Functionalitatea statului de drept in Romania

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Aceasta licenta trateaza Functionalitatea statului de drept in Romania.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 61 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Oprea Florin

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Administratie Publica

Cuprins

CAPITOLUL I. CONCEPTUL DE STAT DE DREPT ȘI EVOLUȚIA SA DOCTRINARĂ 2
I.1. Cristalizarea conceptului de stat de drept 2
I.2. Doctrine privind statul de drept 6
CAPITOLUL II. TRĂSĂTURILE STATULUI DE DREPT ȘI MECANISME DE REGLARE SPECIFICE 11
II.1. Trăsăturile statului de drept 11
II.2. Mecanisme de reglare specifice statului de drept 17
II.2.1. Controlul politic, exercitat de către Parlament asupra Executivului 18
II.2.2. Controlul administrativ 20
II.2.3. Controlul jurisdicțional asupra legalității actelor administrative 23
II.2.4. Controlul constituționalității legilor 24
II.2.5. Procedura de conciliere 27
II.2.6. Căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca netemeinice sau nelegale 28
CAPITOLUL III. ANALIZA PRACTICII STATULUI DE DREPT ÎN ROMÂNIA 32
III.1. Analiza separației și echilibrului puterilor în stat în România 32
III.2. Analiza eficacității controlului constituționalității legilor în România 45
CONCLUZII ȘI PROPUNERI 53
BIBLIOGRAFIE 59

Extras din document

CAPITOLUL I. CONCEPTUL DE STAT DE DREPT ȘI EVOLUȚIA SA DOCTRINARĂ

I.1. Cristalizarea conceptului de stat de drept

În prezent, în diverse conjuncturi și cu o referință deosebită în discursul public, conceptele de democrație și stat de drept sunt înfățișate drept intangibile. Nu este o aserțiune peiorativă, pentru că acestea aduc un beneficiu exorbitant societății, doar că în realitatea politico-juridică se ilustrează multe ideologii, concepții, proceduri care compromit intangibilitatea proclamată.

Problematica statului de drept își are lansarea de la constatarea inițială prin care statul este cel care proclamă o parte a normelor juridice, desigur ținând cont de o multitudine de factori. Cele pe care nu le emite el își trag puterea juridică tot de la stat, emiterea lor depinzând strict de recunoașterea acestuia. Statul le „înzestrează”, prin urmare, cu puterea sa de constrângere. Prin intermediul acestui context reiese faptul că puterea de stat are un grad ridicat de notorietate în societate, posedând monopolul contrângerii legitime. Așadar, particularitatea normelor de drept în raport cu alte tipuri de norme prezente într-o societate este expres acordată de recunoașterea statală.

Pe de altă parte, dreptul îi este indispensabil statului în capacitatea sa de conducere și organizare a societății. Prin prezența normelor juridice se determină organele statului și atribuțiile lor, relațiile dintre ele și cu societatea civilă, drepturile și libertățile acesteia. La fundamentul acestei interdependențe trebuie să își aibă existența în mod expres principiul legalității, recunoscut și garantat de către toate statele democratice.

Relația stat-drept exprimă în totalitate corelația dintre cele două fenomene sociale, fiecare având tendințe total diferite: statul - capacitatea de dominație și supunere, dreptul - capacitatea de ordonare și frânare. După opinia renumitului jurist de origine franceză, Leon Duguit, „dreptul fără forță e neputincios, dar forța fără drept este o barbarie” , exprimă faptul că prin lipsa prezentei interdependențe între aceste două fenomene sociale ar există o pură anarhie. Statul de drept sau statul de legalitate - Rechsstaat, l’Etat du droit, Rule of Law - exprimă într-un termen general, așa cum am evidențiat anterior, acel stat în care este asigurată așa numita „domnie a legii”. Aceasta ar ilustra însă și trimiterea la aspecte justificative, precum că puterea de conducere o fost biruită prin mijloace democratice reprezentate prin alegeri libere pe baza votului universal, direct, egal, secret și liber exprimat, existența unei Constituții care să confere egalitatea membrilor societății, evidențiând faptul ca fiecare este obligat sau constâns să i se supună legii în mod expres, indiferent de poziția socială, venit, orientare religioasă etc., pe scurt răspundurea juridică distribuindu-se nediferențiat pentru toți membrii societății.

Statul de drept ca și ideologie și ca formă de manifestare a statului modern, nu este deci o simplă mixtiune de cuvinte. El exprimă o dispoziție cu privire la putere, dar și o nouă dispoziție cu privire la drept, cu privire la atribuțiile și rolul acestuia.

Evoluția ideii de stat de drept s-a fundamentat într-un proces istoric îndelungat de interferență a diferitelor ideologii privind raporturile dintre stat și drept, dintre stat, societate și individ. Un aspect expres al problematicii relațiilor dintre individ și stat este cel al libertății, al limitării gradului de acțiune a statului la granița de la care pornește libertatea individului.

Termenul stat de drept, sub aspect terminologic este traducerea literară a cuvântului de origine germană - Rechsstaat. Fiind la fel de greu de conceput o definire clasică precum conceptele de: putere de stat, suveranitate, legitimitate, ordine din punct de vedere juridic, democrație, statul de drept nu poate avea o clarificare printr-o definiție unică, inflexibilă. Noțiunea de stat de drept este echivocă la fel ca și celelalte concepte din același anvergură, mai ales din cauza faptului că există mai multe modalități de întelegere a fundamentului relației de interdependență și supunere a statului față de drept. Statul de drept „vrea să sugereze ideea că statul nu este absolut independent în activitatea sa, ci este îngrădit de autoritatea dreptului” . Aceasta din faptul că „într-o organizație juridică pozitivă dată, Statul - subiect al voinței impuse de această organizație - e centrul de iradiație al normelor care o compun” . Din acest punct de vedere, trebuie să admitem că teoria statului de drept s-a determinat ca o necesitate de fundamentare și explicare expresă a principiilor dreptului public.

Statul de drept, din punct de vedere teoretic, semnifică supremația legii, „domnia” acesteia, care ar trebui să inducă o balanță a raporturilor dintre aceasta și stat, cu același temei pe care teza funciară a separației puterilor în stat îl indica și anume: asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale individului.

Dintr-o perspectivă practică, conceptul statului de drept are implicații și consecințe cu un grad ridicat de importanță cu privire la raporturile dintre funcțiile statului, dar și garantarea expresă, nu doar strict proclamativă a drepturilor și libertăților fundamentale.

Din punct de vedere istoric, este cert că teoria statului de drept s-a creionat și acumulat în timp, având ca punct de referință, tezele dreptului natural peste care s-au aplicat ideile de liberalism și democrație. Acesta reprezintă „un stat în care se profesează cultul dreptului. Statul de drept se reîntoarce deci la concepția idealizării dreptului. Esența statului de drept este normativismul” .

Fisiere in arhiva (1):

  • Functionalitatea statului de drept in Romania.docx

Bibliografie

1. Bogdan Mrejeru, Theodor Mrejeru, Căile ordinare de atac în procesul penal, Editura Universitară, București, 2007.
2. Cezar Manda, Administrația publică locală din România , Editura Lumina Lex, 1999.
3. Constantin Rărincescu, Contenciosul administrativ român, Editura Alcalay, Bucuresti, 1936.
4. Cristian Ionescu, Tratat de drept constituțional contemporan, Editura All Beck, 2003.
5. Dan Claudiu Dănișor, Drept constituțional și instituții politice. Volumul I. Teoria generală, Editura Sitech, Craiova, 2006.
6. François Rigaux, Introduction à la science du droit, Editions Ouvrières, Bruxelles, 1974.
7. Genovea Vrabie, Organizarea politico-etatică a României, volumul II, Editura Cugetarea, Iași, 1999.
8. Georges Balandier, Antropologie politică, traducere de Doina Lică, Editura Amarcord, Timișoara, 1998.
9. Gheorghe Boboș, Teoria Generală a Statului și Dreptului, Editura Didactică și Pedagogică, 1983.
10. Gheorghe Iancu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București, 2007.
11. Giorgio del Vecchio, Lecții de Filosofie Juridică, Tipografia Fed, București, 1998.
12. Ioan Cirlan, Ioana Simina Cirlan, Tratat de procedură civilă, Editura Hamangiu, București, 2010.
13. Ioan Ceterchi și Ion Craiovan, Introducere în teoria generală a dreptului, Editura All, București, 1993.
14. Ioan Muraru, Drept constitutional și instituții politice, vol. II, Editura Pro Arcadia, București, 1993.
15. Ioan Stanomir, Constituționalism și postcomunism, Editura Universității din București, 2005.
16. Ion Craiovan, Introducere în teoria generală a statului, Editura All Beck, București, 2001.
17. Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice. Tratat, vol. I, Editura Europa Nova, București, 1996
18. Ion Deleanu, Marian Enache, Statul de drept, în „Dreptul”, nr. 7/1993.
19. Istrate Micescu, Curs de drept civil, Editura All Beck, București, 2000.
20. Jacques Chevallier, Statul de drept, Universul Juridic, Universitaria, Craiova, 2012.
21. Jean Gicquel, Pierre Avril, Droit parlamentaire, 2 edition, Ed, Montchrestien, Paris, 1996.
22. Kaarlo Heikki Tuori, Four Models of the Rechtsstaat, în Öffentliche oder private Moral, sub redacția Werner Krawietz și Georg Henrik von Wright, Berlin, 1993.
23. Leon Duguit, Droit constitutionnel, tome III, a treia ediție, 1927.
24. Mihai Oroveanu,Tratat de drept administrativ, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Cerma, București, 1998.
25. Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, vol. II, Editura Paideia, 1999.
26. Paul Cosmovici, Les Communautés européennes et L’Etat de droit, în „Revue roumaine des sciences juridiques”, nr. 1-2/1991.
27. Paraschiv Pețu, Drept administrativ, ediția a II-a revizuită și actualizată, Editura Moroșan, București, 2014.
28. Sofia Popescu, Statul de drept în dezbaterile contemporane, Editura Academiei Române, București, 1998.
29. Tudor Drăganu, Introducere în teoria și practica statului de drept, Cluj-Napoca, 1992.
30. Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, amendată prin Protocoalele nr. 3, 5 și 8 și completată prin Protocolul nr. 2, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994.
31. Decizia Curții Constituționale a României, nr. 549 din 15 iulie 2015.
32. Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial, nr. 233/16 în martie 2018.
33. Legea nr. 90/2001 privind funcționarea și organizarea Guvernului României și ministerelor, publicată în Monitorul Oficial, nr. 164/2 aprilie 2001, din 26 martie 2001.
34. Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 380/3 în mai 2006, din 21 aprilie 2006.
35. Legea nr. 135/2010 republicată, Codul de procedură penală din 2010 actualizat 2018.
36. Legea nr. 303/2003 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 826 din 27 septembrie 2004.
37. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial, nr. 827, din 13 septembrie 2005.
- ** Bibliografie electronică
https://ccr.ro/
https://constitutiaromaniei.ro/
https://legislatie.just.ro/