Cheltuielile publice pentru protecția șomerilor și implicațiile lor

CAPITOLUL 1

Conținutul și necesitatea cheltuielilor publice pentru protecția șomerilor

1.1 Premise ale implicării statului în protecția șomerilor

Istoria politicilor sociale este relativ scurtă, de aproximativ un secol. Ca disciplină științifică, politicile sociale au o istorie și mai scurtă, de aproximativ o jumătate de secol.

Unii autori plasează începutul politicilor sociale în antichitate întrucât au existat preocupări ale statelor (dincolo de într-ajutorarea comunitară) de a susține pe cei în nevoie, în caz de calamitate, foamete, război, etc. În Sumer zeitatea Nanshe simboliza justiția și echitatea socială, principii fundamentale ale politicilor sociale. În Atena se acordau echivalentul a ceea ce numim azi pensii pentru invalizii și orfanii de război, măsuri care pot fi circumscrise politicilor sociale.

Legea Săracilor („Poor Law Act”) din Marea Britanie în anul 1601, din timpul reginei Elisabeta, reprezintă un alt moment important în istoria politicilor sociale. Acest act normativ prevedea acordarea de ajutor săracilor în schimbul prestării unor munci în folosul comunității - cum le-am numi astăzi - din partea celor apți de muncă. Trebuie remarcată asemănarea cu sistemul de acordare a ajutorului social din zilele noastre. Prin această lege statul își asuma responsabilitatea pentru persoanele sărace, categorie importantă de asistați în politicile sociale și în prezent. Totuși, activitățile concrete de prevenire a cerșitului și de atragere a săracilor în acțiuni lucrative reveneau comunității locale. Astfel, legea prevedea obligația fiecărei parohii de a prelua responsabilitatea pentru proprii săraci. Săracii erau împărțiți pe categorii funcție de capacitatea de a munci. Cei inapți de muncă - bătrânii, bolnavii, puteau locui în „instituții de caritate”, un fel de aziluri ale zilelor noastre. În cazul refuzului de a munci, cei apți de muncă erau pedepsiți să trăiască în „case de corecție”, un fel de închisori. Specialiștii evidențiază și alte momente importante în istoria politicilor sociale. Războaiele napoleoniene (1799 - 1815) au avut ca efect răspândirea ideilor Revoluției Franceze în spațiul european și la o noua concepție despre rolul statului, dar și la înmulțirea problemelor sociale ale vremii: sărăcire masivă, foamete, etc. În contextul înmulțirii problemelor sociale generate de război și a schimbărilor socio-economice majore ale vremii (industrializare, urbanizare) s-a consolidat ulterior o atitudine mai degrabă negativă cu privire la extinderea ajutoarelor către anumite categorii. Pe lângă argumentul decisiv al costurilor mult prea ridicate pentru susținerea ajutoarelor, au fost invocate și alte argumente economice, demografice și chiar morale (Ricardo - scăderea salariilor, sărăcirea populației care muncește, Malthus - creșterea rapidă a populației; Bentham - demotivează munca).

Astfel, după mai bine de 200 de ani, în urma unui raport asupra Legii săracilor, aceasta este amendată (Amendamentul Legii Săracilor, 1834) în sensul limitării ajutoarelor, criteriile de eligibilitate devenind mult mai stricte. Cei apți de muncă erau obligați să muncească și trăiască în așa-numitele „case de muncă”, separați de familie, soți și copii, în condiții de viață mai precare decât cele în care trăia un muncitor sărac de pe piața muncii.

Abia la sfârșitul sec al XIX-lea schimbarea ideologică generată de Revoluția Franceză devine dominantă. Spre exemplu, școlile erau întreținute prin acțiuni de caritate, fie de biserici, fie din alte inițiative, statul făcându-și simțită prezența abia către sfârșitul secolului când, prin elaborarea Actului Educațional din 1870 susține dreptul oricărui copil la o formă de școlarizare. După 1880 școala primară devine obligatorie și gratuită.

Introducerea modelului asigurărilor sociale în Germania anilor 1880 în timpul cancelarului Otto von Bismark reprezintă însă momentul crucial în dezvoltarea politicilor sociale moderne. Pentru prima dată se încerca constituirea unui sistem de protecție pe alte principii decât cele ale ajutorului acordat celor mai săraci. Primele legi în domeniul asigurărilor sociale pot fi considerate prima implicare cu adevărat importantă a statului modern în protecția socială a indivizilor.

Au fost introduse:

- Asigurările pentru accidente industriale - 1871

- Asigurările de sănătate - 1883

- Asigurările de pensii - 1891

Mulți autori apreciază că scopul acestora nu a fost unul umanist cât mai mult politic pragmatic. Legile introduse perpetuau în fapt diviziunea și stratificarea socială prin instituirea unor privilegii diferențiate, scopul fiind de fapt loializarea indivizilor față de monarhie și stat. Soluția instituirii unor politici sociale guvernamentale cu rol protector a provenit din zona dreptei politice, din zona unor ideologii liberale sau conservatoare. Mulți specialiști în politici sociale apreciază că sistemul securității sociale este în fond de origine liberală sau conservatoare. În Germania și în alte țări vest-europene care se aflau în plină creștere economică, statul (identificat pe atunci cu interesele capitaliștilor) dorea să reducă amenințarea “stângii proletare” și să demonstreze că este capabil să susțină deopotrivă dezvoltarea economică și protecția socială. Democratizarea politică și universalizarea dreptului de vot au obligat puterea politico-economică a sfârșitului de secol XIX să adopte măsuri în favoarea muncitorilor. Competiția electorală pe care o instituie democratizarea Europei occidentale accelerează opțiunea industriașilor și a instituțiilor “statului-națiune” de a adopta programe sociale menite să asigure bunăstarea colectivă.

La sfârșitul secolului al XIX-lea sistemele de asigurări se generalizează în aproape toate țările europene (nu și în SUA). Sistemele de protecție socială își extind acoperirea și își diversifică măsurile de suport. Totuși, cu greu se poate vorbi de sisteme coerente și integrative de suport.