcţiei executive participă şi autorităţile administrative care înfaptuiesc administraţia publică, aceasta a rândul ei fiind compusă din administraţie activă, administraţie consultativă şi administraţie jurisdicţională.

Funcţia jurisdicţională are ca obiect principal soluţionarea conflictelor juridice care se pot naşte în societate, în urma încălcării legilor, determinând răspunderea juridică a celor vinovaţi. Deci, funcţia executivă şi cea jurisdicţională au o autoritate derivată, astfel încât actele jurisdicţionale şi cele administrative trebuie să fie obligatoriu în totdeauna în conformitate cu prevederile legii.

Administraţia publică poate fi definită ca aceea categorie a autoritaţilor de stat constituită în temeiul aceleiaşi funcţii fundamentale de activitate executivă, pe care o înfaptuiesc şi prin care se realizează, în mod specific, puterea publică Activitatea administraţiei publice se face în regim de putere publică, având ca scop final realizarea interesului general sau interesul public. Puterea publică la randul ei ”evocă prerogativele pe care le posedă organul administrativ, în sens de autoritate ce reprezintă şi apără interesul public, care obligatoriu trebuie să se impună celui particular”

Administraţia publică concepută ca activitate exercitată de anumite autoritaţi, aceasta se înfaptuieşte în conformitate şi numai pe baza legii, prin acte administrative cu caracter individul sau normativ, prin fapte materiale juridice şi operaţiuni materiale tehnice.

Actele administrative sunt “manifestări de voinţă cu caracter unilateral, făcute în exercitarea funcţiei executive a statului, în scopul de a produce efecte juridice, a căror realizare este garantată prin posibilitatea de a se recurge la forţa de constrangere a statului”

Administraţia publică are următoarele caracteristici generale: